Efectul măsurilor de relaxare: Val de intrări în România la frontiera cu Ungaria
Traficul auto la frontiera României cu Ungaria înregistrează luni dimineață valori ridicate, mai ales la Nădlac 1 și 2, după ce autoritățile au decis că persoanele care se întorc în România din 17 țări nu mai sunt obligate să stea în carantină sau izolare la domiciliu, potrivit Poliției de Frontieră.
Numai în primele 8 ore de la ridicarea restricţiilor, prin cele două puncte de frontieră au intrat în România aproximativ 4.500 de persoane. Săptămâna trecută, într-o zi întreagă traficul era de circa 3.000 de persoane.
Cele 17 țări sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Elveția, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Important: Pentru persoanele care vin în România din cele 17 ţări care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, transmite Poliția de Frontieră.
La Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară 6 artere de control, iar la Nădlac II-Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile, potrivit Poliției de Frontieră.
La graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri).
Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic.
Foto: Verificări la Vama Năslac (Inquam Photos / Ciprian Petcut)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii