
Elina Svitolina, cea care a eliminat-o pe Gabriela Ruse în semifinale, a câștigat turneul de la Rouen
Elina Svitolina a câștigat al 18-lea titlu al carierei, impunându-se cu 6-4, 7-6 [9] împotriva sârboaicei Olga Danilovic, duminică, în finala turneului WTA 250 de la Rouen. Pentru jucătoarea ucraineană, acesta este primul trofeu după aproape doi ani.
Svitolina și-a dorit cu adevărat să ajungă în finala de la Rouen, așa cum a explicat sâmbătă după victoria clară din semifinale (6-0, 6-2) în fața jucătoarea române Elena-Gabriela Ruse (locul 90 WTA). „O mare motivație pentru mine a fost că Gaël (Monfils) mi-a spus la începutul turneului că va veni la finală dacă voi ajunge acolo. Așa că probabil va veni să mă susțină mâine (duminică)”, a spus ea, citată de L’Equipe. Soțul ei, aflat pe locul 43 mondial, s-a ținut de cuvânt și a fost prezent duminică la Kindarena pentru a asista la succesul soției sale, actual loc 18 mondial.
Svitolina s-a impus în două seturi strânse, reușind un forehand superb pe linie la a patra minge de meci, după ce salvase două mingi de set în fața Olgăi Danilovic (locul 39 WTA), care venea după o serie de 9 victorii consecutive. Impresionantă pe tot parcursul săptămânii, în care cedase în medie doar 4 game-uri pe meci înainte de finală, jucătoarea de 30 de ani, cap de serie numărul 1, și-a dominat adversarele prin lovituri grele și o excelentă acoperire a terenului.
Este al 18-lea titlu al fostei număr 3 mondial, primul de la Strasbourg încoace, câștigat în mai 2023. În urma acestui succes, Svitolina va urca doar un loc în clasamentul WTA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.