Liberalul care a postat imaginea photoshopata a viceprimarului Flavia Boghiu cu ochiul învinețit demisionează din partid, dar numai până „la clarificarea acestei situații”
Bogdan Pintilie este vicepreședinte al organizației de tineret a PNL Brașov și un apropiat al viceprimarului liberal Sebastian Rusu. El este cel care a postat imaginea photoshopată a viceprimarului USR Flavia Boghiu cu un ochi învinețit, cu aprecierea că femeii ”îi stă bine cu roz peste tot”, aluzie la culoarea vineție și la nuanța părului.
După ce comentariile negative au început să curgă, iar Pintilie a fost sunat de către jurnaliști care i-au atras atenția că incită la violență, el și-a eliminat postarea. Fără să se rușineze în vreun fel de gestul său, a explicat că imaginea a fost realizată de „niște jurnaliști barșoveni” și a continuat să posteze ironii și aluzii deplasate la adresa viceprimarului Flavia Boghiu și la adresa primarului Brașovului Allen Coliban.
Președintele PNL Florin Cîțu a ieșit public subliniind că organizația județeană brașoveană „se va ocupa să îl exludă din partid pe Pintilie”.
La rândul său, Pintilie a anunțat pe contul de facebook că a decis să demisioneze din PNL „întrucât subiectul a fost exploatat politic”.
De subliniat că Bogdan Pintilie înțelege să demisioneze din partid „până la clarificarea acestei situații”:
Textul integral preluat și fără intervenții de pe contul de facebook al lui Pintilie:
„Imi cer public scuze doamnei Flavia Boghiu pentru postarea de ieri, postare pe care am si sters-o, tot ieri. De asemenea, imi cer scuze tuturor doamnelor care au fost victime ale violentei de orice fel si care au vazut postarea mea. Desi poza nu imi apartine si am scris in textul postarii ca este un pamflet, regret ca fost interpretata gresit si ca am atins un subiect atat de sensibil, cu care foarte multe femei se confrunta. Intrucat subiectul a fost exploatat politic, am decis sa demisionez din PNL, pana la clarificarea acestei situatii. Cu cele mai bune gânduri…”
Citește și
Sursa Foto: Bogdan Pintilie /Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
51 comentarii