G4Media.ro

Elena Lasconi anunță că USR candidează fără aliați la alegerile parlamentare: ”Pretențiile…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi anunță că USR candidează fără aliați la alegerile parlamentare: ”Pretențiile au fost nerezonabile și imposibil de pus în practică” / USR s-a aliat cu PMP și Forța Dreptei la locale și europarlamentare 

Elena Lasconi anunță că USR candidează pe liste proprii, fără fără aliați, la alegerile parlamentare. USR a făcut alianță cu PMP și Forța Dreptei la alegerile locale și europarlamentare. Lasconi anunță printr-un comunicat de presă de vineri că USR va candida ”prin forțele proprii, determinați și curajoși”.

Comunicatul transmite că o echipă alcătuită din membri ai Biroului Național al USR a purtat în ultimele săptămâni discuții cu reprezentanții partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianță pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.

  • ”Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un președinte de dreapta și de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliție toxică, care mărește anual taxele asupra cetățenilor”, transmite partidul.

USR transmite că ”pretențiile prezentate de reprezentanții celorlalte partide au fost însă nerezonabile și imposibil de pus în practică”.

  • „Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Eu voi face tot ce ține de mine ca România să nu continue zece ani în direcția dată de PSD, adică în direcția corupției, a nepotismului, a combinațiilor și a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși. Candidăm sub sigla USR la prezidențiale și la parlamentare”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Chiar și acum o să se găsească destui să spună ca nu e bine, ca se împarte votul dreptei între prea multe partide, ca iarăși nu scăpăm de PSD.
    Acum câteva zile erau destui care spuneau ca nu mai votează in veci USR dacă se aliază.

    • nu prea stiu care sunt „multele” partide de dreapta, dar pot face o alianta parlamentara dupa alegeri. daca mai prind parlament. pentru presedinte oricum nu conta

  2. @Cata: Care partide de dreapta ? Numesti partid sau omul partid pe Orban , acum ca si-a negociat si loc pe lista la USR jumatatea de partid. Probabil Orban a cerut locuri eligibile pentru toti membri de partid care ii poate strange pana in nov . PMP oricum nu exista cu Tomac, mai sunt cativa nostalgici prin Bucuresti , dar cam atat . USR era cu morcovul adanc , pana la frunze, cu aliantele astea, se ducea sub prag , si sigur e mai bun un 6,5% curat , decat un 8,3% in alianta cu inca 3 partide si sa stea acasa . Asta e cand strangi toate valorile, pierzi la cursul de schimb valutar .

  3. singurii aliati ar trebui sa fie cei de la reper si curaj .. dar daca aia vor sa dispara in anonimat .. asta e .. poate reusesc sa capuseze pnl

  4. sa faca reper fd si pmp alianta lor de capuse

  5. Numai negoceri si aliante ca fiecare politruc sa prinda un loc in parlament. Dar despre program si strategii de tara vom discuta vreodata? Chiar si la USR ca si aici vorbim de „tabere”…