„Efectul Greta”? La fel ca suedezii, care au inventat termenul „flygskam”, tot mai mulți germani renunță la călătoria cu avionul în favoarea celei cu trenul
Tot mai mulți germani urmează exemplul vecinilor lor din nord și rămân cu picioarele pe pământ. La fel ca suedezii, care au inventat termenul „flygskam” (rușinea de a zbura cu avionul) pentru a încuraja călătoriile durabile, germanii zboară mai puțin și folosesc în schimb trenul. Reducerea cu 10% a tarifelor pentru călătoriile cu trenurile pe distanțe lungi din acest an ar trebui să facă și mai tentante călătoriile pe uscat. Numărul zborurilor interne în Germania a scăzut cu 12% în noiembrie 2019 față de aceeași lună a anului precedent, iar numărul celor către alte orașe europene s-a redus cu 1,9%, potrivit unei analize publicate de platforma World Economic Forum.
Aeroporturile suedeze au înregistrat o scădere cu 11% a traficului aerian în 2019, concomitent cu o creștere semnificativă a călătoriilor feroviare. Operatorul feroviar suedez SJ își administrează trenurile cu energie electrică din surse 100% regenerabile.
În timp ce Asociația Germană a Aeroporturlor atribuie scăderea semnificativă a numărului zborurilor unei serii de factori, inclusiv creșterea prețurilor la petrol și nesiguranța economică și comercială, analiștii din domeniul transporturilor consideră că sporirea conștientizării cu privire la criza climatică joacă un rol semnificativ.
„Pentru mine, aceasta este o dovadă a creșterii conștientizării schimbărilor climatice care se reflectă în acțiunea consumatorilor”, a declarat pentru Bloomberg Stefan Goessling, profesor de economie a transporturilor la Universitatea Linnaeus din Suedia.
Concomitent cu scăderea numărului călătoriilor aeriene interne germane, compania de transporturi feroviare, Deutsche Bahn, a raportat un număr record de pasageri pe distanțe lungi, de peste 150 de milioane în 2019. Compania își propune reducerea emisiilor la jumătate până în 2030 și ca trenurile sale să utilizeze exclusiv energie electrică regenerabilă până în 2038.
Sprijinul pentru Partidul Verzilor din Germania a crescut constant, sondajele recente plasându-l înaintea coaliției de guvernare.
Aceste tendințe coincid cu ceea ce a fost denumit „efectul Greta”, oamenii din întreaga lume schimbându-și comportamentul ca răspuns la apelurile la acțiune ale activistei Greta Thunberg.
Adolescenta suedeză a călătorit 65 de ore cu trenul pentru a participa la întâlnirea anuală a World Economic Forum (Forumului Economic Mondial) de la Davos în ianuarie 2019, salvând emisii de peste 200 de kilograme de CO2.
Guvernul suedez investește peste 5 milioane de dolari în trenuri de dormit către destinații din Europa, pentru a-și ajuta cetățenii să călătorească mai durabil.
Citește integral pe portalul World Economic Forum
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii