G4Media.ro

Elemente de dronă au fost găsite în zona localității Ceatalchioi din județul…

Sursa foto: G4Media

Elemente de dronă au fost găsite în zona localității Ceatalchioi din județul Tulcea, anunță Ministerul Apărării Naționale

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, că au fost găsite elemente de dronă în zona localității Ceatalchioi din județul Tulcea.

Ministerul a anunțat că, în ultimele zile, echipele mixte de specialiști ai MApN și din alte structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională au continuat acțiunile de cercetare în teren pentru căutarea unor eventuale fragmente de drone căzute, săptămâna trecută, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forțele ruse asupra unor obiective civile și infrastructură portuară din Ucraina.

„Au fost cercetate toate zonele în care a fost semnalată posibilitatea căderii unor fragmente de drone, fiind identificate, până la acest moment, elemente în proximitatea localităților Plauru și Periprava, jud. Tulcea.

Miercuri, 31 iulie, s-au confirmat elemente de dronă și în zona localității Ceatalchioi, jud. Tulcea. S-au pus în aplicare procedurile operaționale standard pentru astfel de situații.

În ceea ce privește alte zone de incidență despre care au existat referiri în spațiul public cu privire la posibile căderi de fragmente de drone, precum Niculițel sau Chilia, cercetările nu au confirmat prezența acestora”, se arată în comunicat.

Toate locațiile identificate drept zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate persoane sau elemente de infrastructură, mai precizează sursa citată.

„Ministerul Apărării Naționale a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, se arată în comunicat.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...