Elitele ruseşti ar fi fost vaccinate, în secret, încă din aprilie împotriva coronavirusului
Potrivit Bloomberg, Moscova a lansat o campanie secretă de vaccinare împotriva COVID-19 pentru miliardari, CEO și politicieni.
În timp ce cercetarea avansează pe toată planeta, vaccinul pare încă o perspectivă îndepărtată. Astfel, dr. Bruno Hoen, directorul cercetărilor medicale la Institutul Pasteur, a anunțat că vaccinul nu va fi pus la dispoziția publicului larg în acest an. La microfonul France Info, savantul estimează că în „2021, va fi doar o performanţă”. Totuşi, după cum dezvăluie Bloomberg, în Rusia, unii membri ai elitei economice sau politice a țării ar fi primit deja un vaccin experimental împotriva coronavirusului. O campanie desfășurată în cea mai mare discreție care ar fi început în aprilie.
Țara condusă de Vladimir Putin și-a stabilit un program deosebit de ambițios din punct de vedere medical. Într-adevăr, obiectivul autorităților este acela de a putea efectua vaccinări în masă ale populației încă de la începutul anului școlar.
Directorii generali ai marilor companii, miliardari sau oficiali de rang înalt au fost primii vaccinați. Această fază de testare ar fi rămas secretă pentru a evita un aflux de voluntari. Se presupune că au fost vaccinate câteva sute de persoane. În timp ce majoritatea dorește să rămână anonimă, șeful Fondului rusesc de investiții directe (RDIF), Kiril Dmitriev, care finanțează cercetarea vaccinurilor în Rusia, a recunoscut că el și familia sa sunt vizaţi.
Este vorba despre un vaccin dezvoltat de institutul de cercetare Gamaleia din Moscova. Prima fază de testare, care viza oficial personalul militar, s-a încheiat săptămâna trecută.
Potrivit lui Sergey Netesov, un cercetător în biologie moleculară la Universitatea din Novosibirsk, intervievat de Bloomberg, dozele primite de elita rusă ar fi sigure. Vaccinul ar fi fost într-adevăr conceput din alte vaccinuri. Dar eficacitatea acestuia rămâne de determinat. „Cei care îl iau fac acest lucru pe propriul risc”. Printre „pacienții” identificaţi de presa de specialitate, unii au avut ușoare reacții adverse, cum ar fi dureri musculare sau febră. Conform monitorizării efectuate de „The New York Times”, faza 3 a testelor va avea loc în septembrie. Obiectivul este de a produce 30 de milioane de doze pentru uz național, apoi 170 de milioane de doze destinate altor țări.
Luni, 20 iulie, președintele Vladimir Putin a estimat că Rusia a procedat mai bine decât țările europene în lupta împotriva coronavirusului. Cu peste 780.000 de cazuri diagnosticate, Rusia se află pe locul patru în lume în ceea ce privește numărul de infecții. Dar țara are oficial doar 12.427 de morți. O rată de deces scăzută care a ridicat suspiciuni cu privire la transparența regimului. Săptămâna trecută, şi autoritățile britanice au acuzat hackerii ruși că ar fi încercat să fure cercetarea pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus.
Sursa: Le Point / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii