Elena Ștefănescu, CEO Studio ae: În ultimii doi ani, ne-am reinventat și am devenit mai creativi și curajoși, atât în ceea ce privește proiectele de arhitectură, cât și businessul (P)
Vremurile tulburi pe care le traversăm, cu pandemie, război și nenumărate incertitudini ne arată cât de important este pentru companii să fie conduse de lideri buni, pregătiți din punct de vedere al educației de business. Acest aspect face diferența între a reuși sau a ceda vremurilor.
Elena Ștefănescu, cofondator și CEO al Studio ae, lucrează în fiecare zi la a-și transforma visul în realitate, acela de a crește biroul de arhitectură și design înființat în anul 2010. Crede în puterea educației continue, ceea ce a determinat-o să se înscrie la cursurile de Executive MBA organizate de WU Executive Academy în București. A absolvit programul chiar la începutul pandemiei, în mai 2020, și simte că a urmat acest curs la momentul potrivit deoarece cunoștințele acumulate au ajutat-o să-și conducă echipa cu determinare și curaj, într-o perioadă de schimbări imprevizibile.
De ce ai ales programul de Executive MBA oferit de WU Executive Academy în București?
Programul WU EMBA este bine organizat și structurat. Am avut șansa să cunosc oameni extraordinari: colegi foarte bine pregătiți, din domenii foarte variate, profesori internaționali, materiale și metode actuale de predare și de lucru în echipă. De asemenea, a contat foarte mult că am știut de la început calendarul cursurilor și am putut să mă organizez și să lucrez în același timp. M-au inspirat și motivat foarte mult persoanele pe care le-am întâlnit, mai ales colegii care mi-au devenit și buni prieteni.
Ce s-a schimbat în carieră datorită cursurilor de EMBA? Cum te-a ajutat programul să îți atingi obiectivele profesionale?
În ultimii doi ani, după finalizarea programului de EMBA, Studio ae a crescut și a finalizat proiecte tot mai complexe, a asigurat continuitatea proiectelor demarate și a șantierelor pe perioada de lock-down. Am găsit soluții. Ne-am lărgit aria de expertiză, tipurile de proiecte, am dezvoltat un departament nou specializat pe segmentul rezidențial și pe cel al clădirilor eficiente energetic.
Practic, în ultimii doi ani, noi toți cei de la Studio ae, nu doar eu, ne-am reinventat și am devenit mai creativi și curajoși atât în ceea ce privește proiectele de arhitectură, cât și business-ul.
De asemenea, ne-am digitalizat procesele interne de business și am finalizat proiecte folosind noile tehnologii din arhitectură, de exemplu BIM (Building Informational Modeling). În prezent, lucrăm la două ansambluri rezidențiale mai mari care vor aduce elemente noi în zona imobiliară.
Care a fost modulul /profesorul preferat și de ce?
De la fiecare profesor am plecat cu lecții importante despre leadership, macroeconomie, strategie, finanțe, contabilitate, finanțe internaționale, strategie globală, procese operaționale, IT, statistică, marketing, comunicare & negociere, inovație. Am învățat să privim dincolo de cifre, să vedem povestea din spatele acestora și să înțelegem mereu contextul extern și intern.
Modulul preferat a fost cel de Change Management. Parcursul propus de profesorul Jaap Boonstra, de a ne auto-analiza, a fost sensibil și profund. Pentru a fi mai buni, totul începe cu schimbarea proprie, cum reacționăm la aceasta, cum o gestionăm. Cum putem răspunde tuturor incertitudinilor care vin zi de zi? Ultimii doi ani sunt un exemplu de schimbare continuă și aceste cunoștințe despre managementul schimbării m-au ajutat pe mine, Studio ae și echipa.
Țin să-l menționez la favoriți și pe prof. Miquel Llado. Anul trecut, și-a lansat cartea Falling in love with the future. Ne oferă multă energie și acea privire optimistă spre viitorul care ne aduce oportunitățile pe care le dorim. Și sfaturi? Just jump!
Cum ai reușit să conectezi cunoștințele dobândite în cadrul EMBA cu viața profesională?
Au fost multe studii de caz care au generat debate-uri foarte constructive. Am văzut că fiecare situație, oricum ai privi-o, are cel puțin două fețe. Mi-a plăcut că fiecare modul a avut o temă legată de activitatea noastră. De exemplu, la modulul “Operațional” am realizat un workshop cu echipa noastră de la Studio ae și am vizualizat mult mai clar procesele și tipurile de proiecte.
Mai mult, am învățat să acționăm cerebral, să facem strategii și tactici, să ne conducem echipele înainte, indifierent cât este de greu. În esență, am învățat să privim mai departe cu mai multă determinare și curaj, să facem ceea ce spunem – Walk the talk.
De ce ai recomanda programul WU Executive MBA Bucharest?
Programul de Executive EMBA mi-a oferit instrumentele necesare, mi-a îmbogățit experiența și mi-a deschis noi oportunități și perspective. Simt că visul de a crește biroul nostru de arhitectură este mai aproape de îndeplinire și datorită cunoștințelor teoretice și practice acumulate la curs.
Recomand acest program pentru colegii open-minded, pentru profesorii internaționali, informațiile relevante oferite și pentru organizarea și orientarea către viitor.
Executive MBA oferit de WU Executive Academy este cel mai important program de tip EMBA din Europa Centrală și de Est și singurul care beneficiază de prestigioasa triplă acreditare internațională – EQUIS, AMBA și AACSB, deținută de mai puțin de 1% din școlile de afaceri din lume. Programul se va desfășura part – time, pe parcursul a 16 luni, cursanții având ocazia să lucreze cu profesori internaționali de la WU și alte universități de elită.
Programul WU Executive MBA Bucharest a deschis sesiunea de burse de studiu în valoare de 200.000 de euro pentru noua sesiune, care va începe în toamnă.
Bursele se acordă în ordinea aplicațiilor și pe baza dosarului de înscriere în program, înscrierile având loc până la data de 30 iunie 2022. Informații complete sunt disponibile pe WU Executive Academy.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank