Elveţienii au respins, prin referendum, o propunere care ar fi limitat libera circulaţie cu UE
Elveţienii au respins, în referendumul desfăşurat duminică, o propunere a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene, transmit Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Potrivit proiecţiilor postului de radio şi televiziune naţional elveţian, 63% dintre alegători s-au opus acestei propuneri.
Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.
Sondajele de opinie indicau că aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni erau de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava criza de lucrători calificaţi şi ar afecta negativ bunăstarea ţării.
Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.
Tot duminică, elveţienii au votat în mare majoritate pentru introducerea unui concediu de paternitate de 14 zile.
Institutul de studii sociologice gfs-Bern a indicat, la puţin peste o oră de la închiderea secţiilor de vot, că iniţiativa a fost susţinută de 61% dintre elveţieni. Începând din 2005, legea elveţiană acordă mamelor active 14 săptămâni de concediu plătit, după naşterea unui copil; taţilor cu loc de muncă li se acordă însă doar una sau două zile libere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii