G4Media.ro

Efectul frigului din Florida: Iguanele cad din copaci. Reptilele pot ajunge la…

sursa foto: galapagosconservation.org.uk

Efectul frigului din Florida: Iguanele cad din copaci. Reptilele pot ajunge la 17 kilograme şi 1,5 metri lungime

Departamentul din Miami, Florida, al Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) din Statele Unite a avertizat duminică publicul că iguane imobilizate ar putea să cadă din copaci din cauza temperaturilor neobişnuit de scăzute care afectează întreaga regiune, informează Agerpres, care citează Reuters.

”Iguanele au sânge rece. Ele se mişcă mai încet sau devin imobile când temperatura scade la 4-9 grade Celsius. Pot să cadă din copaci, dar nu sunt moarte”, a anunţat serviciul pe Twitter.

Temperaturile din sudul Floridei au atins o minimă de -3,9 grade Celsius duminică dimineaţă, potrivit NWS, iar temperaturile maxime de duminică erau prognozate să se menţină în jurul valorilor de 10-15 grade Celsius.

Regiunea de nord-est a ţării a fost lovită sâmbătă de o furtună de iarnă mortală, care a determinat mai multe state să declare situaţie de urgenţă şi a condus la anularea a peste 1.400 de zboruri.

Zoologul Stacey Cohen, expert în reptile la Grădina Zoologică din Palm Beach, Florida, a explicat acest fenomen pentru postul WPBF. ”Corpurile lor, practic, încep să îşi înceteze funcţionarea atunci când se face atât de frig şi astfel în timp ce stau sus în copaci şi dorm pe crengi îşi pierd capacitatea de a se agăţa şi se întâmplă destul de des să cadă din copaci”, a spus ea.

Deşi majoritatea reptilelor vor supravieţui probabil perioadei de imobilizare, Cohen a declarat că temperaturile sub pragul de îngheţ reprezintă o ameninţare la adresa supravieţuirii iguanelor, amintind un val de ger din 2010 care a distrus un număr mare de exemplare.

”Frigul este foarte, foarte periculos pentru ele pentru că provin din zone din apropierea Americii Centrale şi de Sud până la Ecuator, unde este mereu foarte cald”, a adăugat ea.

Iguanele verzi nu sunt originare din Florida, potrivit Comisiei pentru conservarea peştilor şi a faunei sălbatice din Florida. Ele au fost introduse accidental prin intermediul navelor încărcate cu marfă, iar specia este considerată invazivă.

Aceste reptile pot cântări până la 17 kilograme şi pot ajunge la 1,5 metri lungime.

Aceste iguane nu sunt primele animale care suferă de frig în această iarnă. Sute de mii de peşti de crescătorie au murit din cauza şocului termic într-o lagună din nord-vestul Greciei după o puternică furtună de zăpadă care a afectat ţara săptămâna trecută.

sursa foto: galapagosconservation.org.uk

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. @Neavizat – Clar ca esti neavizat daca pui asemenea intrebare! Da’ cam ce crezi mataluta ca este „incalzirea globala”, asa, un fel de se face cald peste tot ca la tropice? Nu chiar, informeaza-te mai intai si pe urma comenteaza. Extremele climatice sunt printre efectele incalzirii globale!