
Elena Lasconi: Am avut de-a face cu nişte bully, Ionuţ Moşteanu şi Dominic Fritz, ceilalţi au votat pentru că au fost convinşi de către cei doi / Sunt cel mai independent candidat. Pe mine nu mă poate controla nimeni
Elena Lasconi, care a pierdut susţinerea conducerii USR pentru candidatura la prezidenţiale, a declarat sâmbătă, despre şedinţa în care s-a luat decizia, că a avut de-a face „cu nişte bully”, Ionuţ Moşteanu şi Dominic Fritz, iar ceilalţi au votat pentru că au fost convinşi de către cei doi, transmite News.ro.
“Asta arată lipsa de profesionalism a câtorva indivizi din USR. Eu reprezint cu onoare şi cu demnitate fiecare membru al USR (…), nu aceşti indivizi reprezintă USR-ul. (…) Se vede foarte clar că eu nu sunt omul jocurilor de culise. Cred că sunt cel mai independent candidat înscris în cursa aceasta electorală pentru prezidenţiale dar şi cea care a fost anul trecut, pentru că pe mine nu mă poate controla nimeni şi eu nu deraiez de la valorile şi principiile în care cred. De asemenea, toată viaţa mea am respectat legea, am atras atenţia că este un abuz, că se încalcă şi statutul, statutul este legea noastră de funcţionare a partidului, dar am avut de-a face cu nişte bully, cum se zice în engleză. Cei doi au fost Ionuţ Moşteanu şi Dominic Fritz, dar ceilalţi au votat pentru că au fost convinşi de către cei doi”, a spus Elena Lasconi la B1TV, despre decizia USR.
Ea a precizat că Biroul Național USR nu are cum să îi ridice sprijinul politic.
”Biroul Naţional nu are cum să îmi ridice sprijinul politic pentru că nu mi l-a dat. Mi l-a dat Congresul USR, care este forul superior. Există Biroul Naţional, există Comitet Politic şi există Congres. Congresul este superior şi Congresul votează care este reprezentantul USR pentru preşedinţia României. Congresul îi spune partidului: trebuie să sprijiniţi acest candidat, ăsta este candidatul, îl sprijiniţi şi financiar şi logistic, ca să ajungă la Cotroceni. Ei ce fac? Spun să facem şedinţă informală de Comitet Politic. Aceasta este o structură mai mare de 300 de aleşi locali, parlamentari, şefii filialelor judeţene. Este informală. (…) La mijlocul celor 3 ore au pus presiune pe mine, prima oară au încercat să mă forţeze, să supună la vot ca Dominic Fritz să fie preşedintele de şedinţă, dar eu sunt. Nu au putut să facă asta. Ei au vrut să facă un vot pentru retragerea sprijinului politc şi pentru a-l susţine pe Nicuşor Dan”, a povestit Lasconi despre şedinţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii