G4Media.ro

Egipt | Prelungirea până în 2030 a președinției lui Al-Sissi, votată de…

Abdel Fattah al-Sissi Presedintele Egiptului Sursa Facebook

Egipt | Prelungirea până în 2030 a președinției lui Al-Sissi, votată de aproape 90% dintre participanții la referendum

Aproape 90% dintre egiptenii care au luat parte la referendum au susţinut modificările constituţionale care îi permit preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi să se menţină la putere până în 2030, a anunţat Comisia Electorală marţi, informează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Participarea la vot a fost de 44,3%, a declarat preşedintele Comisiei Electorale, Lachine Ibrahim, adăugând că 88,83% dintre votanţi au aprobat amendamentele, în timp ce 11,17% au votat împotriva acestei reforme.

Revizuirea Constituţiei permite prelungirea celui de-al doilea mandat al preşedintelui al-Sissi de la patru la şase ani, până în 2024.

Acesta va putea să candideze în 2024 pentru al treilea mandat şi să rămână astfel la putere până în 2030.

Fostul mareşal al-Sissi a fost ales preşedinte în 2014 cu 96,9% din voturi, la un an după ce l-a răsturnat de la putere cu ajutorul armatei, pe fondul unei revolte populare, pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. El a fost reales în 2018 cu 97,08%.

Pe lângă prelungirea preşedinţiei sale, revizuirea constituţională îi permite să-şi intensifice controlul asupra sistemului judiciar. De asemenea, acordă putere politică armatei, stâlp al regimului condus de al-Sissi.

De la instalarea lui al-Sissi la putere, în 2014, ONG-urile au denunţat frecvent arestările numeroase, procesele în masă, precum şi reprimarea presei şi a opoziţiei.

Puterea neagă aceste acuzaţii, insistând asupra „stabilităţii” şi luptei antiteroriste”, mai arată Agerpres.

Sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. PSDistii pling cu lacrimi de crocodil vazind ca asa ceva nu-i posibil si-n Teleormania, ups.. in Romania, deja am inceput sa incurc denumirile.

    • nu-i tarziu nici pt usr sa stranga semnaturi pt k(i)wi

      la cat de repede „strang” ei semnaturile aveti sansa sa faceti referendumul inainte ca mandatul lui k(i)wi sa se termine

    • Daaaa, n-are „timp” Trolul x-link să răspundă, revine „mâine”, că e ocupat cu „lucruri importante”. Ce păcat că nu se mai ceartă singur folosindu-se de numele bad@ furat, era haios. Avea și el, postacul primitiv, o șansă să câștige la „război” cum îi place lui: se „omora” singur după care se întreba de ce nu răspunde . Muhahahahaaaaaa. Ce retardat :)))))) cum a mai învățat el o glumă proastă , asta cu kiwi și cum o repetă ca un redus mintal. Oricum, orice ar face, s-a ales praful de trolling-ul lui, gata,. nu mai poate face pe ,”ințeleptul” cu linkuri care „luminează”,.s-a dus dracu „disputa de idei” pe care zicea că o face, s-a deconspirat total. Singur. Ca boul. L-am dus unde am vrut. S-a transformat în Io. Yessssss!!:))))))

  2. Oups, 11,7% din cei 44% vor avea intalnire cu plutonul de executie! Si pe asta il sustin americanii!!!

  3. Trump e un zeu, musulmanii sunt de cacat și eu postez la comanda Moscovei de ciuda ca n-am viza de SUA. Îl iubesc pe Dragnea ! Trăiască pcr !