Emerging Europe: De ce Europa Centrală și de Est trebuie să-și susțină firmele mici / Când familia Sandu a încercat să se descurce cu codul fiscal al României, și-a petrecut săptămâni întregi completând formulare

Miniștrii ciocnesc pahare ori de câte ori vreo multinațională aterizează în Europa Centrală și de Est (ECE). A venit însă vremea ca regiunea să înceteze să mai alerge după titluri spectaculoase și să susțină în schimb brutării familiale, ateliere și firme start-up, adică acele companii care țin cu adevărat economia în spinare, scrie publicația Emerging Europe, citată Rador Radio România.

La Târgoviște, un orășel situat la vreo 80 de kilometri nord-vest de capitala României, București, cel mai bine cunoscut fiindcă a fost capitala princiară a conducătorului de secol 15 Vlad Țepeș (cel care a inspirat romanul „Dracula” de Bram Stoker), Maria Sandu are un atelier extrem de activ.

Ea și soțul ei produc manual genți din piele de lux pentru magazine de profil de prin toată România și, ceva mai recent, din multe țări europene. Anul trecut au angajat un al treilea ucenic și pe cineva cu jumătate de normă pentru a se ocupa de comenzi.

Însă atunci când Sandu a încercat să se descurce cu codul fiscal al României, și-a petrecut săptămâni întregi completând formulare și alergând după aprobări. Timp în care zeci de comunicate de presă celebrau anul acesta deschiderea unei noi fabrici de armament lângă Târgoviște, care promite 2.000 de locuri de muncă.

E dificil să conștientizezi că tu ești coloana vertebrală a economiei atunci când ești trimis la plimbare după hârțoage.

Companiile mici și mijlocii (IMM) reprezintă 99% din totalul companiilor din UE și angajează două treimi din întreaga ei forță de muncă. În ECE cifra e chiar un pic mai ridicată. Însă agențiile de investiții continuă și acum să se ocupe cu perseverență de desfășurarea covorului roșu la picioarele giganților multinaționali.

Mega-proiectele atrag subvenții, ceremonii de inaugurare și sesiuni foto cu personalități. Brutăriile familiale, atelierele auto sau firmele start-ul își văd de treabă nebăgate în seamă.

Birocrația scârțâie

Să luăm de exemplu normele de angajare. Jan Novak e proprietarul unei cafenele în Košice, Slovacia. El are nevoie de libertatea de a angaja un barista pentru perioada de maximă activitate a verii, pe care mai apoi să-l concedieze la finalul sezonului. Însă legislația muncii din Slovacia tratează un contract de angajare pe perioadă determinată ca pe un angajament de-o viață.

Costul concedierii unui angajat – chiar și în perioadele de activitate slabă – te poate aduce la sapă de lemn. Novak are astfel de ales între stagnare și risc. Și în oricare dintre variante mica lui cafenea nu se poate dezvolta.

Pe de altă parte, la București speranța a sosit cu o cursă din Delhi. Amrit Singh a venit în România cu o diplomă de inginer în buzunar, dar fără a vorbi fluent româna. L-a atras sectorul tehnologic, care la București duduie, și o mică firmă de software i-a oferit o slujbă.

Însă procesul de imigrație scârțâie. Au trebuit să treacă luni pentru a-și vedea actele ștampilate. Angajatorul lui duce lipsă de mână de lucru calificată, astfel că se vede nevoit să amâne proiecte și să-și irite clienții. Dacă firmele ar putea angaja mai ușor străini calificați, atunci n-ar mai fi obligate să-și întârzie dezvoltarea.

Putem însă vedea pe alocuri în Polonia o cu totul altă poveste. Białystok, odinioară centru al industriei textile, dă acum pe dinafară de informaticieni. Tinerii își trimit poante în jargon prin cafenele în timp ce creează aplicații pentru clienți din Berlin și Londra. Orașul, ocolit vreme îndelungată de marii investitori, a devenit un sit experimental atrăgând subvenții regionale atent calibrate și programe de ucenicie.

Autoritățile locale au aruncat birocrația la gunoi și au oferit spații de birouri în foste fabrici. Firmele start-up au început să răsară ca ciupercile după ploaie. Rezultatul? O nouă „Silicon Forest” [în sensul de centru de inovație tehnologică – n.trad.] care nu s-a bazat pe giganți corporatiști străini, ci pe ingeniozitatea locală.

Șchiopătând mai departe

Accesul la finanțare rămâne o problemă spinoasă. Robert Kovač deține un mic atelier de produs unelte în nordul Slovaciei. Are deja comenzi care-l vor ține ocupat până în primăvara următoare. Însă fiecare bancă pe care a contactat-o i-a cerut un gaj valorând dublul împrumutului. Ar avea drept variante să vândă pământul familiei sau să-și riște locuința.

