Efectele contraselecției dure din politică: România mizează în continuare pe noroc

Anul 2023 marchează intrarea în al treilea an al ciclului parlamentar început în urma alegerilor generale din anul 2020, și al patrulea an din cel de-al doilea mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis.

Chiar dacă acești ani au fost caracterizați de crize multiple și suprapuse, un audit al promisiunilor politice prezidențiale și cele ale guvernelor care au exercitat puterea executivă, ne arată că toate țintele politice majore au fost ratate, iar statul român nu a cunoscut niciun progres semnificativ. Nu s-a realizat o reformă constituțională, o reorganizare administrativ teritorială a statului, iar reforma în educație este un demers eșuat încă de la lansarea proiectului ”România educată”. Implementarea proiectelor de infrastructură majoră au stagnat, lipsa progresului a menținut regiunile istorice într-o separare, care constituie o vulnerabilitate pentru statul român, conducând la polarizări în dezvoltarea lor.

Războiul din Ucraina a scos la suprafață incapacitatea infrastructurală a României, determinată de incompetența și corupția post decembristă în crearea și menținerea în funcțiune a unei capacități portuare la nivelul oportunităților și cerințelor pe care le oferă Marea Neagră. Lipsa infrastructurii face ca NATO să ajungă prea greu în România, mobilitatea trupelor NATO este îngreunată de realitățile din România.

Ratarea integrării în Schengen este doar un alt eșec de pe lista clasei politice din România.

Iar reformele care nu s-au realizat sau demarat în primii doi ani al unui ciclu electoral, cu siguranță nu mai sunt pe agenda guvernului în anul care marchează intrarea în pregătirea perioadei maratonului electoral (4 rânduri de alegeri) din anul 2024.

Dacă ar fi să analizăm anul politic curent din România, îl împărțim în două perioade: înainte de data de 25 mai și după. În termeni de șah, cele două partide principale de la guvernare se pregătesc de o rocadă, astfel cum s-au înțeles la constituirea guvernului Ciucă. Se speculează dacă rocada va fi mare sau mică? Va fi o schimbare de premier și de ministere, sau doar de ministere? Va fi un nou guvern fără UDMR, sau cu un UDMR mult slăbit în poziția guvernamentală?

Se pare că există o singură certitudine: pe data de 25 mai 2023, premierul Nicolae Ciucă își va depune mandatul de premier.

Persoana premierului, structura și componența noului guvern rezultat după 25 mai anul curent, va depinde exclusiv de considerentele electorale ale președinților PSD și PNL, respectiv ale președintelui statului. Cei trei actori politici vor fi în situația de a genera un rezultat win-win pentru toată părțile. O astfel de soluție presupune o stabilitate politică în interiorul celor două partide, în care cei doi președinți nu-și vulnerabilizează, nu-și pun în pericol poziția de lideri, păstrându-și și un culoar realist pentru o candidatură la alegerile prezidențiale.

Scopul principal urmărit de președintele Klaus Iohannis este de a menține și după alegerile parlamentare coaliția de guvernare PSD – PNL. Și în acest registru, pericolul pentru președintele statului este ca PSD să obțină un scor care să-i permită o guvernare fără PNL, eventual cu UDMR sau USR (exclus AUR).

PSD la rândul său, urmărește să câștige toate alegerile din maratonul electoral, regina acestei curse fiind funcția de președinte al statului.

La constituirea coaliției guvernamentale PSD-PNL a început un proces de monopolizare a competiției politice interne, în care celelalte partide democratice nu au șanse de a sparge acest monolit politic. Indiferent de soluția identificată la data de 25 mai anul curent, monopolizarea competiției politice interne va continua, acesta fiind în interesul ambelor partide (PSD – PNL), care se potențează reciproc în spațiul public, reducând spațiul de acțiune a partidelor de opoziție.

Un subiect ce necesită atenție în contextul crizelor suprapuse este evoluția politică a UDMR. Cu cea mai puternică poziție guvernamentală, titular al unor ministere cu resurse esențiale (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, respectiv Ministerul Mediului) prestația miniștrilor UDMR a lăsat o impresie de profesionalism mai mare decât a celorlalți miniștri.

Totuși, UDMR se molipsește treptat de izolarea cunoscută de Ungaria, de guvernul Viktor Orbán, care a devenit nefrecventabil pe plan internațional. Relația formațiunii maghiare cu guvernul autocrat de la Budapesta are efecte negative asupra poziției de politică internă și externă a UDMR.

Lipsa de delimitare a Uniunii de declarațiile premierului ungar de la Tușnad, sau de declarațiile altor demnitari de la Budapesta, precum și gesturile unor lideri UDMR, cum ar fi al ministrului Mediului, au condus la o izolare treptată a UDMR în structurile guvernamentale (izolarea secretarilor de stat ai Uniunii, majoritatea dintre ei nu au atribuții delegate sau au unele nesemnificative), liderii Uniunii fiind din ce în ce mai excluși din canalele de informații. Dacă nu va rămâne în afara guvernării, UDMR va ieși cu siguranță extrem de slăbită din soluția care se va identifica pe data de 25 mai anul curent, moment în care formațiunea maghiară va deveni, pentru moment, irelevantă în politica internă.

