G4Media.ro

Elevii celor opt școli cu predare în limba română din Transnistria au…

Tiraspol, 2 septembrie 2006

Elevii celor opt școli cu predare în limba română din Transnistria au revenit în sălile de clasă /Au învățat online timp de o lună din cauza crizei energetice

După mai bine de o lună în care au studiat online din cauza crizei energetice, aproximativ 1.700 de elevi care își fac studiile la cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, au revenit în sălile de clasă. Într-un scurt interviu pentru Radio Chișinău, realizat de Ina Guțu, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că autoritățile se pregătesc pentru orice scenarii.

„Au revenit la lecții elevii din toate clasele. Cei din clasele a 9-a și a 12-a din anumite instituții frecventau, pentru că au examene și era important să continue procesul în format fizic. Totodată, pregătim școlile de orice scenarii. Continuăm instalarea de aparate de aer condiționat. Pe termen mediu, pregătim proiectele tehnice pentru instalarea cazanelor pe biomasă, încât, indiferent de evoluții, aceste școli să fie mai pregătite. Pandemia ne-a arătat că studiile online nu sunt cea mai eficientă formă de a desfășura un proces de învățământ. Sperăm, totuși, după această criză, elevii să recupereze până în luna mai, și să nu existe un efect de lungă durată asupra rezultatelor lor.”

Radio Chișinău mai arată că mulți elevi fac în continuare naveta pentru a studia în limba română, iar unele dintre școli nu au propriile clădiri și sunt nevoite să închirieze spațiile în care activează.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a explicta că „situația este încă destul de volatilă. Care vor fi evoluțiile pe termen mediu și lung, felul în care vor evolua relațiile cu Tiraspolul în noul context, o să fie mai clar, credem, prin lunile aprilie- mai. Atunci se va evidenția mai bine noul echilibru între Chișinău și Tiraspol și în consecință vom putea discuta despre noi oportunități în asigurarea unor condiții educaționale mai facile pentru aceste instituții de învățământ. Ele s-ar putea într-adevăr să apară, și noi vom pune și acest subiect în discuție, alături de altele precum accesul mass-media în regiune, circulația fără restricții pentru locuitorii ambelor maluri ale Nistrului. ș.a. Urmează să trecem peste aceste zece zile, cu gaz livrat din UE, să vedem ce se întâmplă după.”

După ce Federația Rusă a oprit livrările de gaze naturale către cei aproximativ 300 de mii de locuitori din regiunea transnistreană, de la 1 ianuarie 2025, procesul de studiu a trecut în regim online, Ministerul Educației furnizând în stânga Nistrului circa 350 de calculatoare, amintește Radio Chișinău.

În regiunea separatistă transnistreană activează doar opt școli cu predare în limba română, care se subordonează autorităților de la Chișinău. De-a lungul a peste trei decenii, aceste școli, împreună cu profesorii, părinții și elevii de acolo au activat în condiții critice, ca urmare a presiunilor constante din partea autorităților separatiste, reprezentând o monedă de schimb pentru Tiraspol în negocierile cu Chișinăul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.