
Elena Lasconi, după ce Claudiu Năsui a declarat că USR ar trebui să voteze moţiunea de cenzură: E foarte uşor să demolezi, dar trebuie să te gândeşti şi ce pui în loc / Nu vrem să facem rău României cu doar două luni înainte de alegeri
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, după ce Claudiu Năsui a apreciat că USR ar trebui să voteze moţiunea de cenzură depusă de AUR, SOS şi POT, că e foarte uşor să demolezi, dar trebuie să te gândeşti şi ce pui în loc. ”Nu vrem să facem rău României cu doar două luni înainte de alegeri”, a mai spus Lasconi.
”Claudu Năsui nu este vocea USR, este un coleg şi îl respect. În USR într-adevăr există democraţie şi fiecare are un cuvânt de spus. Am avut o discuţie şi cu cele două grupuri parlamentare, adică cu toţi parlamentarii USR, de a nu vota această moţiune. E foarte uşor să demolezi, dar trebuie să te gândeşti şi ce pui în loc. De asemenea colegii mei care sunt şefii de grupuri parlamentare ar putea să vă dea mai multe explicaţii, dar din punctul meu de vedere, noi nu trebuie să votăm această moţiune de cenzură”, a spus Elena Lasconi într-o conferinţă.
”Nu vrem să facem rău României cu doar două luni înainte de alegerile prezidenţiale. Dar noi vom iniţia o moţiune de cenzură după prezidenţiale, pentru că nu ne place domnul Ciolacu. El trebuia să plece de mult şi îl consider vinovat pe Klaus Iohannis pentru că l-a nominalizat a doua oară ca premier, deşi ştia de zborurile cu Nordis”, a mai spus Lasconi.
Întrebată dacă Năsui va fi sancţionat, în cazul în care va vota moţiunea, Lasconi a răspuns: ”Nu m-am gândit la lucrul acesta. Dacă încalcă statutul partidului trebuie să-şi asume că vor fi sancţionaţi. Dacă nu îl încalcă, nu. Noi am convenit să nu votăm moţiunea de cenzură”. Reacţia lui Lasconi vine după ce Claudiu Năsui a transmis, miercuri, într-o postare, că Guvernul Ciolacu ar trebui demis şi orice zi în care rămâne la putere e o zi în care face rău României.
”Guvernul Ciolacu pregăteşte noi creşteri de taxe după alegerile prezidenţiale. Nu pentru binele românilor, ci pentru a păstra privilegiile castei politice pe banii contribuabililor. USR a votat contra guvernului Ciolacu pentru că a ascultat vocea celor care ne-au acordat încrederea. Şi foarte bine a făcut. Până acum USR nu a susţinut niciodată securistanul şi guvernul Ciolacu. Eu cred că nu ar trebui să o facă nici acum”, a scris Năsui pe Facebook.
El menţionează că nu ştie de la cine a venit ideea de a schimba brusc şi radical atitudinea faţă de guvernul Ciolacu, dar ştie sigur că nu pot să-l susţină când văd clar răul pe care îl face României de aproape 4 ani.
”În democraţie opţiunile se văd la vot. Partidele care susţin guvernul nu votează moţiunea. Iar partidele care nu susţin guvernul votează moţiunea. La vot nu merge cu jumătăţi de adevăr. Fie susţii, fie nu. Românii au votat USR ca să meargă la guvernare şi să facă reformele promise. Nu să ezite să facă opoziţie în parlament susţinând guvernul Ciolacu care în mod vădit face rău României. Şi, mai grav, care va face şi mai mult rău după alegerile prezidenţiale dacă încă mai este în funcţie. Rămân alături de colegii mei, chiar şi atunci când avem opinii diferite, aşa cum am făcut-o mereu. Dar nu cred că trebuie să susţinem guvernul Ciolacu”, a mai spus Năsui.
Deputatul a menţionat că, dacă va exista un vot în cadrul conducerii USR, voi susţine să avem o poziţie clară: fie suntem la guvernare, fie suntem în opoziţie. ”Să spui una dar să votezi alta nu ar trebui să fie o opţiune pentru USR. Deocamdată nu a existat niciun astfel de vot. Să trăim în minciună poate fi mai util pentru unii pe termen scurt, dar e rău pentru România. Trebuie să trăim în adevăr. Pentru că nimeni nu are nicio putere împotriva adevărului, ci doar împreună cu el”, a subliniat Năsui.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii