G4Media.ro

Elevii din Ţările de Jos nu vor mai avea voie cu telefoane,…

Foto: Pexels.com

Elevii din Ţările de Jos nu vor mai avea voie cu telefoane, ceasuri inteligente și tablete în sălile de cursuri pentru a nu le fi distrasă atenția/ Măsurile intră în vigoare de anul viitor

Telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile inteligente vor fi interzise în mare parte din sălile de cursuri din Ţările de Jos începând de la 1 ianuarie 2024, a anunţat marţi Guvernul olandez. Autoritățile încearcă să limiteze astfel sursele care distrag atenţia elevilor în timpul lecţiilor, informează Reuters, citată de Agerpres.

Dispozitivele mobile vor fi acceptate în sălile de cursuri numai dacă ele sunt în mod specific necesare, de exemplu în timpul lecţiilor despre competenţe digitale, din motive medicale sau pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Deşi telefoanele mobile sunt intrinsec legate de vieţile noastre, ele nu au ce să caute în sălile de cursuri”, a declarat ministrul olandez al Educaţiei, Robbert Dijkgraaf.

„Elevii trebuie să poată să se concentreze şi să poată să beneficieze de şansa de a învăţa bine. Telefoanele mobile sunt o perturbare, au arătat studiile ştiinţifice. Trebuie să îi protejăm pe elevi de acest lucru”, a adăugat el.

Interdicţia reprezintă rezultatul unui acord la care au ajuns Ministerul Educaţiei, şcolile şi organizaţiile conexe din domeniul învăţământului.

Şcolile olandeze vor putea găsi modalităţi proprii pentru a implementa această interdicţie, a spus ministrul Dijkgraaf, însă vor fi supuse unor consecinţe legale dacă nu vor obţine rezultate suficiente din acest punct de vedere până în vara anului 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Eu zic nici cu pixuri să nu-i mai lăsăm, să nu aibe cu ce se împunge.