G4Media.ro

Eintracht Frankfurt și Rangers se înfruntă miercuri în finala Europa League, începând…

sursa foto: UEFA Europa League

Eintracht Frankfurt și Rangers se înfruntă miercuri în finala Europa League, începând cu ora 22:00

Eintracht Frankfurt şi Rangers se vor înfrunta, miercuri seara (ora 22:00), în prima finală de cupă europeană de fotbal a sezonului, Europa League, pe Stadionul ”Ramon Sanchez-Pizjuan”, transmite Agerpres.

Eintracht, care a cucerit Cupa UEFA în 1980, şi-a câştigat respectul în acest sezon după ce a reuşit să o elimine pe FC Barcelona, câştigând cu 3-2 pe Camp Nou.

Eintracht şi Rangers s-au mai întâlnit în cupele europene în 1960, în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, echipa germană câştigând dubla cu 12 goluri marcate, 6-1 şi 6-3, după care a pierdut finala cu Real Madrid (3-7).

Rangers are şi ea în palmares un trofeu european, cel al defunctei competiţii Cupa Cupelor (1972), dar a mai pierdut două finale în aceeaşi competiţie (1961, 1967), Supercupa Europei (1972) precum şi o finală de Cupa UEFA (2008).

În drumul său spre finală, Eintracht a câştigat Grupa D (trei victorii, trei egaluri), din care au mai făcut parte Olympiakos Pireu, Fenerbahce Istanbul şi Antwerp, în optimi a trecut de Betis Sevilla cu emoţii, după 2-1 în deplasare şi 1-1 acasă (după prelungiri), în sferturi a eliminat-o pe FC Barcelona, 1-1 acasă şi 3-2 în deplasare, iar în semifinale a eliminat-o pe West Ham United, după 2-1 în deplasare şi 1-0 acasă.

Rangers a încheiat Grupa A pe locul secund, după Olympique Lyon, cu două victorii, două egaluri şi două eşecuri, devansându-le pe Sparta Praga şi Broendby. Campioana Scoţiei a fost nevoită să joace şi un baraj pentru calificarea în optimi, eliminând echipa germană Borussia Dortmund, după 4-2 în deplasare şi 2-2 acasă. În optimi, Rangers a trecut de Steaua Roşie, cu 3-0 acasă şi 1-2 în deplasare, în sferturi a eliminat-o pe Braga, după 0-1 şi 3-2, după prelungiri, pentru ca în semifinale să mai elimine o echipă germană, pe RB Leipzig, după 0-1 în deplasare şi 3-1 acasă.

Eintracht are şansa să salveze un sezon intern slab, echipa încheind pe locul 11 în Bundesliga.

Rangers a pierdut titlul în Scoţia în faţa rivalei Celtic, dar mai are şansa unui trofeu, urmând să joace finala Cupei Scoţiei, pe 21 mai, cu Heart of Midlothian.

Eintracht ar putea alinia în finală echipa: Trapp – Almamy Toure, Tuta, Ndicka – Knauff, Djibril Sow, Rode, Kostic – Hauge, Kamada, Borre. Antrenor: Oliver Glasner.

Echipa probabilă a lui Rangers, care nu poate conta pe internaţionalul român Ianis Hagi, nerefăcut după o accidentare gravă, este următoarea: McGregor – Goldson, Lundstram, Bassey – Tavernier, Jack, Glen Kamara, Barisic – Scott Wright, Aribo, Kent.

Arbitru: Slavko Vincic; arbitri asistenţi: Tomaz Klancnik, Andraz Kovacic (toţi din Slovenia); al patrulea oficial: Srdjan Jovanovic (Serbia)

Arbitru video: Pol van Boekel (Olanda).

sursa foto: Facebook/ UEFA Europa League

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Nu se mai uita nimeni la fotbal si la tenis.