G4Media.ro

Elena Lasconi (USR): Au încercat cei de la PNL să mă racoleze,…

Sursa Foto: Facebook/ Elena Lasconi

Elena Lasconi (USR): Au încercat cei de la PNL să mă racoleze, le-aș face un compliment dacă le-aş spune că sunt mafioți, sunt doar nişte interlopi / Despre prezidențiale: Nu am luat în calcul

Primarul USR al municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat că reprezentanţi ai PNL au încercat să o „racoleze”, promiţându-i deblocarea unui proiect important pentru oraş. „Le-am spus că le-aş face un compliment dacă le-aş spune că sunt mafioţi. Sunt doar nişte interlopi”, a spus Lasconi, care a făcut publice şi numele celor care au abordat-o pentru a discuta acest subiect, potrivit News.ro.

Elena Lasconi este și cap de listă al USR la alegerile europarlamentare din iunie 2024.

„Da, au încercat cei de la PNL şi nici nu mai vreau să mai discut despre asta. Din punctul meu de vedere, au făcut-o cu un sistem mafiot. De la PNL au venit să mă racoleze şi au spus că dacă vreau să văd buna lor credinţă o să deblocheze bulevardul (lucrările la bulevardul Pardon, cea mai importantă stradă din Câmpulung, blocate prin demersuri făcute în instanţă de prefectul de Argeş – n.r.)”, a afirmat Elena Lasconi sâmbătă, în emisiunea Insider Politic, la Prima TV.

Ea i-a catalogat pe cei care au vrut să o convingă să intre în PNL drept „nişte interlopi politici”.

Întrebată cine au fost liberalii care au contactat-o pentru a o convinge să li se alăture în partid, Lasconi a spus că este vorba despre Ben Oni Ardelean şi Dan Radu Ruşanu. „Oricum se laudă că el i-a pregătit pe toţi cei care conduc acum PNL-ul şi că i se spune «Unchiul», nu? (…) Nu ai ce să vorbeşti cu genul ăsta de oameni. Adică… ai coloană vertebrală sau nu mai ai, sau eşti nevertebrată sau eşti cum bate vântul sau nu ştiu cum ai putea să fii. Le-am spus că le-aş face un compliment dacă le-aş spune că sunt mafioţi. Sunt doar nişte interlopi”, a adăugat Lasconi.

Ben Oni Ardelean a demisionat din PNL și a anunțat un nou proiect politic.

Ea a precizat că, din moment ce deschide lista de candidaţi a USR pentru alegerile europarlamentare, se aşteaptă ca adversarii săi politici să o „calce pe cap”. „Ştiu că, acum fiind şi pe primul loc pe lista de europarlamentare, o să încerce şi mai tare să mă calce pe cap, să îmi inventeze ceva, nu ştiu, orice. Mă aştept la absolut orice. Nu-mi este frică de nimic, de absolut nimic. De asta sunt, într-un fel, periculoasă”, a adăugat Lasconi.

Elena Lasconi a evitat să spună dacă renunţă la funcţia de primar pentru a prelua un mandat de eurodeputat şi consideră că un scor de 10% obţinut de USR la această rundă de alegeri nu ar fi un eşec şi nu ar face-o să de „dea cu capul de pereţi”.

Ea a fost întrebată şi ce ar spune unui locuitor al oraşului pe care îl administrează, dacă ar fi întrebată de ce pleacă din funcţia de primar. „Aş răspunde că este un pas foarte important pentru Câmpulung şi ar trebui să fie mândri de asta. Dar încă nu am luat o decizie în acest sens. Ştiu, am un feeling, dar decizia mea va fi luată după ce o să văd suportul oamenilor. Depinde doar de câmpulungeni, dar nu o s spun mai mult de atât. O să vedeţi. O să anunţ. Aşteptaţi să vedeţi!”, a mai afirmat Elena Lasconi, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

În ceea ce priveşte scorul electoral pentru partidul din care face parte, Lasconi spune doar că şi-a propus să obţină „un scor foarte bun”.

„Eu o să fac tot ce este omeneşte posibil să avem un scor foarte bun. Nu ştiu care va fi ăla, nu mi l-am propus, nu văd o cifră. Mie nu mi se pare un eşec nici dacă ar fi 10% de exemplu, pentru că atâta timp cât tu dai tot cei mai bun din tine şi rezultatul este ăla, aşa o să fie. Eu o să dau tot ce o să fie mai bun din mine. Este o înfrângere (un scor de doar 10% – n.r.) dar o să o îmbrăţişez, poate o să am ceva de învăţat din treaba asta. Mă apuc acuma să mă dau cu capul de pereţi că nu am făcut 20, sau nu ştiu cât? Bineînţeles că mi-aş dori să avem 20, dar dacă nu se întâmplă, asta e!”, mai spune Lasconi.

Elena Lasconi a vorbit şi despre alegerile prezidenţiale, spunând că nu a luat în calcul o candidatură. „Asta cu prezidenţialele… vă zic sincer că eu nu m-am gândit să fiu nici preşedinte de bloc, de asociaţie. Eu mi-am dorit foarte mult să ajung primar şi-mi şi place foarte tare şi chiar fac treabă bună”, a declarat Elena Lasconi .

Edilul admite că au venit la ea alegători care i-au spus că o votează la alegerile prezidenţiale, dar spune: „Dar nici nu am candidat, nici măcar nu mi-am propus, nici măcar nu am visat”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Sincer,locul ei (E.L.) este la Campulung. Primar. E onorabil sa fi primar.

  2. Locul ei este la primaria Campulung. E onorabil sa fi primar.

    • Si tu ar fi trebuit sa „fi” la scoala.

    • Asa cum eu nu te bag in seama ca scrii obscenitati „mascate”, nici tu nu ar trebui sa faci caz de mine ca nu scriu „sa fii”. Iti dai doar importanta.

  3. Tare femeia asta! O Maia de România!

  4. Precum Maia Sandu, n-ar fi ficus.

  5. Felicitari Elena si mult succes!

  6. Foarte bine faceti ca spuneti, in clar, numele ticalosilor. Bravo!

    Dar odata ce cereti votantilor votul pentru europarlamentare, aveti un contract cu ei si n-ar mai fi „o altfel de politica” sa rupeti unilateral contractul cu alegatorii dumneavoastra, sa abandonati reprezentarea lor in Parlamentul European si, dupa ce dezertati, sa reveniti sa le mai cereti inca o data votul, de data asta pentru presedintie, insa.

    Vreti primarie, inscrieti-va doar in aceasta cursa si candidati pentru primarie.
    Vreti europrlamentar, inscrieti-va doar in aceasta cursa si candidati pentru Parlamentul European.
    Vreti presedintie, inscrieti-va doar in aceasta cursa si candidati pentru presedintie.
    Altfel, daca zburati din floare in floare, care ar mai fi atunci diferenta intre dvs. si Ardelean si Rusanu?

    # # # # #

    Revin cu intrebari la care as vrea sa raspunda orice candidat care imi cere votul:

    1) Care ar fi conditiile ce ar trebui indeplinite pentru a renunta la contractul pe care tocmai mi-l propune: sa il votez ca sa ma reprezinte in pozitia X? Pentru ce alta functie ce i se va propune este gata sa rupa contractul pe care tocmai imi cere sa-l semnez? (Ca sa stiu daca intelege conceptul de contractualism)

    3) Daca este ales pe listele unui partid si decide sa plece din acel partid, isi va da, concomitent, demisia din functia obtinuta prin intermediul listei respective sau nu? Daca nu, de ce? (Ca sa vad cum se situeaza fata de traseism.)

    3) Ce ar trebui facut cu rezultatul referendumului privind unicameralul si cum a actionat pana acum in aceasta problema? (Ca sa stiu cum se situeaza fata de domnia legii).

    • @Sanitarul – Nu va contrazic intru totul, dar hai sa nu umblam cu duble masuri. Ce-ar fi sa puneti intrebarile astea intregii clase politice. O vad pe Lasconi ca pe un user-ist moderat, inclinata mai degraba spre un liberalism autentic. Parerea mea e ca, daca un om are valoare din punct de vedere politic, atunci ar fi o mare greseala sa il tii legat de un singur oras.

    • Am scris clar: „orice candidat care imi cere votul”. Unde este dubla masura?

      Daca are valoare indeajuns pentru europarlamentar, atunci sa candideze si sa ramana europarlamentar.

      Ce nu ar fi corect ar fi sa renunte la mandat (dupa ce il castiga) pentru orice alta functie politica (de fapt, pentru orice altceva inafara de sanatate!) si sa ajunga in fruntea listei de candidati prin incalcarea statutului partidului.
      In ambele cazuri si-ar pierde credibilitatea, ar deveni nefrecventabila iar valoarea ei politica ar tinde catre Ardelean/Rusanu. Corect?

    • @Sanitarul – Mea culpa, retrag ce-am zis de intrebari, acum am vazut. Insa in ce priveste valorificarea unui candidat bun in directia necesara, raman la parerea mea.

  7. Am avut un comentariu la asta, absolut decent, cum sunt toate spusele mele. A fost publicat și apoi șters.
    De ce?

  8. B7na, mai încercam odată.
    Noi știam încă de la amărâtul de referendum cpf ca familia traditionala, aducă aia de se duce la ceremonia din biserica, nu poate fi altfel făcută. Ce, va închipuiți ca poți obliga biserica sa primeasca la ceremonie altceva decât un bărbat și o femeie.
    În rest, exista încă de atunci I instituția parteneriatului civil care permitea oricarei combinații de sexe, fără act de casatorie, sa aibă dreptul la un credit, la proprietatea unui bun luat în comun, lucruri din astea banale, care dacă nu exista, creează haos și deranjează pe toată lumea, inclusiv cei tradiționali.
    Ai ziceqm, ca simt nevoia mai multor oferte politice, pentru ca doar cu usr nu se poate, și ei știu ca nu vor putea câștiga destul, dar ar fi de dorit sa aibă cu cine sa se alieze, unii cu aceleași valori, chiar dacă programe și idei diferite.

    • Confunzi „cununia” (in fata preotului) cu „casatoria” (in fata reprezentantului statului).

      Religiosii nu sunt multumiti ca adversarilor lor le este refuzata cununia, ei vor sa le fie refuzata nu doar casatoria (pe care si-o apropiaza) ci si orice alta forma echivalenta.

  9. Doamna Lasconi, in concluzie, trebuie diversitate și la partide.