G4Media.ro

Elena Udrea, blesteme pentru judecătoarea care a condamnat-o la 8 ani de…

Elena Udrea, blesteme pentru judecătoarea care a condamnat-o la 8 ani de închisoare pentru corupție: ”O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei”

Elena Udrea a avut un derapaj fără precedent la adresa judecătoarei care a condamnat-o azi la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. ”O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei”, a spus Udrea la Antena 3, potrivit jurnalistei Mihaela Bîrzilă de la acest post.

”Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a declarat Elena Udrea la Antena 3.

Udrea a contestat condamnarea primită în primă instanță: ”Cum să dai 8 ani pentru așa ceva? Am omorât pe cineva? Dacă dăm pentru crime și violuri 5-7 ani, am ajuns să dăm pentru corupție 8 ani?”.

”Unde să mai fug? Italia a schimbat legea, nu mai ia în considerare executarea pedepselor primite în alta țară”, a mai spus Udrea.

”Numai Dumnezeu mai poate face ceva cu justiția din România!”, a mai spus fosta consilieră a lui Traian Băsescu.

Elena Udrea a fost condamnată azi la 8 ani de închisoare de Curtea de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, potrivit sentinței citite de instanță. Udrea a fost găsită vinovată de șapte fapte. Și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. În același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat. Sentințele pot fi atacate la Curtea Supremă. În plus, instanța a decis confiscarea a circa un milion de lei de la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

86 comentarii

  1. Nu sunt pentru coruptie. Sunt pentru anii ce i-ati furat românilor. Pentru milioanele ce trebuie sa traiasca departe de țara lor pentru a avea o viață decentă. Sunt pentru minciuni, pentru aroganță pentru că ne-ați luat de proști, de servitori, atâția zeci de ani. Sper doar sa mai urmeze si altii.

    • Eu mai degraba as spera ca poporul sa se trezeasca si sa iasa la vot astfel incat asemenea personaje sa ajunga din ce in ce mai rar in functii de conducere, si daca ajung, dupa aia sa urmeze din ce in ce mai des 8 ani la mititica.

    • Cel mai bun comment pe ziua de azi. 10/10

    • Foarte ,foarte adevarat,uni nici in al 12 -lea ceas nu constientizeaza ca au participat la distrugerea viitorului multor oameni ,inclusiv a copilului meu ,iar pentru asta meriti sa stai in puscarie.

    • Dosare falsificate și martori mincinoși la sedii Sri ,,k,,de Dragnea,izmanaru cu stelele.optrdcu,ponta,gen Coldea și Ghiță amanții lui kovesi.di nu in ultimul rând premierul dela grivco,Praf in ochii proștilor ptr a masca jefuirea României de petrol,gaze,păduri,6, case,Gojdu,insula șerpilor adică peste 2500miliarfe dolari.Mafia se răzbună,jigodiile sunt unite

    • Sunt total de acord cu tine.

    • corect, coruptia este o infractiune dincolo de care putem doar sa ne inchipuim:
      – mii de tineri au luat drumul strainatatii din lipsa sperantei ca vor mai avea aici un viitor mai bun,
      – zeci de mii de oameni si administratii plus servicii medico-sociale traiau din greu
      – ingroparea unui partid din care au plecat oamenii buni care pusesera osul la o transformare reala a societatii,
      – zecile de gesturi de sfidare si viata alaturi de interlopi care ne intorceau stomacul de dos.
      „criza” din 2009 cand tovarasa plimba posete scumpe si dadea discretionar sume de bani pentru tot felul de apropiati
      poate sa blesteme cat vrea. Cand o sa se uite copilul tovarasei pe net sa vada cine-i mama nu cred ca vrea sa stie cum se va simti. Copilul judecatorului va considera despre propria mama ca este CINEVA care si-a facut datoria.

