Efectul propagandei ruse în Moldova profundă: „Lăsați-mă cu Europa voastră!”

Analiză de Vitalie Ciobanu / Deutsche Welle:

Suntem convinși că europenitatea este o cauză câștigată între Prut și Nistru, dar ajunge să plonjezi în „Basarabia profundă” ca să-ți dai seama că nu e tocmai așa.

Propaganda rusă rămâne încă foarte puternică în Republica Moldova. Oamenii aflați sub acest suflu toxic trăiesc într-o realitate paralelă, fabricată de posturile TV moscovite. Autoritățile de la Chișinău n-au reușit să le neutralizeze influența nocivă, parțial din motive de legalitate, parțial din considerente politice, pentru a nu „irita” Moscova, deși la Kremlin nu mai e, de mult, nimic de „iritat”: știm foarte bine că numai rezistența ucrainenilor, ajutați de Occident, a salvat și mai salvează Republica Moldova de o altă (a câta?) invazie rusească.

Mi s-a întâmplat zilele trecute să am un schimb de opinii cu un concetățean din Florești, orașul meu de baștină. Ne-am întâlnit pe Aleea Victoriei, acolo unde reprezentanții unei confesiuni protestante își așezaseră o masă cu pliante, broșuri și cărți pe care le ofereau gratuit trecătorilor pentru informare, cu acceptul acestora, bineînțeles.

Îi voi spune „nea Ilie” interlocutorului meu (deși îl cheamă altfel). Ne cunoaștem de câțiva ani, îl știu un om credincios și „bun român”, cum se spune. Acum doi ani, când a fost inaugurat pe Aleea Victoriei din Florești monumentul soldaților români căzuți în cele două conflagrații mondiale, în locul unde în anii 1941-1944 s-a aflat un cimitir militar distrus după război de sovietici cu buldozerele, nea Ilie stătea cu un prapor bisericesc în mână, asistându-i pe preoții de la Mitropolia Basarabiei prezenți la ceremonia de inaugurare a Obeliscului.

De data aceasta, m-a văzut discutând cu omul de la masa baptiștilor și mi-a zis, zâmbind aprobator, că el, Ilie, n-are nicio problemă cu cei de altă confesiune, pentru că „sunt și ei creștini ca și noi, ortodocșii, și-i ajută pe nevoiași”. Și apoi: „Dumnezeu e Unul, trebuie să trăim ca frații!”

M-a bucurat o asemenea deschidere la interlocutorul meu. I-am spus că în Europa există libertatea de credință și conștiință și că trebuie să ne mișcăm și noi, basarabenii, într-acolo. „România este și ea parte a lumii civilizate”.

Spre surprinderea mea, nea Ilie mi-a tăiat-o: „Eu sunt moldovan! Noi avem țara noastră, Moldova, ăștia de la putere s-o lase mai moale cu Europa lor!”

„Dar, nea Ilie, ori mergem cu Europa, unde e pace și prosperitate, ori vine Rusia peste noi cu război, teroare, cu arestări…”, i-am răspuns eu, uluit de această întorsătură neașteptată, care îmi contrazicea imaginea de-acum doi ani a interlocutorului meu de la Monumentul ostașilor români.

„Rusia nu putea să stea, să se uite cum americanii vor să tragă Ucraina în NATO!”, îmi spune el ferm.

„Stai puțin, nea Ilie, Putin omoară copii, femei, bătrâni, populație civilă în Ucraina… Ai auzit de gropile comune de la Bucea, despre copiii adăpostiți în teatrul din Mariupol, bombardați de aviația rusă care știa că sunt copii acolo, n-ai văzut că rușii au distrus cu rachetele, mai deunăzi, maternitatea din Kiev?”

Nea Ilie nu știe nimic, nu-l interesează nimic, el îmi vorbește de „Rusia kieveană” pe care „au furat-o” ucrainenii ca să-și facă statul lor, împinși de americani și europeni.

„Dar sunt popoare apropiate ca limbă și cultură, de ce îi omoară Putin pe ucraineni?”

„Păi dacă sunt atât de apropiați, de ce vor cu Occidentul? Ucrainenii i-au trădat pe ruși, nu e cum spui dumneata!”, îmi zice el dojenitor.

Ton calm, siguranță de nezdruncinat, spre deosebire de emotivul de mine, care se aprinde repede. La orice afirmație a mea, nea Ilie are o replică promptă, de parcă ar fi învățat răspunsurile dinainte, ca la școală. Rămâi interzis în fața rezistenței sale la logică, refuzul evidențelor te siderează.

N-am mai continuat acest „dialog al surzilor”, mi-am zis doar cu amărăciune cât de mult ne putem înșela asupra a ceea ce simt și gândesc alți oameni, cât de departe suntem de realitatea minții lor, ei care și-au umplut capul cu fantasme și mituri construite de propagandă, pentru că e mai simplu așa: ai explicații simple, nesofisticate. Argumentele contrare nu îi blochează, ci le ignoră, sunt imuni la alte opinii, fiindcă îi scot din schema gândirii comode în care s-au instalat. Mai ales dacă au apetit pentru „istorie”, ca nea Ilie…

Aleea Victoriei din Florești, acolo unde încercam, tensionat, să deslușesc adevărul, are, la un capăt, către est, Obeliscul ostașilor români, încununat cu un vultur cruciat, cum sunt toate monumentele militare românești, și la celălalt capăt, vestic, în direcția Bălților, are un avion de vânătoare sovietic urcat pe un postament înalt, ațintit asupra „inamicului fascist” din Occident. Între aceste repere incompatibile, inconturnabile, se desfășoară gândirea politică a concetățenilor mei.

Criza morală, criza de identitate

Sunt oameni la pensie, în Chișinău și în provincie, care continuă să primească câte 200 de dolari pe carduri deschise la bănci importante din Republica Moldova, fără ca autoritățile sau administrația acestor instituții să se autosesizeze, deși ne asigură că după „furtul miliardului” s-ar fi instituit un control drastic în sistemul bancar.

„Banii negri” care intră pe conturile unor pensionari din Moldova mențin iluzia că actuala guvernare e „rea”, că există binefăcători („domnu’ Șor”), pe care guvernarea îi urăște și îi persecută, pentru că fac mai mult bine poporului decât regimul de la putere.

Marea vulnerabilitate a Republicii Moldova e sărăcia și criza morală. Nu toți cetățenii înțeleg sursa răului, problema lor de identitate le obturează pericolul existențial. A asocia „trădarea națională” cu o activitate în favoarea Rusiei este încă o noutate în Republica Moldova, sună neobișnuit și deranjant pentru mulți. „Patriotismul”, „interesul național” nu sunt noțiuni percepute univoc. Dacă n-ar fi așa, nu am avea îndoieli legate de „ireversibilitatea opțiunii proeuropene”, declamată de autorități.

Pentru ca schimbarea de mentalitate să se producă, este nevoie de un lung proces de educație și reforme în toate domeniile, mai ales în justiție. Or, tocmai acest răgaz ne-a lipsit, ne lipsește. Aici, în Moldova, vorba cântecului: „nu ne-am născut în locul potrivit”.

Judecători unși cu toate alifiile, juriști din Parlament cu lungi stagii secrete, ofițeri de rang superior din armată, diplomați, angajați ai Aeroportului Chișinău etc., sunt acuzați, azi, că au colaborat cu serviciile de spionaj rusesc, cărora le-au oferit neprețuite informații. „De ce să-i condamnăm? Și-au făcut oamenii„ ‘datoria patriotică, statală’, și-au asigurat familiile cu resurse ca să trăiască decent. Tu n-ai face la fel?”…

Nu răspunsul bont, afirmativ, la această întrebare m-ar pune în gardă, ci zâmbetul echivoc, privirea ezitantă a celui care neagă.

Sursa: DW / Rador Radio România