G4Media.ro

Emil Boc anunță că a certificat Primăria Cluj-Napoca anti-mită: Obiectivul este ca…

Sursa Foto: RINA Simtex

Emil Boc anunță că a certificat Primăria Cluj-Napoca anti-mită: Obiectivul este ca cetățeanul să aibă încredere că persoanele cu care interacționează în relația cu Primăria sunt integre și nu există favoritisme

​Primăria Cluj-Napoca a obtinut certificarea ISO 37001, un standard internațional care recunoaște existența unui sistem eficient de management în combaterea mitei. Certificatul a fost acordat de catre Organismul de certificare RINA Simtex, se arată într-un comunicat al companiei transmis G4Media.ro

Standardul ISO 37001 este singurul standard recunoscut la nivel mondial care poate fi utilizat pentru a certifica sistemul de management pentru prevenirea corupției care indică măsurile și controalele care pot fi adoptate de o organizație pentru a-și monitoriza activitățile și pentru a spori eficacitatea prevenirii fenomenului corupției.

  • “Aderarea Romaniei la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de ţară iar drumul sau catre acest obiectiv presupune dezvoltarea unei abordări strategice pentru implementarea valorilor și standardelor Convenției Anti-Mită.  Convenția OCDE Anti-Mită reprezintă un instrument juridic important care poate fi utilizat de părțile la Convenție pentru a lupta împotriva mitei din străinătate și pentru a asigura condiții de concurență echitabile la nivel mondial în comerțul și investițiile internaționale”a spus Alessandro Romei, EMEA Senior Director RINA.

La primirea certificatului, Primaru Orașulul Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat: “Transparența și integritatea sunt valori fundamentale pe care le urmăm și le promovăm la nivelul instituției. Obiectivul este ca cetățeanul să aibă încredere că persoanele cu care interacționează în relația cu Primăria sunt integre și nu există favoritisme. Democrația în ansamblu este mai puternică atunci când cetățenii văd lucrurile transparent și banul public cheltuit eficient. Certificarea obținută de Primăria Cluj-Napoca în domeniul Anti-Mită confirmă importanța pe care o acordăm acestor lucruri, abordării profesioniste, cu reguli și proceduri clare”.

“Un obiectiv ambițios și semnificativ, rezultat al unui proces complex de verificare efectuat de un grup de auditori RINA, care a implicat compania în totalitatea sa, pe o tematică de tot mai mare actualitate și sensibilitate publică, și în România. Vă felicit pentru implicarea dumneavoastră în procesul de certificare, aveți o echipă foarte bine pregătită cu care am lucrat eficient. Pentru RINA a fost o plăcere să colaborăm și este o onoare să vă avem în portofoliul nostru de clienți”, a declarat, Raluca Haliț, Head of Certification Eastern Europe Area, în cadrul grupului RINA, în cadrul evenimentului de înmanare a Certificatului.

Context

Sistemul de management anti-mită conform ISO 37001:2016 a fost implementat în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, „Consolidarea capacității Municipiului Cluj-Napoca în implementarea măsurilor anticorupție”.

În urma desfășurării auditului de certificare, la nivelul primăriei s-a constatat că Sistemul de management anti-mită este implementat și există dovezile privind capacitatea sistemului de management de a indeplini cerințele aplicabile și a atinge obiectivele așteptate. Astfel a fost emis Certificatul Sistemului Anti-Mită conform ISO 37001:2016 de către organismul de certificare, cu acreditare internațională, RINA SIMTEX O.C. SRL.

Obiectivul general al proiectului a constat în dezvoltarea și consolidarea capacității administrative a Municipiului Cluj-Napoca prin eficientizarea activităților de prevenire și combatere a corupției în administrația publică locală, promovarea eticii și integrității pentru îmbunătățirea performanțelor în activitate, creșterea transparenței în procesul decizional precum și îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului.

Principalele rezultate ale implementării proiectului au fost concretizate în elaborarea de proceduri și instrumente în materie de etică și integritate, respectiv educație anticorupție.

Valoarea totală a proiectului (inclusiv TVA) este de 414.834 lei, din care 406.537,32 lei (98%) valoare eligibilă nerambursabilă (352.608,90 lei (85%) – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European și 53.928,42 lei (13%) – valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național) și 8.296,68 lei (2%) cofinanțare eligibilă, contribuţie proprie a Municipiului Cluj-Napoca.

RINA Simtex face parte parte din Grupul RINA, grup multinațional cu peste 3.90​0 de angajați și 200 de birouri în peste 70 de țări​, care oferă servicii in diferite domenii printre care Energie, Maritim, Certificare, Transport, Infrastructura și Industrie. RINA este membră a organizațiilor internaționale cheie și contribuie in mod semnificativ la dezvoltarea noilor standarde legislative. Este lider în certificarea serviciilor ISO precum și altor sisteme de management, fiind un organism acreditat cu recunoaștere la nivel internațional. (www.rina.org). RINA este prezentă în România din 2006, oferind o gamă largă de servicii integrate de certificare, verificare a conformității, inspecții și instruire, atât la nivel local cât și international. (www.rinaromania.ro).

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Ha ha. Certificare Simtex la misto anti mita. Nu cred ca au pierdut mai mult de 2 zile pe acolo.
    Cine stie Simtex e frectie la oha.
    Adica in Primarie nu sunt rude care au putere de decizie, s-a investigat pana la ce grad de rudenie ?

