EFE: Egiptul îşi îngheaţă rolul de mediator între Israel şi palestinieni după asasinarea numărului 2 din Hamas
Egiptul şi-a îngheţat rolul de mediator între Israel şi facţiunile palestiniene pentru a căuta o soluţie la războiul din Fâşia Gaza, după asasinarea numărului doi al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, la periferia Beirutului, au declarat miercuri pentru EFE surse palestiniene şi egiptene, citată de Agerpres.
„Egiptul a informat oficial Israelul că şi-a îngheţat rolul de mediator între Israel şi facţiunile palestiniene pentru a încheia un acord care să conducă la încheierea războiului” în urma asasinarii lui Saleh al-Arouri, marţi, atribuită Israelului, au declarat sursele, care au cerut anonimatul ca urmare a caracterului sensibil al acestui subiect.
Conform aceloraşi surse, mişcările Hamas şi Jihad Islamic au informat la rândul lor Cairo despre suspendarea negocierilor cu Israelul în vederea unei încetări a focului.
Până acum, Egiptul nu a comunicat oficial acest pas, remarcă EFE.
Autorităţile egiptene au confirmat săptămâna trecută că, în calitatea lor de mediator, au prezentat un plan în trei faze, pe care nu l-au explicat pe larg, pentru a ajunge la un acord prin care să se pună capăt războiului din Gaza după ce mai multe delegaţii palestiniene au vizitat Cairo.
Surse palestiniene şi egiptene familiarizate cu conversaţiile au declarat pentru EFE, sub condiţia anonimatului, că Egiptul a propus Hamas şi Jihadul Islamic un „dialog naţional palestinian” pentru a pune capăt diviziunii dintre facţiuni şi a forma un „guvern tehnocrat” în Cisiordania şi Gaza.
Acest guvern ar urma să supravegheze reconstrucţia Fâşiei Gaza şi ar pregăti terenul pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale palestiniene, au adăugat sursele citate.
Această propunere reprezintă al doilea punct al planului pe trei axe şi al cărui obiectiv final este realizarea încetării definitive a atacurilor asupra Fâşiei Gaza şi retragerea armatei israeliene din enclava palestiniană.
Prima axă a planului ar fi un armistiţiu de două săptămâni în schimbul eliberării a 40 de ostatici israelieni şi 120 de palestinieni, potrivit surselor menţionate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank