Elveția: Tariq Ramadan, scriitor și profesor de studii islamice, a fost achitat de viol
Tariq Ramadan, acuzat că a violat o femeie în 2008, la Geneva, a fost achitat miercuri, 24 mai, după un proces în timpul căruia procurorul ceruse trei ani de închisoare, anunță TF1 INFO.
Procesul a fost foarte așteptat, Tariq Ramadan fiind pentru prima dată judecat pentru viol. Bărbatul de 60 de ani este amenințat în Franța cu un proces pentru infracțiuni similare. Procesul a scos la iveală două versiuni opuse ale evenimentelor. Ramadan, o figură carismatică dar și contestată a islamului european, neagă orice act sexual și spune că este victima unei „capcane”.
Reclamanta, „Brigitte”, care și-a ales acest pseudonim pentru a se proteja de amenințări, afirmă că islamologul a supus-o la acte sexuale brutale, însoțite de lovituri și insulte, în camera hotelului din Geneva unde era cazat în noaptea de 28 octombrie 2008.
În timpul audierii de trei zile, săptămâna trecută, la Geneva, un paravan i-a separat pentru ca ea să nu fie nevoită să îl vadă. „Brigitte”, acum în vârstă de 57 de ani, a depus plângere la zece ani după evenimente, în 2018, încurajată, a explicat ea, de faptul că alte femei au făcut același lucru împotriva lui Tariq Ramadan în Franța.
În Franța, el este suspectat de violuri comise între 2009 și 2016 asupra a patru femei. Parchetul din Paris a cerut în iulie ca el să fie deferit unei curți de apel și este la latitudinea judecătorilor de instrucție să dispună sau nu un proces. Cazul din Franța i-a adus mai mult de nouă luni de arest preventiv în 2018. De atunci, el se află sub control judiciar în Franța, dar a primit o autorizație excepțională pentru a călători în Elveția.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank