G4Media.ro

Elveția consideră că Omicron ar putea fi ”începutul sfârşitului” pandemiei: ”Este posibil…

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Elveția consideră că Omicron ar putea fi ”începutul sfârşitului” pandemiei: ”Este posibil să fim înaintea unui punct de cotitură ce ar putea fi decisiv”

Varianta Omicron ar putea fi ”începutul sfârşitului” pandemiei de COVID-19, a apreciat miercuri guvernul elveţian, care din prudenţă doreşte să prelungească până la sfârşitul lui martie măsurile luate pentru stăvilirea celui de-al 5-lea val al epidemiei, informează Agerpres, care citează AFP.

„Este posibil să fim înaintea unui punct de cotitură ce ar putea fi decisiv, cu trecerea de la o fază pandemică la o fază endemică, cu o imunitate în rândul populaţiei care atinge acum niveluri ridicate”, a declarat ministrul elveţian al sănătăţii Alain Berset, în timpul unei conferinţe de presă. „Omicron ar putea fi începutul sfârşitului – încă nu se ştie – al acestei pandemii”, a spus el.

Ţinând cont de vaccinare şi de vindecări, rata de imunizare pentru cei peste 20 de ani depăşeşte 90% şi atinge chiar 97% pentru cei peste 80 de ani, a explicat ministrul.

Ca restul planetei, Elveţia nu a scăpat de valul 5, chiar dacă, potrivit experţilor guvernamentali, capacităţile sale spitaliceşti nu sunt încă depăşite. Varianta Omicron reprezintă în această ţară 90% dintre contaminări.

„Omicron este foarte contagios, mai puţin periculos, însă acesta nu este un motiv pentru a lăsa garda jos. Acesta nu este de asemenea un motiv pentru a adopta atitudini alarmiste”, a afirmat Berset.

În timpul şedinţei sale zilnice, Consiliul Federal (guvernul) a decis să reducă durata de izolare a pacienţilor cu COVID-19 de la zece la cinci zile. Pentru a putea ieşi din izolare, persoanele trebuie să nu prezinte niciun simptom timp de 48 de ore, cum este cazul şi în prezent.

Carantina cazurilor de contact a fost de asemenea redusă la cinci zile. Începând cu ianuarie, mai multe cantoane au redus deja această carantină la şapte zile. Carantina a fost de asemenea limitată „la persoanele care locuiesc împreună sau au avut un contact comparabil, strâns şi regulat, cu o persoană testată pozitiv”.

Sunt exceptate de la carantină persoanele trecute prin boală sau cele vaccinate cu cel mult patru luni înainte.

„Cu toate acestea, situaţia rămâne fragilă. Se înregistrează o înmulţire a contaminărilor, care va duce la o creştere a spitalizărilor, o vedem în alte ţări”, a subliniat ministrul elveţian al sănătăţii.

În faţa celui de-al 5-lea val de COVID-19 şi pentru a limita pe cât posibil contaminările legate de Omicron, Elveţia a decis pe 17 decembrie să permită accesul în interiorul unor instituţii doar persoanelor vaccinate sau celor trecute prin boală, să restrângă numărul de participanţi la reuniuni private, să facă telemunca obligatorie şi să întărească obligativitatea de a purta mască sanitară.

Aceste măsuri urmau să fie în vigoare până pe 24 ianuarie, însă „dată fiind situaţia din spitale care rămâne tensionată” guvernul elveţian propune prelungirea lor până la sfârşitul lui martie.

Pentru a menţine recunoaşterea certificatului sanitar de Uniunea Europeană (UE), Consiliul Federal al Elveţiei doreşte de asemenea să reducă durata de valabilitate a tuturor certificatelor de vaccinare de la 365 la 270 de zile.

Elveţia, care numără 8,6 milioane de locuitori, a înregistrat peste 12.000 de morţi de COVID-19 de la începutul pandemiei, aproape 139 de decese pentru 100.000 de locuitori. Circa 67% din populaţia Elveţiei este vaccinată cu schemă completă, mai puţin decât în alte ţări ale Europei de Vest.

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...