G4Media.ro

Edward Snowden salută respingerea de către justiţia britanică a extrădării lui Julian…

Foto: Edward Snowden / Sursa: facebook

Edward Snowden salută respingerea de către justiţia britanică a extrădării lui Julian Assange în SUA

Edward Snowden, avertizor de integritate şi fost consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA, a salutat luni respingerea de către justiţia britanică a cererii de extrădare în Statele Unite a lui Julian Assange, exprimându-şi speranţa că decizia va marca ‘sfârşitul’ procedurilor penale care îl vizează pe fondatorului WikiLeaks, transmite AFP.

‘Să sperăm că acesta va fi sfârşitul’ cazului, a scris pe Twitter Edward Snowden, în replică la un mesaj ce anunţa decizia justiţiei britanice.

Aceasta a respins luni cererea de extrădare a lui Julian Assange în Statele Unite, unde australianul este inculpat pentru publicarea a sute de mii de documente confidenţiale. Judecătoarea Vanessa Baraitser de la Tribunalul penal central din Londra (Old Bailey) a respins argumentele apărării în sensul că întregul proces împotriva lui Assange este motivat politic, dar a afirmat că acesta nu poate fi extrădat pentru că există un risc real că se va sinucide.

În SUA, australianul în vârstă de 49 de ani riscă să fie condamnat la 175 de ani de închisoare pentru a fi făcut publice, începând din 2010, mai mult de 700.000 de documente clasificate referitoare la activităţi militare şi diplomatice americane, mai ales în Irak şi Afganistan.

Refugiat în Rusia din 2013, Edward Snowden este, la rândul său, căutat de autorităţile americane pentru că a transmis presei zeci de mii de documente ce dovedeau amploarea activităţilor NSA şi a supravegherii electronice exercitate de Washington.

Snowden este inculpat pentru ‘spionaj’ în ţara sa, riscând o condamnare de până la 30 de ani de detenţie. Rămas fără paşaport american şi blocat în Rusia, unde a ajuns în mai 2013 din Hong Kong cu intenţia de a se refugia în America Latină, Snowden a primit azil şi a cerut recent cetăţenia rusă.

Sursa: Agerpres

Citește și: Un judecător britanic a refuzat extrădarea lui Julian Assange în SUA, unde riscă închisoarea pe viață

Foto: Edward Snowden / Sursa: facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Doi tradatori de care a profitat Putin si doua monede de schimb foarte utile la un moment dat. Poate se intalnesc amandoi la Moscova si beau o vodca impreuna.

    • ambii tradatori(Snowden si Assange) asteapta aminstia din partea tradatorului cel mare pe nume Trump, apropo multi cred ca Trump e cel mai mare patriot al USA, numai ca de fapt e cel mai mare tradator si distrugator al democratiei

  2. Edward Snowden refugiat în Rusia. Greseala vieţii lui. Sper să supravieţuiască si după ce nu va mai fi de vreun folos rusilor, că nu cred că îi pică mancarea din cer.

  3. Doi nemernici, unul manipulator si vanzator de secrete Rusiei, celalalt un tradator, sunt foarte fericiti de realizarile sistemului judiaciar politizat din Marea Britanie. Ca si infractorii de la noi, d-l Assange s-a imbolnavit subit in inchisoare. Sa traiasca stanga pana vom ajunge toti sub binecuvantarea lui Putin.

  4. Trădători din toate țările, uniți-vă ! Rusia acordă azil politic trădătorilor din alte țări iar pe opozanții lui Putin, fără să fie trădători de țară, îi împușcă. Individul ăsta are orbul găinilor.

  5. Assange, Snowden, doi tipi care strică masiv la fanteziile că noi occidentalii suntem „cei buni”, fantezii fără de care mulți nu par capabili să existe.
    Dar Assange este și salvat și umilit, că decizia nu e motivată deloc de faptul că Assange este nevinovat în raport cu orice lege engleză, australiană sau suedeză, că este de drept un deținut politic al probabil celui mai pervers regim din istoria umanității, care a omorât milioane în numele libertății și a drepturilor omului, regimul biblic-militar USA.

    • ai dreptate ca a ucis milioane insa ai uitat sa zici ca unii erau adepti isis, altii erau fascisti lui hitler, altii fascisti japonezi din ww2. mai bine ai zice cite milioane de nevinovati au ucis fascistii si comunistii la un loc, nu uita si de ceausescu care la fel a ucis pe multi doar din cauza ideologica