G4Media.ro

Elena Lasconi, despre propunerea de nominalizare a lui Trump pentru Premiul Nobel…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi, despre propunerea de nominalizare a lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace: Parcă altă treabă nu avem/ Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, e de părere că Volodimir Zelenski ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace. ”Parcă altă treabă nu avem. Suntem într-o situaţie foarte grea, pentru că deficitul este în aer, suntem cu un război la graniţe cu tot felul de declaraţii controversate care vin din Statele Unite, cu o societate care trăieşte în frică şi noi nu mai putem să ne trăim viaţa acum, să ne gândim cine o să ia Premiul Nobel pentru Pace”, afirmă, în schimb, preşedintele USR, despre propunerea de nominalizare a lui Donald Trump pentru acest premiu, transmite News.ro.

”Eu aş spune: Doamne, fereşte acuma, dar credeţi-mă, nu am avut timp să văd ce motivare a dat SNSPA pentru această propunere pentru că am fost ocupată cu candidatura, am dat astăzi o grămadă de interviuri la presa internaţională şi nu am apucat să văd motivarea, dar ce ştiu foarte sigur este că în Ucraina încă se dă cu bombe, cu drone, cu tot felul, nu văd vreo pace. Haideţi să mă documentez, să văd ce vrea să spun artistul”, a răspuns Elena Lasconi, întrebată ce părere are despre demersul SNSPA de nominalizare a lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace.

Ea a vorbit şi despre preşedintele Ucrainei, arătând că, deşi i s-a propus să plece din ţară, el a refuzat şi a cerut arme, pentru a lupta alături de poporul său.

”Parcă altă treabă nu avem. Suntem într-o situaţie foarte grea, pentru că deficitul este în aer, suntem cu un război la graniţe, cu tot felul de declaraţii controversate care vin din Statele Unite, cu o societate care trăieşte în frică şi noi nu mai putem să ne trăim viaţa acum, să ne gândim cine o să ia Premiul Nobel pentru Pace. Măi, dar omul ăsta, Zelenski, omul ăsta la care i s-a trimis avion, imediat când a început războiul în Ucraina, de către americani, să plece din ţară, şi el a zis: trimiteţi-mi arme, nu avion şi nimeni nu i-a dat mai mult de trei zile că o să reziste şi rezistă de trei ani, omul ăsta voi nu-l vedeţi ca un erou? Vi se pare că e aşa, la îndemână, să lupţi pentru ţara ta, punându-ţi viaţa în pericol? Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace”, a adăugat Elena Lasconi.

Preşedintele USR a vorbit şi despre studenţii care nu sunt de acord cu decizia conducerii SNSPA de nominalizare a lui Trump, Elena Lasconi spunând, în acest context: ”Bravo lor!”.

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, joi, declanşarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă că decizia este ”o recunoaştere a eforturilor susţinute în promovarea păcii şi stabilităţii în regiuni marcate de tensiuni globale”. ”Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final – pacea”, a mai transmis Pricopie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Iar se trezeste Lasconita sa dea din gura aiurea ! Va imaginati ce ar insemna pt Romania un presedinte care comenteaza orice, oricum, de parca ar fi o țățică pe marginea santului ?

    • Parca problema la Iohanis era ca nu vorbeste destul, acum ar fi problema ca urmatorul presedinte vorbest ? Ce propaganda fara directie mai faceti si voi, trolii

  2. Zelensky ar merita Premiul Nobel pentru pace pentru ca e singurul din ecuatia asta care chiar isi doreste si se vede ca e dispus la orice ca sa nu isi mai piarda oamenii, chiar daca i se pun bete in roate de sua iar ue nu se comporta ca puterea internationala ce este(de frica propagandei probabil – ca tot circula comparatia cu uniunea sovietica). Noroc de Erdogan si Starmer ca au mai intervenit.

    • Pentru Zelensky eu cred ca ar trebui gasit un nou premiu Nobel, norvegienii si suedezii ar trebui sa se gandeasca serios la asta. Premiul pentru? Propuneti. Umanitate, demnitate, curaj.

  3. Hadot – una e sa nu vorbesti deloc, din lene, alta e sa trancani ca proas.ta in targ orice, fara sa tii seama de consecinte politice. De ce sunt trol, ca nu gandesc ca tine ? Eu o sa votez cu Nicusor Dan, desi am votat cu Lasconi, data trecuta.

  4. De acord cu d-na Lasconi și are dreptate dar și felul dânsei de a se exprima atât de repezit și fără rețineri- exact ca la ușa cortului AUR…și eu am votat-o in iarna și aș vota-o din nou într-o situație că aceea dar cu inima strânsă și cu dezamăgire