G4Media.ro

Elveţia intenționează să desemneze, oficial, Hamas drept organizație teroristă

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Elveţia intenționează să desemneze, oficial, Hamas drept organizație teroristă

Guvernul federal elveţian „consideră că (gruparea) Hamas trebuie desemnată drept organizaţie teroristă” şi examinează opţiunile legale de care dispune în acest sens, a transmis miercuri Consiliul Federal elveţian într-un comunicat, relatează AFP conform Agerpres.

În acelaşi timp, „Elveţia este pregătită să sprijine orice efort din regiune pentru detensionarea” situaţiei, a adăugat el.

„Consiliul Federal a urmărit recentele atacuri şocante lansate de Hamas din Fâşia Gaza împotriva civililor din Israel. Acesta condamnă în termenii cei mai fermi aceste acte teroriste şi cere eliberarea imediată a ostaticilor deţinuţi de Hamas”, se arată în comunicatul publicat miercuri la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului Federal.

„Grupul operativ pentru Orientul Mijlociu”, creat în urma atacurilor Hamas în Israel şi a ripostei statului evreu, va fi însărcinat cu studierea opţiunilor care vor permite calificarea organizaţiei islamiste drept „teroristă”.

Consiliul nu a oferit un calendar în acest sens.

Luni, în timp ce apelurile din partea organizaţiilor evreieşti din Elveţia, dar şi din partea principalului partid din Elveţia – UDC – deveneau din ce în ce mai presante pentru a interzice Hamas, ministrul de externe Ignazio Cassis a explicat că este dificil pentru Elveţia să ia această decizie, deşi UE şi Statele Unite au făcut acest lucru.

Consiliul Federal elveţian consideră că poate interzice doar organizaţiile care sunt interzise şi de ONU, a explicat Cassis într-o conferinţă de presă.

„Am făcut acest lucru în 2015 în cazul Al-Qaida, cu o lege specială care s-a încheiat la sfârşitul anului trecut”, a spus el.

Astfel, doar Al-Qaida, gruparea Stat Islamic şi câteva organizaţii conexe sunt interzise în prezent în Elveţia.

Toate încercările din parlament de a interzice Hamas au eşuat până acum, însă o comisie a camerei inferioare a făcut o propunere în acest sens la începutul acestei săptămâni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...