    • Si nu pentru comisioanele de 25% – 30% la orice proiect; dar sunt pentru crearea si consolidarea „mafiei politice ” care a guvernat intre 2005 – 20014, dirijata de Seful Mare prin aceste cozi de topor, si care se continua si acum. O mahalagioaica , cu mintea cat o nuca, extrem de dibace in golanii. O taratura, luata de pe linia de Centura, vezi doamne avocat, dusa cu contracte la RAAPPS, fara pic de cultura sau stiinta de carte; amintiti-va ca vorbea despre Presedintele Norvegiei. Si multe altele.
      Daca a ajuns sa profereze blesteme, realizam nivelul intelectual. Alaturi de ea ar trebui sa fie multi altii, de pe langa TB, de pe langa si din PD,PDL, PNL, etc

    • MULTĂ, MULTĂ NESIMȚIRE LA ACEASTĂ INCULPATĂ

    • @ Bogdan: Votat-ai cu dreapta? Îți place hotărârea de azi a TMB în Dosarul 10 august? Ești mulțumit? Votează în continuare cu ei! Câțu bun, perfect. Orban & Iohannnis…parfum.
      Hai să nu fim și noi ipocriți. Stânga și dreapta…nu v-au fost, 30 de ani, de ajuns. Câte generații vreți să mai nenorocim cu votul nostru? Nu ajunge?

    • @Lucian Nicolescu : de fapt tu cam ce vrei, ca nu e clar ?
      Altfel, sa stii ca pe alea roz trebuia sa le iei pe la doispe, ai uitat ?

    • Sa-i spuna cineva infractoarei ca pentru ca niste hoti ca ea, ca Nas6case, ca Dragnea, ca Felix, ca Moliceanu, ca Oprisan etc, care au furat miliarde de euro, nu avem destule spitale si, din aceasta cauza, mod oameni, nu avem destule paturi la ATI si, din acesta cauza, mor oameni, nu avem destule medicamente, nu avem destui medici, pentru ca medicii sunt prost platiti si pleca din tara iar, si din aceasta cauza, mor oameni.
      Sa-i spuna cineva infractoarei ca pentru ca niste hoti ca ea, ca Nas6case, ca Dragnea, ca Felix, ca Moliceanu, ca Oprisan etc, care au furat miliarde de euro, nu avem autostrazi si, din aceasta cauza, mor oameni.

    • Nu ma intereseaza prea mult de Udrea,dar .. pe „baronii” care au devalizat judete intregi (Oprisan,Badalau,Arsene,etc) nu i intreaba nimeni nimic ?! Sau vorba lu Vanghelie,astia chiar sunt mafiotzi,stiu sa fure cum trebuie sã functioneaze omerta .. Cat despre Romania dupa 14 ani de UE .. in loc ca oamenii sa fie mai europeni,par mai retrograzi si mai rusofili (cu mult chiar) decat in anii 2000 .. Oligarhia e in floare,P$Dismul tot asa,nationalism socialismul a la Funar tot asa,statul paralel si justitia parte a statului mafiot. Romania (la nivel de societate si mentalitatzi) mult mai non Europeana la 14 ani dupa aderare decat in anii 2000. Prea multa mafiotzeala statala,propaganda si prosteala.

  2. Solutia este ca pedepsele pentru viol si crima sa fie majorate. 15 ani.

  3. Lasa Leano ca faci recurs si cine stie.
    Da, apropo, cu condamnarea aia mai veche ce se aude, nu trebuia reluat procesul? Asteptam sa se prescrie sau cum?

  4. E prea puțin pt o praduitoare ca tine!Plus că ești o hotomana recidivista! Meriți mai mult, așa e!

    • Merita un plus mai mare la pedeapsă pentru aroganta afisata.
      Cat despre blestem, doamna judecatoare poate dormi linistita. Copiii udrei simt o viata fara griji, multumita averii dobandite prin furt de mamica lor penală.

  5. Nu madam infractoarea,nu 8 ani pentru omor,pentru omor de la 20 de ani in sus!! Tu trebuia sa iei pe puțin 15…cat rău ai făcut acestei țări!!!!

  6. Draga Iuti , nu ai omorat pe cineva , ai dreptate , ai omorat dezvoltarea unei tari .

  7. așteptăm decizia finală!
    …ma uitam la emisiunea tv cum s-a evaporat flota română, si nu numai …iti vine sa plângi cand vezi cun a ajuns romania dupa 30ani.
    România a avut parte numai de trădători de țară, și asta cu ajutorul nostru, tolerandu-i.

    Ne-au sărăcit, ne-au trimis în lume,
    Un neam de trădători şi de hapsâni.
    Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
    Din tot ce-am fost odată, ca români.

    Dar nu ei sunt români adevăraţi.
    Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
    Noi stăm aici de griji împovăraţi
    Şi suferim şi ură şi ocară.

    Să ducem veşnicia de români
    Şi plaiul mioritic să nu moară.
    Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
    Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

    • … adica bogatie nemasurata, cum totul vine cand doresc, cu ce poftesc. Sunt convins ca si fiului lui Mazare ii este foarte greu….. sa cheltuie banii furati de taicasu’.

  8. ooo, a blestemat-o! gata, clar, trebuie eliberata imediat!

    • Blestemele functioneaza doar daca sunt facute de oameni onesti… Dar si atunci au doar 50% sanse de succes… 50% depinde si de cel blestemat, cat de onest este si el…

      Pe scurt, oamenii onesti patesc mai putine chestii naspa 🙂

  9. comportament de interlop. daca castiga, ce buna si corecta e. daca a pierdut, blesteama. las’ ca te-a blestemat pe tine toata natia pentru aroganta si tupeu. acum indura!

    • Propun sa i se reduca din pedeapsa daca spune cu cine a furat 🙂
      Adica Boc si Basescu Blaga si cine mai era tartor sef pe atunci ala de la UNPR.

    • @Serios, ce a furat Boc ma tembelule? Pensiile speciale si sporurile de la bugetari poate …

  10. Crimele economice ucid mai rau decat asasinii.

    • Corect, afectează mult mai mulți oameni, pe perioade mult mai mari de timp, poate chiar generații. Pentru corupție ar trebui pedeapsa capitală, dacă ești angajat la stat.

  11. Se pare că justiția română,a început să își facă treaba,e un pas mic,pt o Românie mare,dar așteptăm în continuare și alte dosare grele,care au stat în sertarul judecător ani la rand….cât despre Udrea, ești vinovat îți asumi până la final tot.La mulți ani Nu-ți…cu executare.

  12. Hai, urmatorii ca mai avem treaba! 90% din personajele care se ratoie pe la tv in calitate de „politicieni” au cate un „porumbel” ascuns …

  13. Eu sunt de acord cu Udrea: asa sa simta si judecatoarea, cand o fura ca Udrea, … in caz ca blestemele ar functiona! 😈

    Doar ca pare ca blestemele nu se pupa cu ce ar fi trebuit sa invete Udrea de la Dumnezeul pe care il invoca, sperand sa ii rezolve problema; din aceasta dilema nu stiu cum o sa iasa Udrea … cui ii mai da spaga sa inchida ochii?! 👹

  14. Da’ cati copii are lenuța?stiu de unu’!
    Poate se refrea la copii cruzi….

  15. asta e ca mama aia de sutz care a mers la tudorel la „consultare publica”. zicea minoritara ca fi-su „a furat si el o masina, doua si acum…”.
    blonda ne zice acum ca nu mai poate omul sa se ocupe de coruptie(nici nu mai zice ca nu era coruptie) ca ii e frica naibii ca face multa puscarie, deci e ceva de neconceput pt ea.

  16. Ce-o fi în mintea marinarului să știe că el e liber, deși nu ar trebui, iar o pupilă de-a lui va nu va vedea lumina zilei decât o oră pe zi?

  17. In china te executa,asa ca fii multunita…

  18. Hoata vorbeste despre Dumnezeu?:))???)))))))

  19. Cineva trebuia sa inceapa lista Ghinionul tau. Vi s-a tot spus la partid câ n-a patit-o nimeni,dar buba s-a spart deh.

  20. Dăm drumul la șampanie și așteptăm spectacolul penibilului.

    Zoe, fii barbată!

  21. Cat tupeu si nesimtire… Oare cum v-am suportat atati ani paduchi ce ati iesit in fruntea acestei biete tari si i-ati rapit orice sansa de vindecare? Copiii acestei tari nu au suferit de pe urma hotiilor voastre? Tineri ce au plecat in tari straine din cauza voastra, batrani ce abia traiesc de azi pe maine iar voi priveati nepasatori furand in continuare. PS: TREBUIA SA VA CONFISTE TOT, atunci ati fi simtit cu adevarat pedeapsa.

  22. Tupeu de borfaş. Cam puţin 8 ani dupa parerea mea. Sper sa fie definitivă, chiar dacă aceşti 8 ani se vor transforma in 3 … Aici este defapt problema, cu scrisul carţilor la mititica, nu cu justiţia, de parcă ar avea cineva ce invata de la voi, condamnaţilor şi puscariaşilor care „esteţi”.

  23. Ca in mahala ,cu poalele in cap si cu blesteme. Nu ta mai ofusca Leano, ca ai primit ce meritai si de care copii vorbesti, nu ai doar unu, care habarnuare ce se inrampla , ca e prea mic .

  24. Hai la pușcărieeeeee. Păcat că nu sunteți anchetați pentru toate combinațiile: sălile de sport făcute pe $$ mulți, pârtiile de schi de 500 m cu telecabina și alte investiții inutile și scumpe. Ar trebui să te prindă 80 de ani la pârnaie.

  25. tigancusa de buzau

    • E de etnia dar e de undeva de prin ardeal. Ca persoana si ministru era muult mai ok decat multi altii din zona politicului. Deci puteai discuta cu ea, nu avea aere de ministru si o duce si capul. Cred de pe undeva langa Dej sau zona aia.
      Se joaca la rupere.

  26. Cata aroganta, e complet rupta de realitate, asa a fost mereu…
    Cand ne sfida cu un tupeu fara margini in timp ce o Romanie intreaga o blestema fix asa cum blesteama ea azi, Elena Udrea nu se gandea la altii, zilnic intr-un LUX absolut ofensator la adresa milioanelor de romani amarati, Elena Urea s-a crezut invincibila!
    Salariile erau mici, lumea amarata, PDL lua masuri dure de austeritate, altfel Romania intra in FALIMENT, numai Elena Udrea ne sfida cu un LUX orbitor!!
    Devenita Milionara in urma divortului de Cocosul ei penal(asa spunea ea!), Cocos si el cu puscarie, cu HOTII de sute de Milioane de Euro, Elenei Udrea NU i-a pasat niciodata de LEGE, mereu s-a crezut deasupra tuturor, ea si Universul si Traian Basescu!
    La puscarie sa ajungi, acolo sa intelegi ca intr-o zi toate se platesc in viata asta… vei plati, sper, pentru toata sfidarea pe care ne-ai aratat-o ani de zile!
    Si nu uita sa iei cu tine pantofii aia multi, cu toc de 20 de cm si gentile Vuitton si costumele alea multe, ia-le pe toate acolo, sa te „simti bine”!!!!
    Succes DNA!!

    • Nimic despre CRIMINALUL BĂSESCU, cel care este beneficiarul direct al fărădelegilor comise de cele două, nu este corect ca numai ele să fie condamnate, mulți trebuie să fie condamnați în acest dosar, în mod sigur nu au faptuit singure fărădelegile respective.

  27. De fapt sunt in total vreo 28 de ani de inchisoare care s-au adunat din mai multe Condamnari si (Legislatie gresita) s- au Comasat la 8 ani.
    La pedepse de peste 20 de ani de inchisoare, pe timpul lui Ceausescu, te condamna la moarte. In mod normal pentru ce a facut Elena Udrea (28 de ani de inchisoare) trebuia scoasa in Curtea Inchisorii si impuscata.

  28. La proprii copii trebuia sa te gandesti personal, mai intai si intai.
    Retin acea faza abominabila prin nesimtire si prost-gust, cand dupa un avort spontan a urmat o poza artistica, insarcinata cu geamanul ramas si in voaluri insuficiente, editata intr-o revista in scop mercantil.
    Asta taie blestemul, babornita fara simtul masurii si al realitatii !
    Cati copii cresc doar cu bunica si din banii bunicii?

    Politicienii sa nu-si mai faca metresele ministri, alti demnitati, metresele nu sunt pentru viata publica, fura din bugetul statului ca din buzunarul amantului.

  29. Ar fi trebuit sa puna si degetul pe varful nasului, apoi la nara dreapta si apoi la nara stanga ca sa aiba efect belstemul :))

  30. Tipic comportament de tiganca prinsa la furat. Desi ti-a luat portofelul ajungi sa te tocmesti cu ea cat sa-ti restituie. Iti spune povesti despre cati copii are, ca sunt morti de foame. Ca sa nu mai spun de blesteme, aici doar tigancile faca asa si cu mult patos. De Lenuto daca ti-a placut opulenta. Nu erai tu aia care ramaneai peste program la Cotroceni sa-i numeri oualele chiorului betiv? Aia careti pupau manutele toti libidinosii de generali? Erai o zeita pana a urmat caderea si ai fugit in Pasa Rica. Uite colo Draknea este erou a mers la puscarie dar tu o hoata notorie vrei sa o duci bine dar sa nu platesti. Asta este un prim dosar, mai ai si pe ala in care Radu Budeanu a recunoscut ca ti-a dus sacosa cu 4 milioane de euro si actiunile la Evenimentul Zilei. Ai facut copil crezand ca apelezi la mila romanilor dar ai distrus viata acelui copil prin faptul ca esti o hoata dovedita. Intr-o tara in care se moare de foame pentru coruptie ar trebui sa se dea pedeapsa capitala.

  31. Nimic despre beneficiarul, fărădelegilor presupuse a fi fost comise de Udrea și fiica CRIMINALUL BĂSESCU.

  32. Nimic despre CRIMINALUL BĂSESCU, cel care este beneficiarul direct al fărădelegilor comise de cele două, nu este corect ca numai ele să fie condamnate, mulți trebuie să fie condamnați în acest dosar, în mod sigur nu au faptuit singure fărădelegile respective.

  33. Nu ma bucur de raul nimanui!
    Merita pedepsita impreuna cu gasca de mafioti in frunte cu ex Presedintele tarii!
    NU VA FI VREODATA DREPTATE IN TARA ASTA!

  34. Decat niste coruptie boss. n-am dat in cap, n-am violat. In america pentru un omor grav faci puscarie pe viata (cu mici exceptii, in unele state inca poti sa fii executat).
    Decat niste milioane boss. Daca fura gheorghe din banca decat niste milioane, atunci, da. Putea zice asa. Dar Udrea a fost investita sa aiba grija de felia ei din țărișoara asta. Pentru asta sunt cei 8 ani. Pentru ca a primat nevoia de parvenire in fata amaratilor care se chinuie sa lege zi cu zi leafa sa isi tina copii la scoala si sa plateasca niste rate.
    Daca eu imi bat joc de serviciul meu sufera cativa clienti si eventual imi pierd lucrul. Daca un ministru isi bate joc de jobul lui atunci milioane de oameni sufera. Leafa aia enorma nu vine pentru smecherie. Ci pentru ca e miza enorma si e recompensata raspunderea asumata. Acum e momentul asumarii raspunderii. Si a suportarii consecintelor.
    Aproape ca a reusit sa sune ca un om in plangerea sortii proprii. Si cel mai mare ticalos merita mila daca se caieste. De pe cruce ea da cu blesteme. Nu o judec, dar e bine ca avem un exemplu pentru ceilalti bo$$i, frati de arme cu ea. Poate se mai opreste prada asta.

  35. Femeia are perfecta dreptate. Pedeapsa nu este corecta. Pentru un viol sau crima iei 5-7 ani și pentru corupție 8?
    E mult prea puțin. Corupția omoară mult mai mulți oameni. Trebuie mărite cu mult pedepsele pentru corupție și in funcție de poziția ocupată.

  36. Confiscate toate averile acestor nemernici,si duși la munca pe viata,toti păduchii si plosnitele care au distrus tara,”politicieni”,torționarii tarii(securistii din toate „serviciile”antirominesti),si nu doar,pentru că este frectie la un picior de lemn daca ii condamni dar averile obținute total ilegal ,le pot „rumega”in continuare.

  37. SA FIE BLESTEMATI CEI CARE AU SCAPAT DE PUSCARIE INFRACTORII !

  38. A DAT-O PE COPILASI SA STOARCA O LACRIMA …

    • Se pare ca numai copilasii ei conteaza. Copiii care se duc flamanzi la scoala deoarece una ca ea a furat nu mai conteaza.

