G4Media.ro

Elevi de la patru școli târgumureșene vor merge cu bicicletele la școală,…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Elevi de la patru școli târgumureșene vor merge cu bicicletele la școală, de Ziua Mondială a Bicicletei, în 3 iunie

În cadrul acțiunii „Bicibus”, elevi de la câteva școli din Tg Mureș, aflate pe unul dintre cele mai circulate trasee din oraș, cartierul Unirii – Centru, vor străbate, demonstrativ, drumul de acasă la școală. Acțiunea are loc în data de 3 iunie, de Ziua Mondială a Bicicletei, și face parte dintr-o inițiativă europeană, Cycle4GlobalGoals, care la Tg. Mureș se află la a doua ediție, anunță Agenția de presă Rador, care citează, Radio Târgu Mureș.

Liderul Asociației ”Mureș Mobil”, Heim Laszlo, a precizat că a fost aleasă o rută sigură cu străzi mai puțin circulate: „Noi ne-am propus să organizăm, cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei, evenimentul ”Bicibus”, pe traseul Cartierul Unirii – Aleea Carpați – Liceul cu program Sportiv – Liceul de Artă și Liceul Bolyai Farkas. Asta pentru că știm că foarte mulți circulă pe acel traseu cu autoturismele, iar drumul durează 20-30 de minute. De asemenea știm că pe această rută destul de mulți elevi deja circulă cu bicicleta. Vor fi trei puncte pe traseu unde se pot alătura cei care doresc să participe”.
În contextul evenimentului Cycle4GlobalGoals, acțiunea de la Tg. Mureș se alătură evenimentelor organizate de diverse ONG-uri din alte 14 orașe din România și în parteneriat cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos.
Astfel, reprezentantul Asociației ”Eugenia”, organizatorul evenimentului, Adina Jansen, a arătat că anul trecut s-au pornit pe biciclete într-un traseu simbolic din România până în Olanda, iar în acest an, între 1 și 10 iunie, la noi în țară sunt organizate evenimente ce promovează un mod de viață sustenabil:

„Anul acesta noi am scris în aproape toate orașele din România, pentru prima ediție spunem că 15 orașe participante este un rezultat foarte bun iar la anul sperăm să ni se alăture toate orașele. Vor fi organizate, de la concursuri de mers pe bicicletă pentru copii, pentru adulți, inițiere și promovare de rute cicloturistice până la inaugurare de piste de biciclete. Iar în București, unde va avea loc cel mai mare eveniment, pe 1 iunie, vor fi diferite workshop-uri, activități pentru copii în care va fi promovată sustenabilitatea, și în care inclusiv doamna ambasador al Olandei, va merge cu bicicleta prin București”.
Scopul evenimentului Cycle4GlobalGoals se referă la obiectivele de dezvoltare durabilă, adoptate de către Organizația Națiunilor Unite în intervalul 2015 – 2030.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...