PSD și PNL își asumă un risc dacă intră în maratonul electoral cu UDMR la guvernare, dar România își asumă un risc și mai mare dacă UDMR este eliminată de la guvernare într-un context geopolitic extrem de sensibil și într-o perioadă de crize suprapuse, și fără o politică alternativă a statului în relația cu minoritatea maghiară.

Indiferent de decizie, soluția politică identificată pe data de 25 mai anul curent va fi împachetată mediatic, prin diverse justificări externa și interne, astfel încât nicio parte să nu sufere pierderi în propriul electorat. Indiferent de soluție, candidații pentru alegerile prezidențiale, respectiv potențialii viitor premier, vor apărea după alegerile europarlamentare, undeva sfârșitul verii, începutul toamnei anului 2024.

În justiție, anul 2023, va fi o perioadă de consolidare a relațiilor de putere create post regim Băsescu, numirea șefilor de parchete generale nu va genera o schimbare de direcție, iar modificarea legislativă care ar permite ca interceptările SRI să devină probe în dosarele penale va fi un test pentru clasa politică, dar mai ales pentru nou componență a CCR.

Anul politic 2023 se va derula într-un context de crize suprapuse: criza economică, criza prețurilor energiei, criza generată de războiul din Ucraina, la care se mai adăuga și alte lebede negre într-o lume cu un grad ridicat de impredictibilitate, într-un mediu într-o continuă schimbare și într-o continuă necesitate de adaptare.

Anul politic 2023 se va creiona ca o perioadă de pregătire pentru maratonul electoral din 2024. Ce putem însă să constatăm încă de acum este gradul major de deprofesionalizare a clasei politice, a liderilor politici. Dacă analizăm posibilii candidați la alegerile prezidențiale, posibilii viitor premier, realizăm că resursa umană în domeniul politic a ajuns la un nivel extrem de ridicat de contraselecție. Iar în orizon nu se arată nicio alternativă la această contraselecție masivă în clasa politică.

Contraselecția masivă a clasei politice a fost un factor determinant a procesului de ”autocolonizare” a României. Liderii politici români care se legitimează prin fotografii și vizite cu lideri occidentali în fața electoratului. O putere sau alta din Vest care dorește un președinte, un premier sau un ministru, cum se vorbește la colțul mesei, sau chiar în analize politice. Nu este altceva decât o tradiție a fanariotismului mioritic.

În goana lor după legitimarea externă, avem o cultură politică în care liderii politici sunt în majoritatea cazurilor interesați doar de mulțumirea capitalului străin. A nu se înțelege că promovăm vreo mișcare suveranistă, împotriva investitorilor străini, dar dezechilibrele, extremele influenței capitalului străin constituie o vulnerabilitatea care rezultă în mare parte din contraselecția clasei politice. Capitalul străin este reprezentat de oameni iar ”tot ce este omenesc, nu le este străin”. Adică pot fi lacomi, mai ales când vorbim de afaceri. Nu este vina lor, ci clasei politice deprofesionalizate.

În acest context, serviciile secrete au devenit brokeri de putere (cu sau fără modificare legilor penale). Se consideră că acestea au un grad de profesionalizare ridicat, recunoscut inclusiv de partenerii din Occident. Serviciile au profitat de lipsa de profesionalism a clasei politice pentru a încerca să controleze într-o bună măsură jocul politic, dar acest demers în orice țară democratică nu poate fi acceptat.

Pe de altă parte, oricât de criticate și hulite au fost, în situație de criză serviciile secrete au avut rolul lor în menținerea României pe orbita occidentală. Sunt etichetate, stigmatizate, diabolizate uneori pe bună dreptate (vezi legile siguranței prin care au încercat să-și ia puteri maxime, nedemocratice), dar cu toate păcatele lor, până și decidenții politici admit că ar fi mai complicat fără expertiza lor, mai ales într-un context geopolitic cu război la graniță. Fiecare instituție și putere trebuie să intre în matca sa democratică, iar pentru asta este nevoie de clasă politică competentă, capabilă să-și exercite rolul constituțional într-o democrație.

Dincolo de soluția politică care se va identifica pe 25 mai anul curent, sau în cursul anului viitor, de jucătorii mai slabi de table, că șahul îi depășește, întrebarea este: vor oferi partidele politice candidați care după maratonul alegerilor din 2024 vor avea performanța intelectuală, intuitivă și capacitatea mentală și fizică necesară generării și implementării unui acord național pentru o strategie de țară care să ne scoată din periferie?

Până atunci, sperăm să rămână în continuare valide cele spuse de Petre P. Carp: ”România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni.”