G4Media.ro

UPDATE Elev de 16 ani din Brăila a fost înjunghiat de cinci…

Sursa foto: SMURD

UPDATE Elev de 16 ani din Brăila a fost înjunghiat de cinci ori fiindu-i perforat un plămân / Ar fi fost atacat de un alt adolescent 

UPDATE, ora 22.08:

Un minor de 16 ani a fost reţinut de poliţişti fiind bănuit de înjunghierea unui băiat de aceeaşi vârstă, elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după ce una din cele cinci lovituri aplicate cu cuţitul i-a perforat un plămân.

„Poliţiştii au identificat şi condus la sediul poliţiei un tânăr în vârstă de 16 ani, din Brăila, bănuit pentru săvârşirea agresiunii, în vederea continuării verificărilor şi stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de săvârşire a faptei”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Adolescentul înjunghiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol, potrivit informaţiilor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Dragoş Voicu.

Știrea inițială:

Un băiat de 16 ani, elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, a fost înjunghiat luni de cinci ori, una din lovituri perforându-i un plămân, anunță Agerpres.

Adolescentul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol, potrivit informaţiilor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Dragoş Voicu.

„Un elev de 16 de la Liceul cu Program Sportiv a fost înjunghiat astăzi, în afara curţii liceului. A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare”, a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Voicu.

Luni, în jurul orei 16,10, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Brăila cu privire la faptul că unui tânăr i se acorda îngrijiri medicale ca urmare a unei agresiuni, informează IPJ Brăila.

„Poliţiştii au efectuat verificări, iar din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiul Brăila, ar fi fost agresat, suferind vătămări corporale ce au necesitat asistenţă medicală de specialitate. În prezent poliţiştii efectuează cercetări, în vederea identificării autorului, având un cerc de bănuiţi, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Se știe că în Brăila sunt cuțitari, mai rău este faptul înainte să se intunece trebuie sa te grăbești spre casă.

  2. Tot ce conteaza e sa stim ca politia nu are dreptul sa controleze minori fara sa fie prezenti parintii. Ca e politia rea daca fac asta.