Elvețienii sunt chemați duminică la referendum pe tema certificatului verde/ Se așteaptă ca noua versiune a legii să fie adoptată cu peste 60% dintre cetățeni
Duminică, cetăţenii elveţieni vor vota Certificatul Verde: electoratul elvețian este chemat la urne pentru a se pronunța asupra unei serii de modificări aduse legii Covid, inclusiv asupra temeiului legal al certificatului Covid, transmite La Stampa, citată de Rador.
Potrivit presei, electoratul elvețian este primul din lume care a votat certificatul verde.
Aceasta nu este prima dată când elvețienii votează măsuri de sănătate pentru combaterea pandemiei: pe 13 iunie, legea coronavirusului a fost supusă votului popular, fiind acceptată cu peste 60% din voturi.
Aşadar duminică, cetățenii vor fi din nou chemați să-și exprime opinia asupra legii, după modificările legislative adoptate în martie de parlament și împotriva cărora a fost lansat un referendum. Cea mai contestată modificare priveşte temeiul legal al certificatului Covid.
La fel ca și în alte țări, certificatul Covid – care atestă vaccinarea, un test negativ sau recuperarea – este contestat în mod regulat prin demonstrații de stradă, însă conform ultimelor sondaje, se aşteaptă ca noua versiune a legii să fie aprobată de 61% dintre alegători. 38% împotrivă și 1%, rămân nehotărâți.
Sursa: ANSA/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii