Elena Udrea şi Dan Andronic, retrimişi în judecată de DNA în dosarul Hidroelectrica, după ce procurorii au readministrat probele anulate de ICCJ
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat, luni, retrimiterea în judecată a Elenei Udrea pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, dar şi a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă, în dosarul Hidroelectrica, după ce au readministrat unele probe care fuseseră anulate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii precizează că au făcut o percheziţie informatică pentru administrarea probelor necesare, transmite News.ro.
”La data de 24 iunie 2019, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus retrimiterea în judecată a inculpaţilor Udrea Elena Gabriela, membru al Guvernului la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor şi Andronic Dan-Cătălin, om de afaceri şi jurnalist, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă”, au transmis, luni, procurorii DNA.
Aceştia au precizat că, anterior, în etapa procesuală a camerei preliminare, prin încheierea din data de 11 februarie 2019, judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus anularea unor probe (emailuri) şi îndepărtarea lor de la dosar.
”În consecinţă, procurorii anticorupţie au solicitat restituirea cauzei în vederea readministrării probelor anulate, lucru pe care l-au şi făcut în contextul efectuării unei percheziţii informatice, a mai transmis DNA.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 11 februarie, să excludă mai multe probe din dosarul în care Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă.
ICCJ a admis contestaţiile formulate de Dan Andronic şi Elena Udrea împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti şi a exclus astfel, din materialul probator, e-mailurile primite/trimise de Dan Andronic şi documentele stocate pe hard disk-uri privind achiziţionarea şi admnistrarea SC Editura Evenimentul şi Capital SRL.
„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela împotriva Încheierii din camera de consiliu din data de 01.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în dosar nr. 9725/2/2017/a1. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi rejudecând: Admite excepţia invocată de inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela şi, în temeiul art. 102 alin.2-4 C. proc. pen., exclude din materialul probator corespondenţa electronică tip email primită/transmisă de către Andronic Dan Cătălin şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activităţile desfăşurate în vederea achiziţionării şi administrării S.C. Editura Evenimentul şi Capital S.R.L. în perioada 23.04.2011- 08.12.2014, ataşate la vol. 37 filele 3-240 d.u.p. nr. 604/P/2017 conform procesului verbal din 02.10.2017 nr. 87/P/2015”, se arata în decizia de ICCJ, publicată pe portalul instanţei.
Totodată, ICCJ a cerut DNA să precizeze dacă menţine trimiterea în judecată a celor doi.
Instanţa a menţinut însă celelalte dispoziţii ale încheierii contestate, referitoare la instituirea sechestrului asigurător.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, la începutul lunii octombrie 2018, instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica, în care fostul ministru, care se află în Costa Rica, este trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de Dan Andronic.
În acest dosar, Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, Elena Udrea fiind acuzată că a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii