Egalitatea de gen în modă. Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week scoate la lumină inechitățile din industrie: 80% din forța de muncă este formată din femei, dar doar 14% dintre cele 50 de mari branduri de modă sunt conduse de femei
La Conferința de Sustenabilitate din cadrul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week s-a discutat faptul că 80% din forța de muncă este formată din femei, dar doar 14% dintre cele 50 de mari branduri de modă sunt conduse de femei. Diferența salarială este de 30-40%. 85% dintre rolurile creative de top (cum ar fi designeri principali) sunt ocupate de bărbați, confrom unui raport BoF și McKinsey din 2023.
Italia a devenit un jucător important în economia României, cu numeroase companii italiene înregistrate, contribuind la creșterea economică și inovare, s-a mai aratătat în cadrul conferinței. Colaborarea între Italia și Grecia este, de asemenea, esențială, concentrându-se pe dezvoltarea industrială și tehnologii emergente. Această colaborare este văzută ca o componentă cheie a agendei strategice europene, mai ales în contextul eforturilor pentru reziliență, autonomie strategică și decarbonizare.
Un sector important al acestei cooperări este cel al modei, unde Italia are o lungă tradiție de excelență, iar România contribuie prin forța de muncă și creativitatea sa. S-a subliniat nevoia de a implementa standarde stricte privind drepturile muncitorilor și condițiile de lucru, aspecte critice în industria modei. Prin astfel de măsuri, se dorește nu doar creșterea competitivității, ci și alinierea la valorile europene de sustenabilitate și etică în afaceri.
Președintele Camerei Naționale Italiene, Carlo Capassa, a jucat un rol important în formalizarea relațiilor între Italia și România, promovând colaborări economice în sectoare noi, precum moda sustenabilă. Acesta a subliniat importanța unor controale mai stricte în lanțul de producție, pentru a asigura respectarea drepturilor omului și a condițiilor de muncă în industrie.
„Importanța muncii colective este reiterată: sustenabilitatea se construiește împreună, nu individual. Deși sustenabilitatea absolută este dificil de realizat, obiectivul este de a stabili baze comune. Camera Modei colaborează cu Națiunile Unite și alte organizații pentru a defini standarde de sustenabilitate măsurabile și ușor de înțeles pentru industrie, o sarcină complexă, dar esențială pentru viitorul sectorului” a spus Carlo Capassa.
Italia și România își propun să colaboreze mai strâns pentru a contribui la obiectivele strategice ale Uniunii Europene, în special în ceea ce privește tranziția verde și digitală. Această colaborare este simbolizată de evenimente precum Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, care reflectă legătura dintre creativitatea italiană și industria românească. Se subliniază importanța acestei cooperări nu doar pentru modă, ci și pentru dezvoltarea economică și socială a ambelor țări.
Dezvoltarea sustenabilă și responsabilitatea socială devin priorități centrale în industria modei și nu numai. Colaborările internaționale, precum cea dintre Italia și România, pot ajuta la crearea unor standarde comune care să asigure o creștere economică echitabilă, inovatoare și prietenoasă cu mediul, contribuind astfel la un viitor mai bun pentru Europa.
„Am dorit să avem un spațiu pentru creativitate, dar și un spațiu pentru a împărtăși idei uimitoare, pentru a împărtăși cele mai bune practici, și cred că acest lucru este ceea ce am realizat astăzi.” spune Mario Attico, co-fondaror Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week.
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week este primul eveniment de modă internațional din România dedicat promovării designerilor locali și transformării „Made in Romania” într-o etichetă apreciată internațional, sponsor oficial fiind chiar Mercedes-Benz.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank