Cine este Elisabeth Borne, prima femeie în funcţia de premier al Franţei după 30 de ani
Preşedintele francez Emmanuel Macron a numit-o luni pe Elisabeth Borne în funcţia de premier al ţării, potrivit unui comunicat de presă emis de Palatul Elysée și citat de News.ro. Ea este a doua femeie care ocupă această funcţie în ultimii treizeci de ani, după ce Edith Cresson a fost prim-ministrul Franţei pentru o scurtă perioadă în 1991-1992.
Elisabeth Borne a fost în trecut directoarea autorităţii de transport autonome din Paris (RATP), prefect al regiunii Poitou-Charentes şi s-a alăturat şefului statului în 2017. În timpul mandatului prezidenţial al lui Macron, ea a ocupat succesiv funcţiile de ministrul Transporturilor, Ministrul Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi al Energiei şi al Muncii.
”Ea întruchipează mai bine decât oricine majoritatea transformărilor majore ale mandatului de cinci ani”, notează o sursă apropiată preşedintelui Emmanuel Macron.
Predecesorul lui Borne, Jean Castex, şi-a înaintat demisia preşedintelui luni după-amiază, la Palatul Elysée, evocând într-o scrisoare ”foarte simplă şi clasică”, ”o nouă eră care se deschide”, potrivit cotidianului francez Le Parisien.
Fostul premier francez se retrage departe de viaţa politică, faţă de care intenţionează să ”facă un pas înapoi”. ”Mă voi întoarce în Pirineii mei”, afirmă Castex.
Castex va realiza transferul de putere cu noul şef al Guvernului, Borne urmând să alcătuiască de comun acord cu şeful statului executivul până la alegerile legislative din iunie anul viitor. Rezultatul alegerilor poate determina o schimbare la nivelul executivului. (Foto: Ludovic MARIN / POOL / AFP)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii