El, Supremul

Să fi fost chiar la începutul primului mandat și tot la o deplasare în New York, prima în calitate de președinte. Toată administrația prezidențială intrase în priză după o solicitare mai puțin obișnuită pentru un șef de stat. Klaus Iohannis ceruse ca hotelul unde urma să fie cazat să fie dotat cu toaletă la o anumită înalțime față de pardoseală, nici mai sus, nici mai jos. Cum înățimea vasului de toaletă la hoteluri este cam standard, angajații de la Cotroceni au scotocit prin tot New York-ul zile în șir după tronul potrivit. Acesta este momentul în care toată lumea a înțeles, încă de acum zece ani, că noul președinte este puțin altfel. Confortul personal mai presus de toate.

Toate celelalte au venit apoi cumva natural. Paltonul aruncat pe capotă când i s-a părut că nu i se acordă atenția cuvenită unui șef de stat, pasiunea pentru golf, vila renovată cu bani grei în Aviatorilor pentru viitorul președinte-pensionar, avionul privat de lux, apetența pentru călătorii exotice, lungile dispariții din spațiul public, tăcerile sale asurzitoare, oroarea față de orice criză care tulbură liniștea Palatulului Cotroceni, candidatura la șefia NATO, dorința de a primi o funcție importantă la Bruxelles, în fine, toate pretențiile sale tot mai mari pe măsură ce se apropie de finalul mandatului.

Poate că și-a început cariera de Împărat cu un capac de WC adaptat înălțimii sale și un palton aruncat nervos, dar termină, iată, glorios. Împăratul vrea acum un tron cu orice preț, dacă se poate mai important decât vasul de toaletă comandat special la începutul mandatului, pe care să se instaleze cu tot confortul și după ce va pleca de la Cotroceni. Dacă marile dregătorii NATO și UE au picat, atunci să caute supușii său în țară un jilț potrivit chiar dacă asta înseamnă să-și bată joc de Constituție și de bunul simț. Acum își dorește să candideze ca independent pe listele unui partid, o ficțiune juridică și un non-sens evident. Pentru asta, liberalii au făcut o lege pentru un singur om. Au cerut chiar premierului să dea ordonanță de urgență, dar Marcel Ciolacu a refuzat. Soarta legii nu este prea clară în acest moment.

În plină furtună politică declanșată de ambițiile președintelui de a rămâne cu orice preț în joc – unii spun că se visează președintele Senatului și chiar liderul PNL – Klaus Iohannis a plecat din nou la New York. Tot la summit-ul ONU la fel ca acum zece ani și tot ca un nabab. S-a urcat în jetul său de lux închiriat din bani publici direct de la Constanța, foarte probabil după ce și-a petrecut un weekend liniștit în vila de la Neptun. Această suită de gesturi sfidătoare riscă să prăbușească PNL în sondaje, cu două luni înainte de alegerile prezidențiale și generale. Totuși, președintelui nu pare să-i pese foarte tare de alegeri și de alegători. De ce se comportă atât de nerezonabil? De unde atâta aroganță? Cum se explică imunitatea la ridicol? De ce sfidează în continuare bunul simț elementar?

Probabil că președintele Klaus Iohannis percepe lumea altfel decât noi, ceilalți. Tot ce nouă ni se pare excesiv, lui i se pare normal. La fel ca prototipul dictatorului din marile romane sud-americane din anii 70, Klaus Iohannis este ”Eu, supremul”, titlul cărții lui Augusto Roa Bastos despre ”dictatura perpetuă” din Paraguay de acum două secole. Poate la fel de bine să fie personajul din altă carte monumentală, Toamna Patriarhului, care la un moment dat întreabă ”Cât este ceasul” iar răspunsul vine prompt: ”Cât doriți dumneavoastră”. Unora ca ei li se pare că sunt destine speciale, hărăzite să conducă și că totul le este permis, că totul li se cuvine și că nimic nu este prea puțin odată așezați pe tron, fie el și un vas de WC care trebuie să se alinieze perfect cu înățimea sa atunci când se așează pe vine.

Totuși, de la această înățime amețitoare, atunci când treaba de la Cotroceni se va încheia și în urma sa va trage apa va constata, vorba unui alt fost președinte, că nu lăsat nici o dâră.