G4Media.ro

Elveţia, ţară neutră, a depus cererea de aderare la proiectul scutului european…

Sursa foto: Photo 314095075 © Cronislaw | Dreamstime.com

Elveţia, ţară neutră, a depus cererea de aderare la proiectul scutului european antirachetă Sky Shield

Elveţia, ţară neutră, a depus o cerere de aderare la sistemul de apărare aeriană al Iniţiativei europene privind scutul aerian (ESSI), într-un moment de anxietate crescută privind securitatea din cauza războiului Rusiei din Ucraina, relatează Reuters, transmite News.ro.

Iniţiativa, lansată de Germania în 2022, a fost susţinută în principal, dar nu exclusiv, de membrii NATO.

Şeful armamentului naţional elveţian, Urs Loher, a semnat luni o cerere de aderare, a anunţat marţi guvernul elveţian.

Iniţiativa vizează reducerea costurilor pentru ţările participante prin coordonarea achiziţiilor de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă, cum ar fi sistemul de rachete Patriot. De asemenea, vizează să permită cooperarea în materie de formare, întreţinere şi logistică.

Conflictul din Ucraina a dus la intensificarea solicitărilor ca Elveţia să îşi modernizeze şi să cheltuiască mai mult pentru forţele sale armate, precum şi să condamne sincer acţiunile Rusiei.

Statele membre ESSI – între care România, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia şi Lituania – îşi pot exprima acum opiniile cu privire la cererea Elveţiei. În urma consultărilor, statele membre au la dispoziţie două luni pentru a-şi da acordul sau a-şi exprima rezervele cu privire la aderarea Elveţiei la program, a precizat guvernul de la Berna.

Elveţia a anunţat în aprilie că se va alătura ESSI.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Astia „neutri” trebuie lasati sa se apere singuri ca pricum nu ajuta pe nimeni la nevoie. Cu salbaticii de la est la usa lor le tremura chilotii.

    • Ai habar cât de puternic înarmată este Elveția… neutră?
      Și cât de pregătiți sunt cetățenii acestei țări – neutră – pentru a respinge un atac, în comparație cu țara România, membră a unei alianțe?
      Mai degrabă aș zice că integrarea într-un sistem de apărare colectivă aduce avantaje colectivului decât să fie o povară.
      Din 2 motive:
      1. Nu rămâne sectorul geografic descoperit
      2. Au bani, și cheltuiesc pentru apărare mai mult decât mulți dintre membrii alianței.
      Neutralitate nu înseamnă, ca în cazul Moldovei, o țară fără apărare, care poate fi ocupată în 2 ore de orice agresor, ci o țară suficient de bine înarmată încât să descurajeze un eventual agresor.
      Desigur, Rusia își dorește să aibă în jur, pe p raza de 10000 km numai țări neutre, în sensul că nu-și asigură apărarea cu forte proprii, ci cu forțe ale armatei rusești, comandate de la Kremlin.