  39. Care copii? A vazut-o cineva gravida?

  40. Copiii ei? Parca avea doar unul. Prea mic sa constientizeze acest lucru. Dar ii va fi de folos pe viitor. Va sti ca, daca face ca ma-sa, va ajunge la pirnaie.

  41. Si eu te blestem sa n ai parte de nici un ban :)) sa i dai pe medicamente. :))

  42. Ahahahaha :))) doliu la Plescoi :))))

  43. Am citit toate comentariile de pana aici. Au ceva care poate aminti de frustrare sexuala. Toate arata o ura viscerala impotriva acestei femei care nu a facut decat ceea ce la acel timp faceau toate partidele, adica incasau bani de la firme pentru campaniile electorale. Cum se face ca numai ea e condamnata – asta ar trebui sa ne dea de gandit.

    • …8 ani că mâine trec!
      Cu jde milioane în conturi!
      Pe Petrov nu-l întrebi dacă a fost ” frustrat”?
      Jigodie…

  44. De ce sa simta vreo durere, beneficiaza de sutele de milioane furate de la gura copiilor romani de Udrea-Cocos?

  45. După bucuria de-al vedea pe Livache in mașină catre Rahova, mi-ar plăcea s-o văd si pe duduia pe acelasi drum.

  46. Din partea ta, un blestem, din partea, românilor, pentru tine, zeci de mii! Care cântărește mai mult? O damă de companie,și această expresie este un eufemism, a jefuit România cu 80 milioane de euro și are tupeul sa blesteme. Judecătoarei să-i dea Dumnezeu ani de viață ca să te mai bage o dată acolo unde îți stă cel mai bine!

  47. Udrea: „Cum să dai 8 ani pentru așa ceva? Am omorât pe cineva? Dacă dăm pentru crime și violuri 5-7 ani, am ajuns să dăm pentru corupție 8 ani?”

    Băi hoaţo, tu iei doar 8 ani, pentru că legile din România sunt făcute de mafioţi. Legislatorii României sunt Adrian Năstase, Traian Băsescu, tu – bagaboanto, Ion Iliescu, Marian Oprişan, Viorel Hrebenciuc, Gabriel Bivolaru, Liviu Dragnea, Vadim Tudor şi şoşoaca.

    În orice ţară normală, pentru cât ai furat împreună cu botoasa EBA, beţivanul Petrov şi bosumflata Ioana – fata – turnătorului, tu luai nu 8, ci 80 de ani de pârnaie!

  48. Pt.o tara curata corupția sa fie foarte drasnic pedepsită numai asa o sa avem o viață mai bună, credeți că E.U.o sa stea 8ani in temniță ar fi o mare dreptate pt.sistem.

  49. S-a întors roata ! Cand era pe val ,Monica Iacob Ritzi a fost băgata in pușcărie având doi copii foarte mici. Atunci ideea făcea alta campanie cu cântec, ghicitor voi cui ???

  50. „Unde sa mai fug” auziți ce poate sa spună, pai când ati furat doamna Udrea, când erați la putere era bine? În China e pedeapsa cu moartea pentru corupție, și da, ați comis o crima împotriva tarii, meritați 29 ani cu executare.

  51. E Karma ♻️. Pe termen lung, totul se echilibrează ⚖️.

  52. ce se-ntampla? fiat justitia! dara’ insist. cu banii toti luati. un milion de lei doar ceruti Elenei din Troia Plescoiului. adica nimic. observ insa ca justitia nu are balanta bine calibrata si in plus legile sunt gaurite de . intre decizia in prima instanta si decizia definitiva, inculpatul poate pleca linistit in vacanta in insule pierdute undeva in oceanul pacific, pentru a fi gasit usor la telefon. Dragnea, el capitano, avand la activ cu mult mai multe zeci de milioane de euro sifonate, vezi tel drum, belina, brazilia a luat mai putin de jumatate din anii prevazuti pentru Udrea. ocaua mica, mare? judecatorii si procurorii ar trebui sa fie printre elitele inteligentei, dar vedem prea multi mediocri sau de-a binelea prosti printre ei. intrare cu greu, iesire rapida, usoara, fara obstacole. din inchisoare. toti coruptii. anchete lungite pe ani, zeci de ani, si executarea ciuntita complet de legi ilogice, interpretabile in favoarea lor, a infractorilor. studiu de caz. varanu antenist iesit cu mult inantea celor 10 ani definitivi si cu grosul averii lui intact. fara tact nene Iancule, fara tact.

  53. Acum ar trebui să urmeze domnul Petrov la rând, il capo dei capi sau piratul cu șuviță

  54. Dragii mei! Nu trebuie condamnată, ci despuiată de tot ce a furat! Abia atunci se va face dreptate!

  55. CAND A FURAT NU S A GANDIT LA SUFERINTA COPIILOR CARE AU FOST PRIVATI DE BANI STERPELITI,APOI CHELTUITI PE PROSTI DE LUX

  56. Ța da și ție o zeamă de barabule Udreo ! Sa vedem, poate vei lua masa cu Dragnea 🙂
    Urmează și alții, Petre Roman…

  57. Comentarii de romani de turma cu IQ-ull in organe genitale..!! NU MAI MIRA DISTRUGEREA ROMANIEI CA STAT SI FAPTUL CA ESTE COLONIE OCUPATA DE O PO PULIME DOAR !! S-AVEM PARDON IMPORTANT ERA RECUPERAREA PREJUDICIILOR NU TEATRU INTRU DEMONSTRATIE DE PUNERE IN CELULA 8 ANI A UDREEI ! APOI SENTINTA ESTE INADMISIBIL DE DISPROPORTIONATA IAR PROCURORII CARE AU CERUT MAI MULT SUNT GLOATA POLITRUCA CE MIMEAZA ACTUL DE JUSTITIE ; CAT PRIVESTE PE MUIEREA ,,JUDECATOR,, DE RO= BRAND DE DISCREDITARE A SISTEMULUI INCA ODATA ,MUIEREA ,, DESTEPTA SI CURAJOASA,, IN PREMIERA, .TREBUIE SA FITI OLIGOFRENI SA NU PERCEPETI CA ARE IN SPATE SRI-UL… JUDECATORI OK IN ROMANIA !?? RIDICOL A CREDE !!!! SI CITIM CA S-A PLIMBAT SI PE LA TRIBUNAL BUCURESTI,ACOLOL COLCAIND CORUPTIA UNEI JUSTITII FU-UTE DE ANI SI ANI …! IN NICI UN CAZ LAURII ACESTEI ,,JUDECATOARE,, NU-I APARTIN, A AVUT SENTINTA DATA INAITE SA JUDECE…! ASTIA SUNT IN PROPORTIE DE 99% ASA ZISII JUSTITIARI AI ROMANIEI DISTRUSE DIN INTERIOR DE PUTEREA UNEI INSTITUTII AFLATA LA COMANDA POLITICA ORI A SERVICIILOR ,ASTA ESTE JOCUL IN ROMANIA PRIN CARE BESTIILE SISTEMULUI DE JUSTITIE SUNT PLATITE INACCEPTABIL,INCOMENSURABIL,INADMISIBIL CA SA JUDECE IN MARE PARTE , STRAMB,LA COMENZI !!!!!! NU CREDEM IN JUSTITIA ROMANA IN VEACURI ,DOAR SLUGOI PLATITI REGESTE SA DISTRUGA OAMENI,INSTITUTII,ECONOMIE,SI TOT CE MAI TINE DE ROMANIA..!!! COMENTATI DIN PREA MULTA PROSTIE ,TOTI CEI DE MAI SUS !! PAROL..!

  58. Nu pot să nu mă întreb câți dintre justițiarii poollii, care cred că s-a făcut „justiție”, au fost gazați pe 10 august!
    Pentru că cei care au fost gazați pe 10 august nu pot fi prostiți atât de ușor.
    Toți cei care au ieșit atunci la proteste au ieșit pentru a apăra justiția.
    Nu cred că ar accepta atât de ușor circul acesta… Clasarea dosarului 10 august la schimb cu Elena Udrea…
    Este o prea evidenta aroganță a marilor infractori și o dovadă că au obținut ceea ce doreau.
    Controlul justiției!
    Am răbdat destul!
    Iată drag popor cum prostimea se bucură de circ!