Elevii cu pierderi de învățare în criza Covid-19 vor câștiga mai puțini bani de-a lungul carierei – un nou studiu Royal Society. Soluția: acțiunile remediale
Copiii care au suferit pierderi de învățare din cauza închiderii școlilor în criza Covid-19 vor pierde și bani pe parcursul carierei – reprezentând circa 3% din veniturile pe care ar urma să le obțină de-a lungul vieții, în absența unor acțiuni remediale, arată un nou raport publicat în Marea Britanie. Acesta vine în continuarea altor analize similare – precum cea invocată recent, la conferința World Vision România, de cercetătorul român Șerban Iosifescu.
- La evenimentul de săptămâna trecută, Ștefan Iosifescu, președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar, cita un studiu McKinsey ce arăta că “echivalentul câștigurilor pe un an întreg va fi pierdut din cauza pierderilor de învățare în timpul pandemiei”. Detalii despre acel studiu – aici
Dacă analiza McKinsey este aplicabilă situației din Statele Unite, noul raport realizat de Royal Society și prezentat vineri de The Guardian, oferă date comparabile pentru Marea Britanie.
Studiul afirmă că, în această țară, copiii care suferă acum pierderi de învățare ar putea pierde, pe parcursul vieții, venituri de până la 40.000 de lire sterline, în cazul în care autoritățile nu vor acționa remedial pentru a acoperi acele pierderi.
Citește tot articolul pe EduPedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii