Elena Lasconi, reacție ironică după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidențială: ”BREAKING NEWS: Și azi candidez la președinția României”
Elena Lasconi, președinta USR, a reacționat ironic miercuri pe rețelele sociale după ce șeful PNL Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidențială: ”Bună ziua, România! Bună ziua, domnule Ciucă! BREAKING NEWS: Și azi candidez la președinția României”.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, declarase marți la RTV că Lasconi trebuie să înțeleagă că „8% în alegerile locale înseamnă mult mai puțin decât 30%” și că de aceea face un apel public către aceasta să se retragă din cursa pentru prezidențiale.
„Doamna să înțeleagă că 8% în alegerile locale înseamnă mult mai puțin decât 30%, așa că fac apel public să se retragă și să vină să susțină cu adevărat un proiect de dreapta. Trebuie să înțeleagă care e valoarea cifrelor”, a spus Ciucă.
„Sunt convins că votanții USR înțeleg ce spun și știu să facă diferența între valoarea fiecăruia dintre noi și cum putem fiecare să compatibilizăm cu responsabilitățile funcției de președinte”, a mai afirmat liderul PNL.
„Polarizarea dreptei nu ne ajută cu nimic. Înțeleg că sunt orgolii”, a insistat Nicolae Ciucă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii