G4Media.ro

Elena Lasconi: Instituţiile statului nu şi-au făcut treaba / De asta avem…

Foto: Octav Ganea / InquamPhotos

Elena Lasconi: Instituţiile statului nu şi-au făcut treaba / De asta avem în turul doi acest extremist / Nu ai cum să ignori faptul că Rusia îşi va băga coada în alegerile din România / Anularea alegerilor – o să fie puse paie pe foc

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă, că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba, de aceea s-a ajuns ca un candidat extremist să intre în turul al doilea. Potrivit acesteia, eventuala anulare a primului tur de scrutin va pune paie pe foc, iar extremiştii vor câştiga foarte mult sprijin. Lasconi s-a referit şi la posibila implicare a Rusiei în scrutinele electorale din România, lucru pe care autorităţile ar fi trebuit să-l prevadă, având în vedere situaţiile de la alegerile din Republica Moldova şi Georgia, transmite News.ro.

”S-a încălcat democraţia grav atunci când CCR a scos-o din cursa pentru prezidenţiale pe doamna Şoşoacă. (…) Nu a fost deloc democratic să nu laşi un candidat să candideze. Şi asta s-a întâmplat pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba (…). De asta avem în turul doi acest extremist, pe Georgescu, care a luat din voturile Dianei Şoşoacă peste 80%. Asta arată studiile noaste, peste 80%”, a declarat Elena Lasconi, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Elena Lasconi a subliniat că alegerile de duminica trecută au fost cele mai corecte din ultimii 35 de ani, niciunul dintre procesele verbale din cele peste 20.000 de secţii de votare nefiind contestat de nicio formaţiune.

”Sunt sigură – am avut peste 20.000 de delegaţi în toate secţiile de vot din toată România – că au fost cele mai corecte alegeri din aceşti 35 de ani, fără contestaţii. Au votat oamenii, au votat, există buletinele de vot. Eu am văzut că în CSAT se discută despre o problemă la sistemul informatic. Nu a existat, pentru că fiecare partid, nu doar USR, şi-a făcut numărătorile paralele. Asta înseamnă că reprezentanţii din secţiile de vot trimit la centru o poză cu rezultatul final, cu procesul verbal. Partidele adună toate acele procese de votare. Ce rezultă softului cu rezultatul hârtiilor era exact identic. Deci nu softul n-a avut nimic”, a mai declarat Lasconi.

De asemenea, candidatul USR este de părere că ”nu ai cum să ignori ” că Rusia îşi va ”băga coada” în alegerile din România.

”Nu ai cum să ignori faptul că Rusia nu-şi va băga coada în alegerile prezidenţiale şi parlamentare din România, atâta timp cât am văzut ce s-a întâmplat în Republica Moldova şi am văzut ce s-a întâmplat şi în Georgia, nu aveai cum să ignori asta (…) Dacă s-a întâmplat ceva în campania electorală, dacă au suspiciuni de fraudă, că de unde sunt banii, că influenţă rusească, trebuiau să acţioneze până la alegeri, nu acum acum. Este foarte târziu ”, a mai declarat Lasconi, care a adăugat că recent şi-a făcut şi ea cont de TikTok.

Întrebată dacă CCR poate anula alegerile, Lasconi a explicat că este târziu şi a spus despre contracandidatul său, Călin Georgescu, că este ”un candidat de carton”.

”Alegerile, nu sub nicio formă, dar nu cred că poate să închidă ochii. Dar e foarte târziu la ce s-a întâmplat în campania electorală. Cu siguranţă este Rusia în spate şi chiar acest candidat şi-a arătat admiraţia pentru Putin şi-l şi copiază foarte bine. De asemenea, mai copiază mesajul fascist a lui Hitler vizavi de minorităţi şi uneori vocea lui Ceauşescu. Adică este foarte controlat, tot discursul, toate mişcările, în mod special mişcarea feţei. Este un candidat de carton. Cred că România îşi doreşte un preşedinte printre oameni, care este definit de faptele lui şi de buna credinţă”, a răspuns Lasconi.

Totodată, ea a afirmat că, dacă primul tur al alegerilor prezidenţiale va fi anulat, România nu mai are nimic de spus din punct de vedere democratic, nici la nivelul UE, nici în relaţia cu NATO, iar oamenii vor ieşi în stradă.

”Votul şi sistemul de vot a fost corect. Dacă se va întâmpla asta, eu cred că o să vedem mai mulţi oameni în stradă şi o să fie puse paie pe foc, pur şi simplu pro, iar extremiştii vor obţine un rezultat foarte mare, adică vor avea majoritate în Parlament”, a declarat Elena Lasconi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Felicitări, Elena Lasconi!

    Indiferent de ce se va întâmpla mai departe, realitatea este că Elena Lasconi s-a prezentat în această campanie și la alegeri peste M. Ciolacu și N. Ciucă, peste PSD și PNL… chiar și peste USR, partidul din care provine.

  2. „Ce rezultă softului cu rezultatul hârtiilor era exact identic”
    Tanti, unde ai învățat limba română? Ține bine minte, votam o idee, un stil de viață, sa nu te gândești vreun moment ca te votez pe _tine_ .

    • Stai linistit ca nici nu are nevoie de votul tau. Ii face praf fara milogi ca tine!

    • @guuu pai nu vota singurul om anti sistem .. voteaza pe ciolacu(psd) geoana (ex psd) diaconescu (ex psd) birchal (ex psd) GEORGEVICI(ex PSD, mufat cu familia la banii PSD) simion care a primit voturi de la PSD .. ciuca prietenul PSD

  3. Lasconi e de acord ca Sosoaca a fost scoasa abuziv din cursa prezidentiala. Regretul ei este insa acela ca Georgescu nu a fost blocat de Sistem in a candida, cu toate ca nu exista nicio proba ca CG a faptuit vreun lucru ilegal. Mare democrata, cucoana!

    • Poate gresesc, dar din ce vad, nu asta a vrut sa zica. Ideea a fost ca Sosoaca a fost inlocuita de Georgescu, care e mai rau. Lasand-o pe Sosoaca sa candideze, nu am fi avut un rezultat atat de bun pentru Georgescu.

    • Nicu tu nu poți dovedi ca ești intelectual care consuma pepsi cu cip(s)uri rusești din sticle de plastic aduse din China!

    • Minti. Georgescu a facut campanie ilegala. Mai exact, a ocolit legea, si-a facut campanie masiva, extrem de agresiva ce va fi greu de demonstrat, dar nu chiar imposibil.
      A dat bani la influensari sa posteze cu hashtagurile lui. A organizat oameni cu mii de conturi sa posteze chestii cu el.
      El fentand legea, nu ar trebui sa poata fi optiune de ales.

  4. Felicitari Elena . Votam USR ori de cate ori e nevoie. Mult succes!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.