G4Media.ro

Egal cu șase goluri în derby-ul FCSB-CFR Cluj/ Roș-albaștrii au smuls un…

sursa foto: Facebook/ FCSB

Egal cu șase goluri în derby-ul FCSB-CFR Cluj/ Roș-albaștrii au smuls un punct la ultima fază a meciului

FCSB a smuls in extremis egalul în derby-ul cu CFR Cluj, încheiat cu scorul de 3-3 (1-2), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a 22-a a Ligii I de fotbal, transmite Agerpres.

Campioana, care venea după nouă victorii consecutive fără gol primit, a fost egalată la ultima fază a meciului (90+3), când Iulian Cristea a câştigat duelul aerian cu Mike Cestor, abia intrat, şi Alex Chipciu, la centrarea lui Valentin Gheorghe.

CFR a început mai bine jocul şi a avut o mare ocazie în min. 4, când portarul Andrei Vlad a respins mingea trimisă cu capul de Gabriel Debeljuh.

FCSB şi-a creat prima oportunitate în min. 23, când Otto Hindrich a blocat şutul lui Darius Olaru.

Un minut mai târziu (24), Octavian Popescu a deschis scorul cu un şut de pe stânga, de la circa 25 de metri, în vinclul porţii lui Hindrich.

Echipa antrenată de Dan Petrescu a preluat controlul jocului şi a reuşit să întoarcă scorul în decurs de cinci minute, prin croatul Debeljuh (36, 40). În min. 36, la o lovitură obţinută de croat, Deac a centrat în careu, iar Debeljuh a lovit mingea cu spatele, trimiţând-o la colţul lung. În min. 40, Debeljuh a trimis în plasă, după ce Vlad l-a blocat pe Deac.

CFR a controlat jocul o bună parte din timp şi Debeljuh a avut şansa desprinderii (59), dar mingea trimisă cu capul în urma centrării lui Deac a fost reţinută de portar.

Apărarea clujeană a cedat în min. 71, când Florinel Coman a centrat de pe dreapta, iar Valentin Gheorghe, scăpat din marcaj de Cristian Manea, a reluat în plasă cu toată opoziţia lui Hindrich.

CFR Cluj a trecut din nou în avantaj în min. 77, când Debeljuh a obţinut un corner, iar fundaşul Daniel Graovac i-a aşezat mingea lui Alex Chipciu, care a şutat fără speranţe pentru Vlad.

La acest meci au debutat oficial în tricoul ardelenilor atacantul croat Marko Dugandzic (venit de la FC Soci) şi extrema Cristian Neguţ (Chindia Târgovişte).

A fost pentru prima oară în acest sezon intern când CFR a primit trei goluri într-un meci.

FCSB şi-a mărit seria de invincibilitate la 15 etape, în care are 12 victorii şi 3 egaluri.

În tur, CFR s-a impus cu 4-1.

sursa foto: Facebook/ FCSB

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...