G4Media.ro

Efect în cascadă al haosului de la Tarom: ar putea fi anulate…

Sursa: Airportal.hu

Efect în cascadă al haosului de la Tarom: ar putea fi anulate charterele pentru turiști

Cezar Osiceanu, pilot Tarom, a declarat luni pentru G4Media că decizia unor piloți ai companiei de a nu mai zbura din cauza invocării unor probleme medicale poate duce la efecte în cascadă. E vorba despre posibila anulare a unor chartere turistice.

”Se va ajunge la un efect în cascadă, cu anularea unor chartere. De exemplu, s-a anulat cursa București – Baia Mare, care trebuie să ducă la Baia Mare și piloții pentru două chartere spre Antalya. Cum piloții nu vor mai ajunge la Baia Mare, e posibil ca nici charterele turistice din Baia Mare să nu mai plece”, a declarat Cezar Osiceanu pentru G4Media.

Osiceanu a explicat ce se întâmplă la Tarom. El a spus că piloții și secunzii au salariile similare cu cele din 2007 și cer creșterea veniturilor. ”Ne-a ajuns cuțitul la os”, a spus el. El a spus că un pilot Tarom poate ajunge la 4.500 de euro/lună, mult mai puțin decât veniturile de circa 10.000 de euro/lună oferite de majoritatea companiilor private.

Tarom a anunțat oficial că a anulat 10 zboruri din cauza ”indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor”. În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”, potrivit comunicatului. Iată cursele anulate:

ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni,
ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni,
ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni
ROT701/2 Otopeni – Iași-Otopeni
ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni
ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni
ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni
ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni
ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni
ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Ăsta e șantaj. Afară cu ei !

  2. Intră grindelu în ei, praf ii face! Ii mai lovește cu un ajutor de stat de cateva zeci de milioane de nu mai auzi de ei până la urmatorul scandal.

  3. Nu stiu daca e mult sau putin in jur de 22.000 de lei salariul pentru un pilot, probabil ca nu e mult, dar problema la tarom sunt nenavigantii, beizadelele si pilele, aia de taie frunza la caini, care ajung la salarii chiar mai mari… acolo e buba cea mare.