G4Media.ro

Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al UE împotriva…

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei/ Zelenski: Este un semnal foarte important pentru întreaga lume

Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, dar neutralitatea ţării „nu este pusă sub semnul întrebării”, afirmă preşedintele Elveţiei, transmite Le Figaro. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, consideră, însă, că acesta este ”un semnal foarte important pentru întreaga lume”, transmite News.ro.

”Elveţia s-a alăturat astăzi celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene – şi sunt recunoscător pentru acest lucru. Atunci când o astfel de ţară nu rămâne neutră în ceea ce priveşte protecţia valorilor şi a moralităţii umane, acesta este un semnal foarte important pentru întreaga lume”, a afirmat Zelenski, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare.

În pofida sancţiunilor împotriva Rusiei şi a viitoarei sale intrări în Consiliul de Securitate al ONU, Elveţia „este în continuare neutră”, a declarat, miercuri, preşedintele Ignazio Cassis, făcând distincţie între „neutralitatea” militară şi condamnarea unei încălcări a dreptului internaţional.

„Bineînţeles că există un sentiment de mai mare unitate în Europa împotriva acestei agresiuni care ne-a trezit pe toţi dintr-o situaţie de pace de care ne-am bucurat timp de 70 de ani”, a declarat preşedintele în timpul unui interviu cu câţiva jurnalişti la sediul ONU din New York.

Dar „Elveţia este întotdeauna neutră, neutralitatea Elveţiei nu este pusă sub semnul întrebării”, a spus el, respingând ideea unei apropieri de NATO.

El a afirmat că ideea unei apropieri în sensul unui pas intermediar pentru a cere într-o zi să devină membru nu este o discuţie politică în Elveţia în acest moment.

„Neutralitatea este destul de simplă: nu participi la un război, nu trimiţi arme sau trupe la un război şi nu-ţi dai teritoriul tău pentru armele sau trupele părţilor beligerante şi nici nu participi la o alianţă militară precum NATO”, a spus el.

Dar „în jurul acestei neutralităţi există o politică externă şi de securitate”, iar „condamnarea încălcării dreptului internaţional prin această agresiune militară rusă este o obligaţie bazată pe Constituţie şi nu subminează neutralitatea”, a insistat el.

Elveţia a preluat sancţiunile împotriva oficialilor ruşi decise de Uniunea Europeană după invazia din Ucraina.

Potrivit unor observatori, acesta este motivul pentru care Moscova pare să considere că Elveţia nu mai este neutră, o poziţie care ar fi la originea pauzei forţate a discuţiilor privind Siria, care ar fi trebuit să fie reluate la sfârşitul lunii iulie la Geneva.

„Era de aşteptat ca ruşii să nu ne mulţumească pentru sancţiuni, o reacţie care era în mare parte previzibilă, dar care nu schimbă poziţia Elveţiei”, a comentat Ignazio Cassis.

Pentru prima dată de când a aderat la ONU, în urmă cu 20 de ani, Elveţia a fost aleasă în iunie pentru a ocupa, începând din ianuarie, unul dintre locurile nepermanente din Consiliul de Securitate.

Preşedintele elveţian, care a pledat pentru o „întărire” a Tratatului de neproliferare nucleară, ale cărui state semnatare se reunesc de luni la ONU, a declarat că ţara sa va încerca în cadrul Consiliului de Securitate să „reducă decalajul” dintre puterile nucleare şi cele nenucleare, „cu credibilitatea unei ţări neutre”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. exista stiri despre rusia fara opinia obligatorie a lui zelensky??? sau asa e dictat de catre sri ?

  2. Cine o săai aibă încredere în neutralitatea lor în băncile lor, ce fac rusilor pot găsi pretext oricărei națiuni.Avem și noi încredere în englezi de am dus aurul, vor găsi și astiay o chichiță