Elevii și părinții acuză Ministerul Educației și inspectoratele că legitimează “subfinanțarea învățământului”, după prima ședință a noului Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar
Elevii și părinții acuză Ministerul Educației și inspectoratele școlare că legitimează “subfinanțarea învățământului preuniversitar, votând pentru creșterea doar cu 4,5% a costului alocat bunurilor și serviciilor, în raport cu 13,5% – coeficientul dedicat resursei umane din învățământ”. Reacția Consiliului Național al Elevilor și al Federației Asociațiilor de Părinți vine după ce astăzi a avut loc prima ședință a noului Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.
Consiliul are un rol cheie în finanțarea școlilor, fiindcă stabilește în fiecare an costul standard per elev pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare în parte.
“Ne aflăm în continuare în incapacitatea de a stabili un cost standard per elev care să contribuie la creșterea calității din mediul educațional, întrucât Legea bugetului de stat a fost aprobată înainte de întrunirea CNFIP. În continuare, opinia partenerilor sociali a fost în minoritate față de ceea ce s-a susținut prin linia politică, fapt care a permis menținerea unui sistem subfinanțat. Dorim creșterea reală și sustenabilă a bugetului destinat Educației, astfel încât părinții și elevii să nu fie nevoiți să o suplimenteze prin metode ilicite, precum fondul școlii”, se arată într-un comunicat semnat de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Asociațiilor de Părinți.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii