Elan Schwartzenberg rămâne cu mandatul de arestare preventivă în lipsă
Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri contestaţia DNA şi a decis menţinerea mandatului de arestare preventivă în lipsă emis pe numele omului de afaceri Elan Schwartzenberg, transmite Agerpres.
„În temeiul art. 425/1, alin. 7, punctul 2, litera a, Cod de procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 3.1.2019 a Judecătorului de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia l penală, din dosarul nr. 48990/3/2017/a1.2. Desfiinţează, în totalitate, încheierea de şedinţă şi, pe fond, rejudecând: în temeiul art. 242, alin. 1 Cod de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, formulată de petentul-inculpat S.E. Definitivă”, se arată în decizia CAB.
Judecătorii de la CAB au desfiinţat astfel decizia Tribunalului Bucureşti din 3 ianuarie, care dispusese revocarea mandatului de arestare în lipsă emis pe numele lui Elan Schwartzenberg şi retragerea cererii de dare în urmărire internaţională şi a mandatului european de arestare.
Elan Schwartzenberg a fost trimis în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, într-un dosar disjuns din dosarul privind construirea de locuinţe în campusul social „Henri Coandă” din Constanţa, în care fostul primar Radu Mazăre, fratele acestuia, Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost recent achitaţi de Instanţa supremă.
Procurorii DNA susţin că, în cursul anului 2011, Elan Schwartzenberg l-a ajutat pe Avraham Morgenstern, administrator unic al societăţii Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât Shapir Structures SRL să câştige o licitaţie având ca obiect contractul de construire a campusului social ‘Henri Coandă’ în valoare de circa 10 milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, ajutorul acordat de Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc. – societate al cărei beneficiar real era – şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern, fiind prieten cu cei doi.
Elan Schwartzenberg a plecat din România în 2016, fiind dat în urmărire internaţională.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu