G4Media.ro

Elveţia şi-a extins sancţiunile împotriva unor entităţi şi persoane din Rusia, în…

Sursa foto: Unsplash / Philipp Potocnik

Elveţia şi-a extins sancţiunile împotriva unor entităţi şi persoane din Rusia, în pas cu cele anunțate de UE

Elveţia şi-a extins sancţiunile financiare şi de călătorie împotriva unor entităţi şi persoane din Rusia, în pas cu cele mai recente sancţiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva Moscovei după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează marţi Reuters, citată de Agerpres.

Printre cei vizaţi de sancţiuni se numără persoane fizice, companii şi organizaţii ce susţin deportarea ilegală de copii ucraineni în Rusia, informează un comunicat.

Sancţiunile vizează, de asemenea, membri ai forţelor militare ruse, reprezentanţi ai conducerii mass-media ruse controlate de stat şi membri ai grupului de mercenari Wagner, care a întreprins la sfârşitul săptămânii trecute rebeliunea eşuată.

Sancţiunile includ îngheţarea activelor şi interdicţia de a călători spre Elveţia sau tranzitarea acestei ţări.

Elveţia s-a aliniat la sancţiunile adoptate de ţările din UE împotriva Rusiei, însă pe planul livrărilor militare ea respectă o neutralitate strică.

În ciuda apelurilor Kievului şi a aliaţilor săi, Elveţia a refuzat până acum să le permită ţărilor care deţin armamente de producţie elveţiană să le exporte mai departe în Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...