Efectele epocii Mazăre. La judecată cu familia: Cum au câștigat părinții șefei de la Juridic 100.000 de euro de la Primăria Constanța
Primăria Constanța trebuie să plătească penalități în valoare de 100.000 de euro către o familie din Constanța. Soții Nicolae și Georgeta Puiu au dat în judecată instituția pentru că nu erau lăsați să construiască un bloc de 4 etaje. Totul se petrecea în perioada în care la cârma municipalității se afla Radu Mazăre
- Primăria nu s-a apărat în instanță: nu a depus întâmpinare, nu a făcut recurs și a pierdut procesul definitiv. Așa că judecătorii au obligat administrația să elaboreze PUZ pentru soții Puiu. Șefa Serviciului Juridic, care coordona apărarea primăriei, era chiar fiica soților Puiu: Irina Roxana Pînzariu, scrie InfoSud-est.ro.
- Timp de trei ani, Primăria Constanța nu a pus în executare această hotărâre judecătorească. Când au tras linie, familia șefei de la Juridic câștigase penalități de 100.000 de euro. Primarul trebuie să plătească și el aproximativ 100.000 de euro, o amendă care va ajunge în buzunarul statului. Decebal Făgădău susține că nu știa cine sunt soții Puiu și a aflat de la noi că sunt părinții șefei de la Juridic. S-a dus la Parchet, unde a lăsat o plângere penală pe numele colegei sale.
Este 2012, suntem în Constanța jupânului Radu Mazăre. În Mamaia traficul este blocat de carele alegorice. Vara asta el a fost spartan, maharajah și sultan. Dincolo, în oraș, este hemoragie de construcții. Se ridică blocuri peste blocuri, între blocuri. Iar în Primărie nimeni nu crâcnește în fața lui.
La butoane are doar soldați credincioși.
Câțiva sunt astăzi în pușcărie, acolo unde ar trebui să fie și el, pentru că au feliat și împărțit orașul în cel mai pur stil mafiot.
În 2012, Consiliul Local arată ca o fantomă, nu există decât formal, iar consilierii sunt o trenă a lui Mazăre. Câteva porniri mai rebele ale unora care pun întrebări sunt înăbușite repede de lacheii lui sau, când se enervează, de însuși jupânul lor. Îi ceartă pentru obrăznicie și liniștea se așterne din nou. Așa au ieșit la foc automat sute de autorizații de construire care nasc și astăzi giganți hidoși din BCA.
Așa a fost mutilată Constanța.
Doar că, într-o zi, un bărbat din oraș, Nicolae Puiu, primește un certificat de urbanism nefavorabil. Într-o perioadă în care apar clădiri și pe verdeața dintre două scări de bloc, primăria îi spune că nu are voie să construiască un bloc de 4 etaje pe o fâșie de pământ dintre două străzi.
Nemulțumit, bărbatul dă primăria în judecată și le cere magistraților să îi anuleze certificatul de urbanism nefavorabil. Omul le mai cere judecătorilor și să oblige primăria să îi elibereze PUZ pentru a putea construi.
Aici începe schema deșteaptă.
Chemată în judecată, Primăria Constanța nu depune întâmpinare. Ce înseamnă asta? Pe scurt, înseamnă că nu se mai poate apăra pe tot parcursul procesului. Sigur, poate depune documente în instanță, dar nu mai poate explica, spre exemplu, de ce a emis un certificat de urbanism nefavorabil, la fel cum nu mai poate invoca excepții și nu mai poate formula apărări indiferent de cum decurge procesul. Practic, primăria a fost spectator la propriul proces și a fost reprezentată doar formal în instanță, pentru că nu s-a mai putut apăra propriu-zis în fața lui Nicolae Puiu.
Evident, primăria pierde procesul. Însă mai are o șansă: recursul. Decizia judecătorilor poate fi, deci, contestată, doar că primăria nu face recurs. Acest lucru înseamnă, automat, că sentința din primă instanță devine definitivă. Deci, prin decizia de a nu face recurs, primăria a renunțat la orice cale de a se apăra și, practic, a acceptat să piardă procesul. Pare de neînțeles, nu?
Nu e chiar așa. O explicație ar putea veni chiar de la Serviciul Juridic.