În schimb, el preferă să șchioapete mai departe, ajutându-se cu carduri de credit, care au însă dobânzi usturătoare. Dat fiind că statul nici nu garantează credite și nici nu oferă fonduri speciale pentru IMM-uri, nenumărați antreprenori rămân împotmoliți.

Corupția și birocrația întunecă chiar și cele mai strălucite perspective. Sunt zone din Ucraina, Bulgaria și România în care legislația neclară și corupția ocazională transformă obținerea unui certificat banal într-un joc de noroc. Proprietarii de firme se văd nevoiți să plătească intermediari, să accepte tarife umflate sau să abandoneze pur și simplu proiectul.

Mesajul e clar: dacă ești mic, poți fi înlocuit. Dacă ești mare, s-ar putea să deții influență suficientă pentru a depăși toate aceste obstacole.

Există totuși și speranțe, în statele baltice. Sistemul fiscal al Estoniei, faimos pentru simplitatea lui, le permite firmelor să-și reinvestească profitul fără a fi taxate pe loc pentru el. IMM-urile reinvestesc fiecare euro câștigat în expansiune, în echipamente sau în calificarea personalului. Rezultatul l-a constituit o explozie a firmelor start-up și a afacerilor familiale agile care rareori ajung să se izbească de vreun zid birocratic. Acest model i-ar putea inspira și pe alți vecini din ECE pentru a-și restructura legislația complexă și a abandona confuzia în favoarea clarității.

Crearea de comunități

Guvernele ECE încep să asculte. În Ungaria există un program-pilot care le permite antreprenorilor să opteze pentru un impozit unic, simplificat.

În Polonia inspectorii muncii se ocupă acum mai mult cu consilierea decât cu controale-surpriză. Până și România a început să aprobe accelerat vize pentru lucrătorii cu înaltă calificare din anumite sectoare prioritare. Sunt schimbări minore, însă ele indică o cotitură: firmele interne au început în sfârșit să se apropie încetul cu încetul de centrul scenei economice.

În spatele fiecărei modificări de politici publice întâlnim povești umane. Familia Petrov din Bulgaria deține o vie pentru care până nu demult nu reușea să găsească mână de lucru pentru sezonul de recoltare. Acum le vin lucrători sezonieri din Vietnam și Nepal cu contracte pe termen scurt. Aceștia se întorc acasă cu noi deprinderi, povești și bani. Pe de altă parte, frații Petrov mai angajează și adolescenți localnici pentru munca de ambalare și lucrul cu publicul. Podgoria s-a transformat într-o comunitate.

A venit vremea ca guvernele din ECE să vadă IMM-urile nu ca pe o chestiune neglijabilă, ci ca pe niște organe vitale. Codurile fiscale trebuie să răsplătească reinvestiția, iar nu s-o penalizeze. Legislația muncii trebuie să țină cont de natura ciclică a anumitor afaceri mici. Legislația imigrației trebuie să atragă muncitori calificați acolo unde cei localnici lipsesc. Iar finanțele ar trebui să-și abandoneze postura de fortăreață ferecată în favoarea uneia amicale.

Construcția de economii durabile

Nu există soluții unice. Fiecare țară și regiune are nevoie de o rețetă proprie, concepută pe baza atuurilor și vulnerabilităților locale. Există însă și un adevăr general valid: economiile construite doar pe fundația câtorva giganți corporatiști vor rămâne vulnerabile. Atunci când o companie mare pleacă de undeva, își ia cu ea și promisiunile, influența și salariile. Investițiile străine directe din România, de exemplu, au scăzut cu peste 7% în anul încheiat în noiembrie 2024.

IMM-urile, pe de altă parte, sunt ținute pe loc de rădăcini. Ele se adaptează. Se reinventează. Rezistă pe poziție.

În atelierele, birourile și restaurantele familiale din ECE antreprenorii își mențin încrederea în ziua de mâine. Ele muncesc nu pentru a apărea pe prima pagină a ziarelor, ci pentru comunitatea lor. Sunt eroii ignorați care le dau de muncă vecinilor, le insuflă viață târgușoarelor, care inventează soluții pentru probleme locale.

Dacă ECE își dorește adaptabilitate pe viitor, atunci trebuie să parieze pe acești pionieri banali. Fiindcă atunci când IMM-urile înfloresc întreaga regiune prosperă – iar următorii Maria, Jan sau Amrit vor găsi ușa deschisă, o birocrație redusă la minim și un fisc prietenos, nu ostil.

Așa se construiesc economii durabile.

Sursa: EMERGING EUROPE / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba