G4Media.ro

Emanuel Ungureanu a depus sesizare la ANI împotriva ministrului Rafila: „Sunt nişte…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Emanuel Ungureanu a depus sesizare la ANI împotriva ministrului Rafila: „Sunt nişte cifre ciudate în declaraţia de avere”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), o sesizare împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţinând că în declaraţia de avere a acestuia sunt nişte cifre „ciudate”, relatează Agerpres.

„Am depus o sesizare pentru verificarea averii domnului Rafila. Sunt nişte cifre ciudate în declaraţia de avere a domniei sale. Pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulţi ani nu se justifică sumele care apar în declaraţia de avere şi nu se prezintă acolo în detalii clare pentru public contractele de consultanţă pe care le-a avut domnul Rafila de-a lungul tipului. Este ştiută colaborarea din ultimii opt ani dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a văzut aici şi prietenia dintre domnul Rafila şi această organizaţie care s-a lăsat cu un contract de 21 de milioane de euro. ANI trebuie să verifice şi acest contract dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Eu am depus şi memorandumul dintre Ministerul Sănătăţii, condus de domnul Rafila, şi OMS, adică acel contract de 21 milioane şi ceva”, a declarat Ungureanu, în faţa sediului ANI.

El a adăugat că trebuie verificate contractele de consultanţă pe care le-a avut Alexandru Rafila cu diferite instituţii sau cu companii din industria farmaceutică. „Trebuie să vedem dacă domnul ministru nu se află cumva în conflict de interese atunci când semnează anumite documente cu scurgere de bani publici către anumite instituţii care el a avut relaţii de colaborare”, a explicat deputatul USR.

Potrivit acestuia, contractul în valoare de 21 de milioane de euro cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar fi semnat doar de Alexandru Rafila.

„Domnul Rafila a semnat contractul cu OMS singur. Nu mai există nicio semnătură din Ministerul Sănătăţii a unor compartimente de specialitate. Când am spus că acest contract a fost unul hoţesc, făcut pe uşa din dos, am dat aceste elemente fundamentale de adevăr. Nu a ştiut nimeni în spaţiul public niciodată despre acest contract. Până la momentul în care am dezvăluit eu că există, domnul Rafila nu a făcut o conferinţă de presă cu cei de la OMS să explice ce anume vrea să schimbe în sistemul sanitar şi de ce are nevoie de expertiza celor de la OMS, în condiţiile în care există instituţii româneşti, cu oameni plătiţi din bani publici, să facă exact ce a pus domnul Rafila către OMS. Cu bani mai puţini am fi putut noi să facem toate acele schimbări care sunt prevăzute în acest contract, contract care este doar o primă tranşă pe care o dă domnul Rafila către o instituţie internaţională”, a arătat Emanuel Ungureanu.

Săptămâna trecută, după ce Ungureanu a anunţat că va sesiza ANI şi DNA pe motiv că ministrul Rafila se află într-un „grav conflict de interese” prin semnarea unui contract pentru consultanţă cu OMS, Ministerul Sănătăţii a transmis că utilizarea asistenţei tehnice furnizate de această organizaţie, de Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Mondială este recomandată pentru îndeplinirea reformelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Ministerul preciza că, potrivit anexelor de cost aprobate în cadrul PNRR, pentru componenta de asistenţă tehnică s-a prevăzut un buget total general de aproximativ 50 milioane de euro, aceste resurse financiare făcând parte din categoria „granturi nerambursabile” acordate României de Uniunea Europeană.

Totodată, Ministerul Sănătăţii informa că, în baza mandatului acordat de Guvern, a purtat negocieri cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar fondurile alocate asistenţei tehnice de specialitate pentru digitalizare sunt de 21,25 milioane de euro pentru perioada 2022 – 2026 şi reprezintă 42% din bugetul total disponibil.

Ce avere are Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, deține, potrivit declarației de avere postată pe site-ul Ministerului Sănătății, terenuri în Crevedia, Otopeni, Râșnov și Corbeanca, o casă la Rîșnov și două apartamente în București și Voluntari, precum și un autoturism Volkswagen.

Anul trecut, Alexandru Rafila a vândut un teren pentru peste jumătate de milion de euro și un apartament de 67.500 de euro.

Alexandru Rafila are în conturi peste 600.000 de euro, 15.000 USD și peste 500.000 de lei.

Ministrul Sănătății deține acțiuni sau părți sociale la Transgaz, Banca Transilvania și Teraplast în valoare de aproape un milion de lei, iar în ultimul an a încasat dividende de circa 12.000 de lei.

Rafila a acordat împrumuturi de 239.000 euro și 10.000 de lei.

În ultimul an fiscal încheiat, Alexandru Rafila a încasat salarii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Institutul „Matei Balș”, Ministerul Sănătății și indemnizația de deputat. În total, aproximativ 370.000 de lei.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Doamne ajuta! Desi nu cred ca ANI va misca ceva…

    • Corect este: doamnele ajută!

    • Lăsați tracasarea! Aveți dovezi sau „vi se pare”? Dovezile lui Ghinea s-au fâsâit demult! Iar o luați cu OMS? Reprezentantul României NU e angajatul OMS! Ambasadorul României în Spania NU e angajatul Spaniei. Doamne…. ăștia nu au nici doi neuroni!

    • Extremisti, n-ai ce sa le ceri.

  2. Mai care e secretul sa muncesti toata viata la stat si sa devii milionar, nu spuneti ca stim „MUNCA CINSTITA MAI”, sa nu credeti ca suntem ironici.

  3. Bravo, Ungureanu, nu trebuie menajati hotii, in ultimul timp putine voci se mai aud criticand hotiile

    • Cand nu ai idei politice hartuiesti adversarii! Eu as schimba Codul Penal: daca cineva a facut reclamatie si se dovedeste falsa atunci sa primeasca AUTOMAT pedeapsa pe care o risca cel reclamat! Altfel stam in tot felul de frustrati care fac zilnic reclamatii!

    • Este cam mult sa suporte pedeapsa pe care o risca cel reclamat. Altfel perfect de acord, trebuie gandit un mecanism juridic prin care sa se traga linie intre interesul firesc al societatii si acte de hartuire. Trebuie sa existe o limita. Cazul acesta, este mult prea ridicol si pentru a fi discutat. Nici n-ai ce discuta despre el, doar un (inca) userist isi poate inchipui ca este macar nevoie ca Rafila sa faca trafic de influenta pentru OMS. Sau ca OMS este o institutie care are nevoie de asa ceva pentru finantare.

  4. Pierdem timpul luand cate unul !
    Trebuie bagata la puscarie toata gasca de banditi bolsevici USL, deodata ! 😂

    • Bolșevicii în acțiune! USR este un partid neo-marxist care vede lupta politică doar prin anihilarea fizică a adversarilor!

    • Ce gandire totalitara pe matale. Desigur, restul care trebuie dati la o parte, intemnitati, poate exterminati (dupa mintea lu matale) sunt niste nenorociti fascisti, comunista, nazisti, fascisti.. etc.
      Ca o convingere personala, nici nazistul nu se vedea ca fiind ceea ce este: un om extrem de bolnav, atat cu sufletul cat si cu mintea. Dar ii vedea pe restul..

  5. Școala de la caraliul tătăne, cu agoniseală și impostură profesională

    • Băi comunistule! Mă-ta e caraliu! Domnul Ungureanu face ce poate pentru a repara ce sa mai poate repara! OK, Ghinea a ieșit aiurea și s-a făcut de râs! A preluat Emanuel …

  6. Cum? Consultanță de la Organizația Mondială a Sănătății pe tema Sănătății? Așa ceva! Trebuia să ia consultanță de la Drulă Pro Infrastructura! Că nu a lucrat pentru OMS nici nu mai contează! Dovedește iar că USR-iștii sunt incompetenți!

    • Dovedeste ca i-a parasit si ultimul dram de bun simt.
      In 2022 a ajuns sa fie mai mare rusinea sa te asociezi cu USR.