Într-o primărie, cei care intermediază relația dintre instituție și acțiunile din sfera legislației, a dreptului, sunt angajații Serviciului Juridic. Ei află primii cine a dat primăria în judecată și de ce, tot ei află primii când primăria pierde sau câștigă un proces, ei trebuie să urmărească dacă avocații primăriei își fac treaba sau nu, dacă reprezintă bine instituția. Dacă nu sunt mulțumiți de activitatea avocaților, șeful Serviciului Juridic are dreptul inclusiv să nu le plătească onorariile. Un avocat angajat de primărie nu poate depune întâmpinare, nu poate face recurs și nu poate lua decizii referitoare la apărarea primăriei dacă nu este împuternicit să facă asta de șeful acestui serviciu. Practic, Serviciul Juridic coordonează activitatea avocaților și este responsabil de cum se reprezintă primăria în instanță.
***
Înapoi la decizia judecătorilor. Serviciul Juridic trebuie să anunțe primarul că au pierdut definitiv un proces. Trebuie să îi explice, de asemenea, că sunt obligați să execute o hotărâre judecătorească care le cere să elaboreze PUZ.
Apoi, dacă primarul este înștiințat, dar refuză să execute hotărârea judecătorească, atunci el își asumă întreaga vină. Dacă nu este înștiințat, vina aparține Serviciului Juridic, pentru că acest serviciu este obligat să aducă la cunoștința primarului orice acțiune din instanță care vizează primăria.
Acum se strâng banii.
În 2013, când decizia judecătorilor a devenit definitivă, Radu Mazăre era încă la butoane, nu își delegase atribuțiile. Serviciul Juridic era în subordinea DAPL (Direcția de Administrație Publică Locală), acolo unde era șef Constantin Racu, unul dintre soldățeii lui. Astăzi, Racu este la Poarta Albă, acolo unde execută o sentință de 6 ani și 10 luni, în dosarul ”Retrocedărilor”.
Serviciul Juridic și DAPL nu îi comunică oficial primarului că sunt obligați să execute o hotărâre judecătorească și să elaboreze un PUZ. Nu știm, însă, dacă oamenii lui i-au spus altfel despre ce are de făcut mai departe.
Ce știm este că Primăria Constanța spune că nu există o corespondență care să ateste că primarul a fost înștiințat de Serviciul Juridic. Tot primăria spune că responsabil de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești este direcția de specialitate din cadrul primăriei, în funcție de obiectul litigiului. În cazul de față, responsabilă era Direcția Administrație Publică Locală, prin Serviciul Juridic.
Apoi, timp de 3 ani de zile, Primăria Constanța nu pune în executare hotărârea judecătorească și nu elaborează PUZ pentru Nicolae Puiu. După ce este retras de mai multe ori de pe ordinea de zi, Planul Urbanistic Zonal primește un vot nefavorabil din partea consilierilor locali. E prea târziu, însă.
Aproape de termenul prescripției, bărbatul merge în instanță să ceară despăgubiri. Și le primește, definitiv, în noiembrie 2018: 100.000 de euro din bugetul local. Primarul este și el amendat tot cu aproape 100.000 de euro. Banii lui vor ajunge în buzunarul statului.
Dacă primăria ar fi depus întâmpinare, atunci ar fi avut posibilitatea să explice de ce există interdicții de construire în acea zonă și de ce nu poate elabora PUZ. Însă, pentru că a renunțat încă din fașă la orice formă de apărare și nu a explicat în ce condiții pot fi aprobate astfel de documente, primăria a fost obligată nu doar să treacă PUZ pe ordinea de zi, ci și să îl adopte.
Dar cine conducea Serviciul Juridic?
Irina Roxana Pînzariu. Ea este fiica lui Nicolae Puiu. Altfel spus, fiica trebuia să se judece cu tatăl său în instanță. Ea trebuia să apere primăria, el trebuia să-și apere interesele imobiliare. Când au tras linie, lucrurile au ieșit bine doar pentru tatăl ei.
În timpul ăsta, Constanța a avut doi primari. Pe Radu Mazăre până în martie 2015 și pe Decebal Făgădău (interimar până în iunie 2016, când a fost ales pentru patru ani).
Radu Mazăre ar trebui să fie în închisoare pentru următorii 9 ani după ce a fost condamnat definitiv în Dosarul ”Retrocedărilor”. El însă este în Madagascar și ne citește mesajele de pe Whatsapp, dar nu vrea să ne răspundă.
Decebal Făgădău e în Primăria Constanța și spune că trebuie să plătească o amendă de 100.000 de euro în cazul Puiu, deși, după ce a ajuns primar și a aflat de sentința definitivă, a încercat de mai multe ori să pună în executare hotărârea judecătorească. Făgădău a făcut precizarea că a aflat de sentință de la Direcția de Urbanism și nu de la departamentul Juridic din DAPL, direcție a cărei conducere a fost preluată de Irina Pînzariu în 2014, după ce, într-un alt dosar penal, DNA i-a interzis fostului ei șef, Constantin Racu, să mai lucreze în primărie.
”Nu am știut de existența sentinței civile 1438/CA/14.03.2013. De îndată ce am aflat de obligația stabilită de către instanța de judecată, evident dintr-o informare a Direcției urbanism și nu de la Juridic, am elaborat PUZ, dovada fiind sedințele de Consiliu local din datele de 30.03.2016, 27.04.2016 și 31.05.2017 în care am introdus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ pentru terenul situat în Constanța, str. Maior Șofran nr. 24B-24C”, a declarat Făgădău.
Decebal Făgădău susține că nu a știut nicio clipă că soții Puiu sunt părinții șefei de la Juridic și că a aflat acest lucru de la noi, atunci când l-am întrebat cum comentează situația asta. După discuția noastră, Făgădău spune că a mutat-o pe Irina Pînzariu în alt departament, a sesizat Comisia de Disciplină, ANI și i-a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța:
”Nu am știut că Puiu Nicolae și Puiu Georgeta sunt părinții Irinei Roxana Pînzariu, până când nu mi-ați spus dumneavoastră. Nu mi-a spus niciodată că Puiu Nicolae și Puiu Georgeta sunt părinții ei. În consecință, imediat ce am aflat asta am luat următoarele măsuri: am sesizat Comisia de disciplină, Agenția Națională de Integritată și am făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța”.
Dar ce spune fosta șefă de la Juridic?
Am stat de vorbă cu Irina Roxana Pînzariu care ne-a trimis la avocați, spunându-ne că ei sunt responsabili de cum se reprezintă primăria în instanță. Tot ea ne-a spus să căutăm corespondența dintre Serviciul Juridic și primar. Despre părinții săi care se judecau cu primăria în timp ce ea apăra interesele instituției, Pînzariu susține că sunt treburi care țin de viața privată. Dialogul cu fosta șefă de la Juridic a decurs astfel:
ISE: Vă sun în legătură cu niște penalități de aproximativ 100.000 de euro pe care primăria trebuie să le plătească soților Puiu, în urma nerespectării unei decizii judecătorești. Și vă…
Irina Pînzariu: Am o rugăminte. Vă rog să luați legătura cu purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.
ISE: Am vorbit deja la primărie, am un punct de vedere al primarului care mi-a spus că dumneavoastră trebuia să înștiințați primăria că există o decizie definitivă.
I.P.: Solicitați informații în scris către Primăria Constanța. Nu pot să vă dau informații pentru că există un purtător de cuvânt și fără acordul domnului primar nu pot să dau informații către presă.
ISE: Dar îmi puteți spune măcar dacă i-ați spus primarului că cei cu care se judecă primăria sunt părinții dumneavoastră?
I.P.: Sunt înscrisuri din care rezultă…
ISE: Din care rezultă că sunt părinții dumneavoastră?
I.P.: Nu, nu.
ISE: Dar i-ați spus primarului că sunt părinții dumneavoastră? La vremea aia, în 2012, era Radu Mazăre. I-ați spus asta?
I.P.: Eu răspund strict în legătură cu atribuțiile mele de serviciu. Nu răspund nici cu viața mea personală, privată. Strict în legătură cu atribuțiile pe care le-am avut eu. Atât timp cât nu mi-am încălcat nicio îndatorire, nicio prevedere legală referitoare la vreo interdicție, la vreo incompatibilitate, vreun conflict de interese, am respectat întru totul legea. Mai departe, informațiile le primiți de la domnul primar.
ISE: Dar doar dumneavoastră puteți să lămuriți această situație. Dumneavoastră erați șefa departamentului Juridic în momentul în care părinții dumneavoastră au deschis o acțiune în instanță împotriva primăriei. Departamentul juridic este cel care coordonează activitatea prin care primăria se reprezintă în instanță. Or, în acest caz, în procesul cu părinții dumneavoastră, primăria nu s-a reprezentat în instanță!