    • Ca bolșevicii, și câinele s-a jurat că nu mai mănâncă k-kat, numa’ pe ăsta că e cald și cu sâmburi e cireșe 😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. Raluca Haliț e membra PNL , https://www.facebook.com/RalucaHalit/ . Are o super
    „valoare” cerificatul ala

    • Corect. Raluca Haliț lucreaza la RINA Simtex, este colega de partid cu Boc, e consilier local PNL la Sectorul 1, e mare aparatoare a aliantei cu „diamantele” PSD si a jafurilor PSD-PNL de acolo (cum ar fi cel cu gunoiul – Romprest).
      Si, evident, toaca toata ziua impotriva primarului Clotilde Armand, care a oprit jafurile PSD-PNL de la Sectorul 1! 🙂

    • U.A.T. PMC sunt în non-compliance/ „neconformitate” exact în domeniul în care s-au „certificat”!? :)))

      Ar fi reiesit din detaliul asta politic o favorizare nejustificată a ofertantului.
      Din pacate Conflictul de Interese nu este definit complet în Codul Penal. El ar fi trebuit sa INCLUDA si patronajul / favorizarea persoanelor pe filieră politică in atribuirea licitatilor, mai ales ca in achizitiile publice se pompeaza 12% din PIB pe an, bani ce alimenteaza grupuri de interese. Toate tarile civilizate au inclus in Codul Penal: abuse of discretion – partisan favoritism in public procurement. Patronage. Clientelism. Spoil system. Abuse of power or position for private interests.
      Corupția in România încă se hraneste din exploatarea legislatiei menținute intentionat cu lacune majore de grupurile de interese…

    • In formularul Due Diligence Parteneri, o parte integrată a sistemului de management anti-mita (daca l-ar fi făcut la standarde înalte, nu pe repede înainte pt sume nesimțite nemeritate și pentru publicitate) care trebuie completat de terț înainte de a semna contractul cu acesta, printre cele zeci de întrebări trebuia sa existe și întrebarile:

      „Actionarii, conducerea sau angajații sunt sau au fost membri ai unui partid politic? Dacă da, vă rugăm să detaliați:” 
      „Compania dumneavoastră face sau a făcut donații către partide politice? Dacă da, oferiți detalii explicative.” Ca membră a partidului, Halit sigur a donat sume anual.
      „Actionarii, conducerea sau angajații au beneficiat sau beneficiază de informații privilegiate de la angajați din SRI, MAI, SIE? Dacă da, vă rugăm să detaliați:” 

      Nu poți sa elimini un ofertant pentru răspunsurile la întrebările astea, dar te ajuta sa cunoști firma și, mai târziu, sa vezi dacă (statistic), la nivel de instituție, este o tendința de favorizare a firmelor de partid sau se pot observa alte tendințe…..

      Eu astfel aș crea o buna practica anticorupție și anti-mita în etapa de prevenire a corupției, PREVENIRE care a fost permanent neglijata în România.

      Din păcate multe din instituțiile astea publice consuma fonduri europene și publice pe malpractica și pe consolidarea capacității administrative în direcția PROTEJARII corupției sistemice, a specificațiilor tehnice cu Dedicație, a Monopolului, Discreției și favoritismului.

  3. Marcati cu (P) pentru ca este publicitate.

  4. Certific 100% Primăria Cluj: fără mită murdară!

  5. Pai de un buget de 400.000 lei ar fi trebuit sa construiască o rachetă spațială. 

    Se pot publica detalii referitoare la livrabilele si realizările acestui proiect (samples), conform standardelor „Transparență decizională”, „Acces la informații de interes public” care ar fi trebuit implementate prin proceduri de sistem pentru conformarea cu Strategia Națională Anticorupție 2021-2025, avand in vedere ca valoarea contractului este peste 5.000 euro?

    Facem pariu ca la capitolul Due Dilligence parteneri (investigare preventivă rezonabilă a firmelor prestatoare, contractate prin SEAP, nu s-au formulat întrebări care sa identifice din timp potențialele riscurile de corupție si de mituire tipice corupției din România)? S-a folosit un formular standard, insuficient, și de-asta înflorește corupția în România!

    Pe proiectele anticoruptie si anti-mita care au beneficiat de bugetele cele mai mari, implementate inclusiv la SGG si MAI, totul s-a creat de mântuială. Nu s-au identificat cauzele reale si sistematice ale coruptiei, cu probabilitatea cea mai ridicata si impactul cel mai mare — motive pentru care corupția și înflorește în România la cote diabolice (vezi IPC Romania: 66 (mondial), loc 2 UE, adică Corruption Perception Index) – dar se așteaptă sa se creeze bune practici, fie pro-bono, fie in cadrul proiectelor cu bugete nesimitit de mici. Asta este realitatea pentru toate proiectele mari și realitatea faptului ca 80% din valoarea totala a contractelor tranzactionate pe SEAP inca se atribuie pe principiile coruptiei sistemice de care nu va atingeti, inclusiv pe principiile monopolului si concurentei neloiale create de coruptia sistemica protejata!

  6. O comicărie de prost gust.

  7. O simplă și corectă verificare a gradului de rudenie dintre angajații primăriei Cluj Napoca și se vedea cîtă corupție și nepotism există.