G4Media.ro

Emanuel Ungureanu (USR): Ministrul Rafila a dat peste noapte o ordonanță prin…

Sursă foto: Pexels

Emanuel Ungureanu (USR): Ministrul Rafila a dat peste noapte o ordonanță prin care medicii cu SRL-uri nu mai pot presta servicii pentru marile clinici private / Tarifele pentru pacienți se vor scumpi drastic, pentru ca medicii să-și acopere pierderile

Deputatul USR Emanuel Ungureanu susține că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a dat peste noapte o ordonanță prin care medicii care au înființate SRL-uri nu mai pot presta servicii pentru marile clinici private, astfel că tarifele pentru pacienți se vor scumpi drastic, pentru ca medicii să-și acopere pierderile.

„Alertă! Rafila a dat o ordonanță care va scumpi drastic tratamentele în cabinetele private din România!
Hoțeste, fără niciun fel de dezbatere, Ministerul Sănătății condus de cel mai leneș și rău intenționat ministru din ultimii 35 de ani, a dat o ordonanță peste noapte care schimbă regimul juridic al cabinetelor medicale private, este vorba de Ordonanța 9/2025”, a precizat Ungureanu, joi, pe pagina sa de Facebook.

Deputatul USR explică că clinicile mari colaborau cu medici care își înființau SRL (în general microîntreprinderi) pe contracte de prestări servicii, însă acum numai este posibil acest lucru, potrivit alin. 6 din Ordonanța 9, publicată în 31 ianuarie 2025 în Monitorul Oficial.

Este vorba despre următoarea prevedere:

„(6) În cadrul cabinetului medical, indiferent de forma de organizare, medicul poate avea calitatea de:
a) titular/administrator;
b) angajat;
c) persoană fizică independentă care are încheiat un contract cu cabinetul medical.”

Contractele de prestări servicii erau/sunt încheiate între clinici și societăți înființate de medici. Medicii din aceste societăți prestau la clinicile mari/medii pe baza acestor contracte si primeau prețul agreat pentru servicii, fără a fi angajați cu contract individual de muncă, mai explică Ungureanu.

„Pe societățile existente multi medici au contractate credite si leasinguri pentru diverse bunuri…. câtă vreme vor fi lipsiți de posibiliitatea de a se folosi peste noapte de aceste societăți și vor trebuie să functioneze ca PFI, ce se intamplă cu acele contracte de credit, leasing, cu angajații de pe acele societati?

Știți cine vor fi cei care vor deconta deciziile dumneavoastră aberante, domnule Rafila?

Pacienții, cei mai vulnerabili dintre ei, pentru că medicii vor trebuie să crească tarifele pentru a-și acoperi pierderile.

Spuneam și susțin în continuare, cu argumente, PSD este un cancer pentru România, cu metastaze pe care le descoperim zilnic.

Îi cer public ministrului Sănătății Rafila să schimbe urgent Ordonanţa nr. 9/2025 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale”, mai declară deputatul USR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Rafila a făcut exact ce trebuie.
    Medicii la stat lucrează concomitent la încă câteva clinici part Time.
    La stat pacienții sunt neglijați!!
    Medicii sa aleagă oți la stat ori la privat!!!
    Medicii în România sunt foarte bogați și răsfățați.

  2. Nu s-a schimbat nimic frate. Nus de unde atâta spaima. Doar ca acum nu mai pot lucra pe srl ci doar pe PFA

  3. a facut ce trebuie,medicul ala avea contracte cu vre o zece clinici,or lucrezi la stat,ori in privat,ori pensionar ,mai cumetre…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.