I.P.: În acele dosare au existat avocați. Serviciile de asistență și reprezentare juridică erau externalizate în baza unor contracte. Și acele dosare au fost repartizate către avocați.
ISE: În momentul în care ați văzut că primăria nu se reprezintă, pentru că primăria nu a depus întâmpinare, nu vi s-a părut bizar, nu ați simțit nevoia să luați măsuri?
I.P.: Tocmai asta vă spun, la vremea respectivă nu eram eu director și nu gestionam eu situația.
ISE: Erați șefa serviciului Juridic.
I.P.: Nu aveam atribuții. Verificați fișa de post și vedeți ce atribuții aveam eu la acea dată.
ISE: Am văzut hârtii semnate de dumneavoastră în alte spețe prin care dumneavoastră semnalați nereguli pe care le sesizați cu privire la cum se reprezintă primăria în instanță sau anunțați primarul cu privire la sentințe definitive.
I.P.: Domnul primar a fost informat prin serviciul juridic, toate direcțiile de specialitate implicate în această problemă au fost informate. Vă rog luați hârtii de la serviciul juridic și verificați dacă sunt sau nu informații în acest sens.
ISE: Exact asta voiam să lămuresc cu dumneavoastră, dacă au fost informați sau nu.
I.P.: Serviciul Juridic vă poate pune la dispoziție orice înscrisuri solicitați în legătură cu aceste aspecte.
ISE: Ok, dar dumneavoastră ați condus serviciul până de curând, când înțeleg că primarul v-a mutat în alt departament tocmai din cauza acestei probleme.
I.P.: Vă rog frumos luați înscrisurile, puneți-le cap la cap, luați hotărârile judecătorești, vedeți cum s-a reprezentat primăria.
ISE: Am făcut asta deja și am văzut că primăria nu a depus întâmpinare și nu a făcut nici recurs. De-asta v-am și sunat, să vă întreb de ce a fost așa?
I.P.: Verificați punctul de vedere al judecătorului, motivarea instanței și verificați hârtiile emise de primărie.
ISE: Doamnă, am făcut asta deja, am consultat dosarul. Primăria nu s-a apărat în procesul cu părinții dumneavoastră.
I.P.: Ăsta este punctul dumneavoastră de vedere.
ISE: Nu. E scris negru pe alb că primăria nu a depus întâmpinare, apoi nu a făcut recurs.
I.P.: Păi, analizați, că situațiile diferă de la caz la caz. Vedeți în ce situații poate face primăria recurs, în ce situații se poate face o întâmpinare, cum se poate apăra primăria, deci astea sunt chestiuni juridice pe care vi le poate furniza orice avocat. Nu faptul că ”nu a făcut întâmpinare, nu s-a apărat”. Verificați dacă s-a prezentat avocatul în instanță, dacă a fost la termene, verificați și ce motive de recurs ar fi putut fi făcute acolo.
ISE: Și dacă dumneavoastră ați sesizat că sunt probleme, mai ales pentru că erau vorba de părinții dumneavoastră, de ce nu i-ați spus primarului?
I.P.: Doamnă, deci hârtiile vorbesc. La momentul actual înscrisurile fac dovada celor existente. Verificați mai departe cum s-a pus în executare hotărârea și care au fost motivele.
ISE: Dumneavoastră mă trimiteți la primar, care îmi spune că habar nu avea de lucrurile astea, nici că se judeca cu părinții dumneavoastră și că a depus o plângere penală pe numele dumneavoastră. Mi se pare normal să îmi dați și dumneavoastră un punct de vedere.
I.P.: Îmi cereți un punct de vedere în legătură cu atribuțiile mele? Sau cu viața mea privată?
ISE: Nu e vorba de viața dumneavoastră privată.
I.P.: Are vreo relevanță în dosarele în care se judecă primăria care este persoana sau are relevanță obiectul cauzei? Orice persoană are accesul liber la justiție. Atât timp cât eu nu am tăinuit nicio hârtie, nu am ascuns nicio hârtie în acest sens și am fost neutră și echidistantă față de această problemă.
ISE: Haideți să vă spun cum se vede din afară: părinții șefei de la Juridic dau în judecată primăria, primăria nu se apără, pierde procesul, hotărârea nu este pusă în executare, iar familia câștigă 100.000 de euro despăgubiri.
I.P.: Pe mine nu mă interesează cum se vede din afară, pe mine mă interesează cum se va rezolva situația de către instanțele de judecată. Dacă există și plângere penală se va rezolva și plângerea penală și veți afla cum. Deocamdată nu vreau să duc în altă emisferă această problemă. Să-și facă treaba organele de cercetare și urmărire penală, să-și facă treaba instanțele de judecată și, vă rog frumos, vreau să fiu la fel de echidistantă și imparțială și acum, drept pentru care vă rog să vă adresați Serviciului Juridic, să vă pună la dispoziție toate informațiile și înscrisurile din care rezultă cum a fost informat și cine a fost informat. Înscrisurile vă vor lămuri cu privire la aceste aspecte. Vă mulțumesc frumos.
Colegele de la Serviciul Juridic o contrazic pe Irina Pînzariu.
Într-un răspuns oficial semnat de Iuliana Voicu, actual șef Serviciu Juridic, și de Fulvia Dinescu, directorul adjunct al DAPL, este menționat faptul că nu a fost găsită nicio corespondență care să ateste că primarul a fost înștiințat de serviciul condus de Irina Roxana Pînzariu cu privire la speța Puiu. Totodată, Serviciul Juridic susține că responsabilitatea executării unei sentințe judecătorești revine direcției de specialitate din cadrul primărie:
ISE: Cum a fost posibil ca primăria să acumuleze penalități în valoare de 100.000 de euro? De ce nu a fost pusă în executare, timp de trei ani, o hotărâre definitivă a judecătorilor?
Serviciul Juridic: Penalitățile pentru neexecutarea Sentinței Civile nr. 1438/CA/14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 9449/118/2012 au fost stabilite de către instanța de judecată în dosarul nr. 7669/118/2017. Punerea în executare a unei sentințe judecătorești revine direcției de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Constanța, în funcție de obiectul litigiului.
ISE: De ce primăria nu a depus întâmpinare, pe fond, în procesul intentat de soții Puiu (dosarul 9449/118/2012, privind elaborarea PUZ), și, ulterior, nici nu a făcut recurs?
S.J.: Din înscrisurile existente în dosarul aflat la DAPL – serviciul Juridic, nu deținem informații cu privire la formularea întâmpinării sau a recursului în dosarul nr. 9449/118/2012.
ISE: Cine sunt avocații care au reprezentat primăria în dosarul respectiv?(9449/118/2012, privind elaborarea PUZ)
S.J.:Municipiul Constanța a fost reprezentat de către Cabinet de Avocat Tudoruș Cristina în dosarul nr. 9449/118/2012.
ISE: Departamentul juridic din cadrul DAPL a adus la cunoștința primarului că există o hotărâre judecătorească definitivă care trebuie pusă în executare în cazul soților Puiu (respectiv elaborarea PUZ)? Dacă da, atunci cine și când a înștiințat primarul cu privire la hotărârea definitivă și obligativitatea punerii în executare a acesteia?
S.J.:Din înscrisurile existente în dosarul deținut de DAPL – Serviciul Juridic, nu am identificat o astfel de corespondență.
Avocata Cristina Tudoruș, cea care a reprezentat primăria în procesul cu soții Puiu, nu a răspuns apelurilor noastre. Timp de o săptămână am încercat să o contactăm telefonic, atât la birou, cât și pe telefonul personal. În cele din urmă, i-am trimis un mesaj prin care am rugat-o să ne explice cum a funcționat colaborarea dintre ea și Serviciul Juridic în timpul procesului cu soții Puiu și cine este responsabil pentru că primăria nu a depus întâmpinare și nu a făcut recurs: ea sau șefa de la Juridic? Avocata nu ne-a răspuns.
***
Potrivit InfoSud-est.ro, acest episod nu este o întâmplare. Nu este singurul și nu s-a întâmplat din greșeală sau pentru că așa a fost să fie. În primăria lor nimeni nu crede în coincidențe. Din anii 2000, acolo s-a patentat o schemă isteață care n-a dat greș niciodată până acum. Vom reveni.
A contribuit Cristian Andrei Leonte
Sursa foto: Ziua de Constanta
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii