Elevii merg la școală luni, anunță ministrul Educației
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunțat că şcolile nu vor fi închise săptămâna viitoare, având în vedere că este final de semestru şi se încheie situaţiile şcolare, transmite Agerpres.
„(Copiii – n.red.) se duc la şcoală, pentru că săptămâna care începe mâine este ultima săptămână din semestru. Ca urmare, se încheie situaţiile şcolare şi noi nu putem bulversa încheierea semestrului. Îi invit pe toţi colegii profesori, îi invit pe părinţi şi pe copii să se pregătească pentru ziua de mâine, este o zi de şcoală şi va fi toată săptămâna, ultima săptămână din acest semestru, după care urmează o săptămână de vacanţă“, a declarat Ecaterina Andronescu duminică, la Antena 3.
Ministrul Educaţiei a precizat, în contextul răspândirii infecţiilor respiratorii, că „triajul, în fiecare dimineaţă, este foarte serios făcut în fiecare şcoală“.
„Şi lucrul acesta îmi dă un gram de linişte“, a afirmat Andronescu.
Ministrul i-a sfătuit pe părinţi să-i ducă pe copii mai întâi la medic dacă suspectează că aceştia prezintă simptome de gripă sau răceală. „Să nu-i ducă la şcoală dacă consideră că sunt suspectaţi, să-i ducă la medic întâi şi întâi şi după aceea medicul să decidă ce trebuie să facă copilul“, a mai spus Andronescu.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu va cere Ministerul Educației suspendarea cursurilor din cauza gripei, pentru că fiecare clasă poate cere supendarea cursurilor dacă rata de absenteism depășește 20% (detalii aici).
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.