G4Media.ro

Eforturile rușilor de a străpunge defensiva ucraineană în nordul țării nu au…

Sursa foto: Anatolii Stepanov / AFP

Eforturile rușilor de a străpunge defensiva ucraineană în nordul țării nu au avut succes, în timp ce bătălia pentru Bahmut continuă (oficiali ucraineni)

Armata ucraineană afirmă că forțele rusești au încercat fără succes atacuri de-a lungul mai multor părți ale liniilor de front din nordul Ucrainei – inclusiv de-a lungul graniței dintre regiunile Harkov și Lugansk – o zonă în care rușii încearcă să pătrundă de mai multe săptămâni, potrivit CNN.

Pădurile de la vest de Kreminna, aflată sub control rusesc, au cunoscut lupte aprige de când rușii au adus întăriri în zonă în decembrie. Însă aceștia nu au reușit să ajungă la teren deschis în jurul orașelor Torske și Zarichne, care i-ar aduce mai aproape de orașele mai mari din regiunea Donețk.

De asemenea, au avut loc lupte aprige și mai la nord, în jurul orașului Svatove, dar liniile de front de acolo s-au schimbat foarte puțin.

„Am avut o escaladare în urmă cu câteva zile atât în sectorul Svatove, cât și în sectorul Kreminna. A fost foarte greu pentru noi când au atacat. Azi a fost liniște însă, deoarece apărătorii noștri au respins atacuri puternice în toate direcțiile, au distrus mulți oameni și echipamente”, a declarat Serhii Haidai, șeful administrației militare regionale din Lugansk
.
Haidai a spus că rușii „aruncă în ofensivă o companie de echipament greu și o companie de infanterie în același timp. Obișnuiau să atace cu unul sau două tancuri plus un singur pluton, acum este mai mult decât atât”.

În actualizarea sa zilnică de joi, Statul Major General al armatei a declarat că forțele rusești continuă să atace în mai multe locații din jurul orașului Bahmut, unde unitățile ucrainene încearcă să mențină deschis accesul la oraș. Acesta a precizat că 13 așezări din zonă au fost ținta atacurilor.

Relatările militare neoficiale spun că lupte grele persistă la nord și nord-vest de Bahmut, unde unitățile rusești – inclusiv paramilitarii din Wagner – încearcă să ocupe terenuri mai înalte și să își întărească controlul asupra căilor de acces în Bahmut.

Colonelul Iuri Madiar din Brigada 28 Mecanizată Separată a declarat într-un mesaj video că „situația pe flancul nordic devine tot mai dificilă. Aici vor să facă posibilă încercuirea Bahmut”.

El a precizat că unitățile ucrainene „țin puternic flancul sudic”.

„Periferiile nordice ale Bahmut au fost dinamice noaptea trecută, acum este mai liniște, așa că ne pregătim pentru noaptea care urmează … Direcția de sud-est, precum și sectoarele de sud și sud-vest se află sub o presiune inamică constantă.”

De asemenea, armata ucraineană afirmă că tirurile de mortiere și artilerie transfrontaliere continuă în nord, fiind afectate mai multe localități din regiunile Sumy, Cernihiv și Harkov. Unii analiști apreciază că aceste focuri de armă au ca scop fixarea unităților ucrainene de apărare din nord, împiedicându-le să fie redistribuite în regiunea Donețk, unde sunt concentrate cele mai grele lupte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...